În timpul sărbătorilor mele nu s-a întâmplat nimic deosebit

De la un moment dat, lucrurile simple şi fireşti încep să pară oarecum stra­nii, surprinzătoare, aproape o aven­tură dacă începem să ne obiş­nuim treptat cu nefirescul. Asta îmi trece prin minte atunci când revăd pozele de la Cornu, pe care le-am pus pe blog cu prilejul Sărbă­torilor de Paşte. Nu eram în vizită, nu pozam decorativ lângă pomii înfloriţi în grădina altcuiva, eram la mine acasă şi totuşi acea pace şi acel amestec curat de culori aveau parcă, cel puţin pentru mine, un aer uşor nefiresc şi ameninţător de provizoriu... Undeva în subconştient, chiar şi atunci când mă plimbam liniştit în grădină, era cealaltă lume în care trăiesc, cea din politică, de la televizor, din betonul oraşului. Înconjuraţi tot mai mult şi mai agresiv de zgomot, de sluţenie, de scandaluri, riscăm să uităm cum arată viaţa simplă şi adevărată. Adică ceea ce merită trăit. În viaţa oricui apar momente dificile, ne înconjoară uneori lucruri urâte, dar, de cele mai multe ori, e vorba doar despre excepţii, despre crize de moment. Părinţii şi bunicii noştri au trăit vremuri grele, dar ei au găsit mereu drumul spre familie, spre natură, spre obiceiuri cu temei şi o anume morală care aşază lucrurile la locul lor, în ciuda furtunilor. Noi nu părem să mai avem aceeaşi busolă. Chiar şi în momente de sărbătoare participăm din ce în ce mai mult, parcă încolonaţi, parcă cronometraţi, parcă incapabili să ne bucurăm, cu adevărat, unii de alţii. Nefirescul şi urâtul au ajuns să fie dominanta vieţii, în tot mai multe cazuri, deşi trăim vremuri de pace, deşi ar trebui să pri­vim spre viitor cu proiecte şi speranţe.

Multe lucruri se întâmplă pe furiş, pe acest fond de oboseală şi de deznădejde. Tot mai mulţi oameni nu mai cred în nimic, nu mai sunt atenţi la lucruri care contează, pot fi minţiţi mai uşor sau pot accepta ce nu e de acceptat. Ştiu că nu poate fi sărbătoare în fiecare zi. Adrian Păunescu spunea cândva ca "sunt utile şi zilele de luni", dar dacă ne-am întoarce mai des la frumuseţea pe care ţi-o oferă o masă aşezată în familie sau între prieteni, la mirosul ierbii cosite, dacă ne-am rezerva mai multe minute să privim cum înfloresc pomii, am găsi cu siguranţă tăria să luptăm şi cu minciuna, şi cu nefirescul. Am şti că ordinea lumii e, în fond, una corectă, că există frumos şi lucruri pentru care merită să ţinem fruntea sus. În lumea televizată în direct, după câteva momente pioase, Paştele înseamnă mai ales oameni înghesuiţi pe şosele, accidente, internări pentru excese alimentare. "Vorbim, imediat, în jurnal", despre cineva care s-ar putea să se fi sinucis cu trei gloanţe trase succesiv în picior şi în abdomen, despre "oamenii legii" care "vor stabili cu exactitate" despre ce a fost vorba, despre personajul "care risca ani grei de închisoare", despre gunoaiele din picnic... Omul obişnuit şi viaţa lui normală, firească, nu au loc în acest peisaj. În timpul Sărbătorilor sale nu s-a petrecut nimic deosebit. Poate, cel mult, dacă nu cumva unul asemenea lui nu va fi câştigat la Loto, nestatistic, într-o zi de sărbătoare.