Încotro se duc dobânzile?

O veste bună: se ieftinesc creditele. Atât cele pentru companii, cât şi cele pentru populaţie. După ce, în toamna anului trecut, toate dobânzile la credite au urcat, din decembrie au început să scadă. Desigur, ca efect al reducerii dobânzii de politică monetară operată de Banca Naţională la începutul lunii noiembrie 2011.

Recent, la 2 februarie anul curent, Banca Naţională a redus din nou do­bânda-cheie. Operaţiunea n-a fost o sur­priză nici pentru analişti şi nici pen­tru pieţe. Mai ales că, după re­du­ce­rile din 2 noiembrie 2011 şi din 5 ianuarie 2012 se înmulţiseră prezi­­cerile că dobânda va fi scăzută în continuare. fii iată că aşa s-a întâmplat.

Trei reduceri ale dobânzii de politică monetară în trei luni. După ce, de la 6 mai 2010 şi până la 2 noiembrie 2011, BNR nu mai făcuse nici o mişcare de dobânzi. Această decizie, în acord cu majoritatea aşteptărilor, a plecat de la faptul că dinamica preţurilor de consum s-a îmbunătăţit. Un argument, desigur real, ce i s-ar putea adăuga şi altele. În primul rând, economia a scăpat de şocul produs de creşterea TVA din iulie 2010. Apoi, deşi riscul unor turbulenţe externe e încă mare, România are acum şansa să alinieze rata anuală a inflaţiei lângă ţinta stabilită pentru 2012.

De ce atunci BNR înaintează cu paşi mici, reducând dobânda cu câte 0,25 de puncte procentuale, şi nu face paşi mai mari cum şi-ar dori băncile comerciale? Fiindcă, în afara de rata dinamică a inflaţiei (decembrie pe decembrie), este luat în calcul şi un alt indicator, care măsoară inflaţia medie. Or, dacă indicatorul dinamic a coborât la 3,14%, inflaţia medie pe 12 luni coboară mai încet. Niciodată Banca Naţională nu sfidează această oglindă. De aici şi cerinţa actuală ca ajustarea politicii monetare să fie făcută gradual, evitându-se şocurile.

Totodată, sunt luate în calcul două stări de echilibru a căror importanţă este radicală: între stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară; şi între dinamica dobânzii de politică monetară şi stabilitatea pieţei valutare. Deşi există o dorinţă generală ca dobânzile la credite să scadă mai repede, niciodată BNR nu va sacrifica acest echilibru. În calcul mai intră şi racordarea la actualitate. Departe de a fi vorba despre pasivitate, menţinerea dobânzii de politică monetară între 6 mai 2010 şi 2 noiembrie 2011 a exprimat o atitudine o sută la sută activă. Era o cerinţă a momentului. În alte momente, după izbucnirea crizei, BNR a făcut mai mulţi paşi în vederea scăderii dobânzii: de la 10,25% până la 6,25%. Acum, reluând ciclul scăderii dobânzilor, are trei motive să înainteze cu prudenţă: 1) un evident risc de şocuri la nivelul preţurilor pe pieţele mondiale; 2) prelungirea crizei globale; 3) volatilitatea accentuată a capitalurilor pe termen scurt şi tendinţele de repoziţionare a capitalurilor pe termen lung. În aceste împrejurări, întărirea condiţiilor monetare – care să sprijine convergenţa inflaţiei cu realităţile interne şi externe – devine obligatorie.