Întrebări care au împlinit 10 ani
În Europa şi America se discută tot mai mult despre limitele luptei legislative cu terorismul
Autor: ADRIAN NASTASE
14 septembrie 2011
Cei zece ani scurşi de la marţea neagră din America n-ar trebui să nască doar momente soleme şi comemorări. Ar trebui să analizăm serios şi ceea ce s-a petrecut după aceea. Cum au evoluat sistemele diverse, politice, militare, de transport sau de informaţii. S-a spus şi se mai spune că după 11.09.2001 lumea nu a mai putut fi aceeaşi. Pare adevărat. Dar în ce fel s-a schimbat? Cât de organizat? Cât de coerent? Care e preţul schimbării? În ce constă el?
Confruntările cu termeni nedefiniţi sunt cele mai periculoase. În primul rând pentru că regulile se definesc din mers şi câştigă mereu cel mai rapid şi mai adecvat la realitate, mai apt să o speculeze. Nu neapărat cel mai puternic. Războiul clasic avea forme definite dincolo de varietatea strategiilor. Cineva trecea frontiera cu o armată şi altcineva încerca să-l oprească. În cazul terorismului, frontiera nu mai e relevantă, inamicul nu vine la porţile cetăţii, ci chiar la tine acasă, în parcuri, avioane, restaurante şi hoteluri. Cum îl vânezi fără să te răneşti tu însuţi? Cum reuşeşti să opreşti nu numai un om cu o bomba dar şi fenomenele psihosociale şi civilizaţionale din spatele lui, cele care produc ritmic oameni împachetaţi cu dinamită?
E foarte clar că statele occidentale aveau la dispoziţie structuri antrenate mai ales să se lupte cu alte state. Inclusiv la nivelul informaţiilor. Nu aveau un aparat capabil să facă faţă unui soi de război de partizani la scara globală. Iar în aceşti zece ani, aceste state n-au reuşit să dezvolte satisfăcător un sistem adaptat noii situaţii.
În faţa acestei situaţii confuze s-a aplicat "doctrina Bush". Simplă, eficientă, dar şi producătoare de mari pagube colaterale. "Dacă teroristul e la tine în ogradă, răspunzi tu pentru el." Tu stat, evident. Cam ca în dreptul civil, unde se vorbeşte de răspunderea pentru fapta altei persoane. În baza acestei idei a început războiul din Afganistan, pe ea s-a încercat fundamentarea războiului din Irak şi tot de aici au plecat mai multe alte acţiuni militare sau politice. Din păcate, în ciuda fermităţii, determinării şi severităţii pe care le demonstrează, asemenea strategii au născut şi contraefecte. Iar războaiele citate mai sus sunt departe de un final convenabil, în ciuda resurselor uriaşe pe care le-au consumat.
În Europa şi America se discută tot mai mult despre limitele luptei legislative cu terorismul. Despre cât de util sau de nociv e "Patriot Act" sau legislaţiile similare din alte ţări. Renunţarea la o serie de garanţii tradiţionale şi multiplicarea restricţiilor creează pericole pentru sistemul politic de tip occidental. Instrumente ale luptei cu terorismul pot fi uşor folosite în lupta politică de acasă. Dar este o societate de tip "Big Brother" preţul acceptabil pentru a ne apăra în faţa oamenilor cu dinamita?
În cele din urmă, merită reamintit ce a spus de curând Barack Obama: "Cei care au acţionat atunci împotriva noastră nu au învins!". E un adevăr. Dar unul în mişcare. Depinde mult de felul în care vom şti să ne adecvăm reacţiile şi sistemele. Dacă vom ajunge la societăţi închise, bazate pe supraveghere excesivă, s-ar putea ca "ei" să învingă pentru că, în fond, asta urmăresc. Dispariţia unei formule de organizare socială bazată pe libertate, democraţie şi control pluralist. În definitiv, până unde poţi limita libertatea în numele luptei pentru libertate?

Comentarii
Întrebări care au împlinit 10 ani
2 comentarii

Ghita Bizonu'
Care Stat ? Ca Afganistanu nu prea mai era un Stat cat era o tara (teritoriu neorganizat politic)

c.g.
Parerea mea este ca mullta lume ar trebui sa citeasca articolul domnului Adrian Nastase ,indiferent ce sentimente sau resentimente nutresc fata de domnia sa.Intrebari ,intrebatoare pune fostul prim ministru :,,Cum reusesti sa opresti ...fenomenele pshihosociale si civilizationale ..,care produc ritmic oameni impachetati cu dinamita '',remarc ingrijorarea domniei sale care este justificata legata ...
Citeşte întreg comentariul
Alte ştiri
- VIDEO Lazăr, Boloni, Torje şi Marica se luptă şi ei pentru "optimi", unde Panti a ajuns deja. AICI ai toate duelurile de AZI
- În secret, Duckadam şi Narcis Răducan i-au făcut o vizită fulger lui Neşu
- Liga 1 joacă startul de "retur" în Antalya ;) » Programul meciurilor stabilite
- EXCLUSIV Agresorul lui Chauncey Hardy a primit 5 ani de închisoare!
-
Procurorii DIICOT şi poliţia au organizat, în această dimineaţă, o acţiune de amploare pentru destructurarea unei reţele de crimă organizată care a înşelat cel puţin 100 de persoane şi ai căror membri se află, în parte, închişi în penitenciare de pe teritoriul României.Cei 33 de membri ai reţelei, dintre care 10... -
Galerie Foto Aproximativ 30.000 de persoane s-au adunat, în această dimineaţă, în Piaţa Manezh de lângă Kremlin, pentru o manifestaţie în sprijinul premierului rus, Vladimir Putin, considerat favorit în alegerile prezidenţiale de la 4 martie. Imagini LIVE de pe stadionul Luzhniki"Mitingul în sprijinul candidatului la... -
Daniel von Bargen, actorul care a intrepretat rolul lui Mr.Kruger, şeful lui George Constanza, din celebrul serial “Seinfeld”, a fost internat într-un spital din Ohio, SUA, după ce a încercat să se sinucidă, notează site-ul Huffington Post.Actorul, în vârstă de 61 de ani, a încercat să se împuşte...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Aeroportul Otopeni: Ceaţa a amânat şi a deviat mai multe zboruri interne
Cinci aeronave care fi trebuit să aterizeze în această dimineaţă pe aeroportul Otopeni din ...
Citește articolul
Hotel în flăcări la Rânca! Imagini LIVE, ACUM, pe webcam Jurnalul.ro
Acoperişul hotelului NT din Rânca a fost cuprins de flăcări. Trei maşini de pompieri se ...
Citește articolul
Venituri UPC în scădere, creştere pe clienţi Tv Digital şi internet
Veniturile UPC România au coborât anul trecut cu 2,7%, la 143,5 milioane de dolari, ...
Citește articolul
Venituri şi profit în scădere la Romtelecom în 2011; mai mulţi clienţi de internet
Veniturile Romtelecom au scăzut anul trecut cu 8,6%, la 655,1 milioane euro, iar profitul EBITDA ...
Citește articolul
Veniturile Romtelecom au scăzut anul trecut cu 8,6%, la 655,1 milioane euro, iar profitul EBITDA ...
Citește articolul
Escrocherii din spatele gratiilor: Zeci de oameni, victime ale unei grupări care organiza concursuri false prin telefon
Procurorii DIICOT şi poliţia au organizat, în această dimineaţă, o acţiune de amploare pentru ...
Citește articolul
Procurorii DIICOT şi poliţia au organizat, în această dimineaţă, o acţiune de amploare pentru ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită