Întrebări care au împlinit 10 ani

Cei zece ani scurşi de la marţea nea­gră din America n-ar trebui să nască doar momente soleme şi co­me­mo­rări. Ar trebui să analizăm serios şi ce­ea ce s-a petrecut după aceea. Cum au evoluat sistemele diverse, politice, mi­litare, de transport sau de in­for­maţii. S-a spus şi se mai spune că după 11.09.2001 lumea nu a mai pu­tut fi aceeaşi. Pare adevărat. Dar în ce fel s-a schimbat? Cât de organizat? Cât de coerent? Care e preţul schim­bării? În ce constă el?

Confruntările cu termeni nedefiniţi sunt cele mai periculoase. În pri­mul rând pentru că regulile se de­fi­nesc din mers şi câştigă mereu cel mai rapid şi mai adecvat la realitate, mai apt să o speculeze. Nu neapărat cel mai puternic. Războiul clasic avea forme definite dincolo de varietatea strategiilor. Cineva trecea frontiera cu o armată şi altcineva încerca să-l oprească. În cazul terorismului, frontiera nu mai e relevantă, inamicul nu vine la porţile cetăţii, ci chiar la tine acasă, în parcuri, avioane, restaurante şi hoteluri. Cum îl vânezi fără să te răneşti tu însuţi? Cum reuşeşti să opreşti nu numai un om cu o bom­ba dar şi fenomenele psihosociale şi civilizaţionale din spatele lui, cele care produc ritmic oameni împachetaţi cu dinamită?

E foarte clar că statele occidentale aveau la dispoziţie structuri antrenate mai ales să se lupte cu alte state. Inclusiv la nivelul informaţiilor. Nu aveau un aparat capabil să facă faţă unui soi de război de partizani la scara globală. Iar în aceşti zece ani, aceste state n-au reuşit să dezvolte satisfăcător un sistem adaptat noii situaţii.

În faţa acestei situaţii confuze s-a aplicat "doctrina Bush". Simplă, eficientă, dar şi producătoare de mari pagube colaterale. "Dacă teroristul e la tine în ogradă, răspunzi tu pentru el." Tu stat, evident. Cam ca în drep­tul civil, unde se vorbeşte de răs­punderea pentru fapta altei persoane. În baza acestei idei a început războiul din Afganistan, pe ea s-a încercat fundamentarea războiului din Irak şi tot de aici au plecat mai multe alte ac­ţi­uni militare sau politice. Din păcate, în ciuda fermităţii, determinării şi se­verităţii pe care le demonstrează, ase­menea strategii au născut şi contraefecte. Iar războaiele citate mai sus sunt departe de un final convenabil, în ciuda resurselor uriaşe pe care le-au consumat.

În Europa şi America se discută tot mai mult despre limitele luptei le­gis­lative cu terorismul. Despre cât de util sau de nociv e "Patriot Act" sau le­gislaţiile similare din alte ţări. Re­nunţarea la o serie de garanţii tra­di­ţionale şi multiplicarea restricţiilor creează pericole pentru sistemul politic de tip occidental. Instrumente ale luptei cu terorismul pot fi uşor folosite în lupta politică de acasă. Dar este o societate de tip "Big Brother" preţul acceptabil pentru a ne apăra în faţa oamenilor cu dinamita?

În cele din urmă, merită rea­mintit ce a spus de curând Barack Obama: "Cei care au acţionat atunci împotriva noastră nu au învins!". E un adevăr. Dar unul în mişcare. Depinde mult de felul în care vom şti să ne adecvăm reacţiile şi sistemele. Dacă vom ajunge la societăţi închise, bazate pe supraveghere excesivă, s-ar putea ca "ei" să învingă pentru că, în fond, asta urmăresc. Dispariţia unei formule de organizare socială bazată pe libertate, democraţie şi control pluralist. În definitiv, până unde poţi limita libertatea în numele luptei pentru libertate?