"Inchiziţia roşie" şi teroarea ca strategie politică

Când apărea la noi capodopera lui Mihail Bulgakov "Maestrul şi Margareta", o notă de subsol tălmăcea banala propoziţie:"Toată noaptea, într-o clădire din strada Liubianka, au ars luminile", astfel:"Liubianka- stradă în Moscova". Punct! Discreţie exgerată sau teama de a nu îl supăra pe Marele vecin şi prieten de la Răsărit? Totuşi, citind la "fondul documentar" al bibliotecilor, puteam afla câte ceva despre CEKA,GURU, KGB sau NKVD, ori despre temute personaje precum Djerjinski,Iagoda, Ejov şi Beria. Fireşte, în ultimii douăzeci de ani, lucrurile s-au schimbat, iar asemenea subiecte îndelung ocultate au ieşit la lumină. Asta nu însemnă, însă,că lecţia "Inchiziţiei roşii" poate fi clasată; dimpotrivă, ea trebuie rememorată, mai cu seamă atunci când, după cum ne-a prevenit parabola lui Albert Camus, ciuma totalitarismului îşi trimite şobolanii să moară în mijlocul cetăţii fericite.

Subsanţială şi deosebit de instructivă în această ordine de idei este cartea lui Ioan C. Popa,"Mecanismele de putere ale regimului totalitarismului comunist în perioada bolşevismului. Impactul în Bsarabia şi în Transnistria", apărută sub egida Fundţiei Europene Titulescu şi a Centrului de Studii Strategice. Autorul şi-a propus (şi a reuşit), să dea răspuns la câteva incitante întrebării:"natura originară a bolşevismului, în ce măsură între Lenin şi Stalin a existat continuitate sau discontinuitate la conducerea partidului şi statului sovietic, dacă regimul stalinist a reprezentat o ruptură, o excepţie sau o formă maladivă extremă a totalitarismului comunist, care sunt trăsăturile perene ale totalitarismului bolşevic şi care s-au manifestat în toate fazele de evoluţie ale regimului ş.a." .

După cum ne convinge analiza lui Ioan C Popa, departe de a fi un accident de parcurs, simbioza între ierarhia şi ideologia partidului unic şi braţul său înarmat –poliţia secretă, reprezintă un dat ce ţine de esenţa regimului politic bolşevic totalitar. Cu un bogat material documentar şi exploatând cu pricepere documente de arhivă recent aduse la lumină autorul demonstrează că, indiferent de fluctuaţii sau de faze de relativă relaxare, serviciile secrete au reprezentat instrumentul coercitiv al puterii politice instaurată de bolşevici care şi-a bazat şi şi-a exercitat dominaţia numai pe teroare şi represiune.

Unul dintre merite cărţii lui Ioan C Popa este acela că readuce în actualitate un text puţin cunoscut al lui Dimitrie Gusti "Comunism, socialism, anarhism, sindicalism şi boşevism", scris în 1920, la numai trei ani de la instaurarea puterii sovietelor. Numind bolşevismul "cel mai grandios spectacol de experimentare socială", D. Gusti face o demonstraţie memorabilă:"Chimistul îşi poate permite luxul de a repeta experienţa sa ori de câte ori ar vrea, fiindu-i cu totul indiferent dacă materialul cu care operează; ce face însă Lenin când nu-i izbutesc experimentele, care lasă urme adânci în memoria socială pe care o întrebuinţează?- el trece mai departe la o nouă experienţă până ce va ajunge la rezultatul dorit." Aş adăuga reevaluării textului lui Dimitrie Gusti observaţia că, printr-o semnificativă simetrie, şi în cazul nazismului, un alt român a fost printre primii care au pus dignosticul neiertător fenomenului. Mă refer la Petre Pandrea şi la cartea sa "Germania hilteristă" apărută în anul 1933, pe când regimul trotalitar nazist era în ascensiune.

Remarcabile sunt, de asemenea,analizele aplicate ale lui Ioan C Popa despre impactul totalitarismului bolşevic în Basarabia şi Transnistria, domeniu în care autorul şi-a probat priceperea în cartea" Românii, Basarabia şi Transnistria", scrisă în colaborare cu Luiza Popa şi apărută în 2010 tot sub egida Fundaţiei Europene Titulescu. Fac aici o menţiune aparte pentru capitolului "Bolşevicii şi religia. Distrugerea bisericii" pe care îl consider una dintre cele mai substanţiale abordări ale reprimării barbare a purtătorilor nobilelor ideluri ale conştiinţei naţionale în aceste străbune meleaguri româneşti.

Nu în ultimul rând, cartea lui Ioan C Popa are meritul de a aduce în atenţie texte definitorii pentru strategia şi mecanismele terorii totalitariste, în varianta sa boşevică. Nu vreau să forţez neapărat analogiile, dar nici nu pot să nu observ câteva semnificative coincidenţe dintre anumte sloganuri ideologice ale totalitarismului boşevic şi anumite frazări politice foarte aproape de zilele noastre. Cu titlu de exemplu, strategia populistă a "întoarcerii la popor", despre care vedem că este o deviză la care au aderat conducători de toate culorile, aşa încât subscriu, fără rezerve, la obsrvaţia lui Ioan C Popa: "leninismul lui Stalin pare uneori mai viu decât oricând."

"Mecanismele de putere ale totalitarismului comunist…" este o carte- avertisment care se citeşte cu interes şi, în egală măsură, cu folos.