x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Întrebări pentru ministrul Muncii 

Întrebări pentru ministrul Muncii 

de Dan Constantin    |    15 Iul 2020   •   08:49
Întrebări pentru ministrul Muncii 

Guvernul tot anunță programele de relansare după ce au fost puse în mișcare măsurile de sprijin pentru cei obligați de pandemie să-și oprească activitatea. Informațiile sunt destul de neclare în privința numărului celor care beneficiază efectiv de sprijin. Schemele de ajutor de stat pentru companii sunt plasate spre sistemul bancar ca filtru decisiv. Doar 10 la sută din cereri au fost însă aprobate pentru ca solicitanții să primească dobânda subvenționată. Ajutorul de șomaj tehnic plătit de stat s-a prelungit, iar OUG 92/2020 nu acoperă toate situațiile din realitatea economică perturbată grav de pandemie. Potrivit datelor difuzate de Ministerul Muncii erau suspendate 24.664 contracte de muncă în hoteluri și restaurante, 20.573 în industria prelucrătoare, 8.996 în firme de comerț, ateliere de reparații auto.

Cifrele par ,,subțiri” față de scăderea drastică a activității în aceste domenii. Explicația unui șomaj mai redus rezidă din eforturile făcute de unele companii de a păstra intacte contractele angajaților chiar în condițiile de activitate cvasiblocată. Sunt exemple în HORECA, și nu numai, de efort real și de solidaritate între patronat și angajați pentru a trece împreună prin criză, fără suspendarea contractelor de muncă, Evident că aceste firme au dat un ajutor statului în două direcții. În primul rând, prin decizia de continuare a activității în perioada stării de urgență nu au fost create presiuni suplimentare pe bugetul statului pentru plata unui număr mai mare de șomeri. În al doilea rând, aceste companii au plătit impozitele și taxele în „regim normal”, contribuind la veniturile bugetare ale statului. Să adugăm și efectul tonic pe care l-au oferit în perioada de descumpănire a echilibrelor sociale puține locuri neafectate de șomaj.

După trecerea „urgenței”, aceste companii nu pot însă beneficia de prevederile OUG 92. Pentru că nu au declarat șomaj tehnic pe perioada stării de urgență și nici a stării de alertă, ele sunt excluse de la orice sprijin ulterior. Situația mi-a fost semnalată de o veche companie din domeniul HORECA. Chiar dacă au certificatul de stare de urgență și se încadrează în sfera restricțiilor stabilite prin acte ale autorității (de pildă, închiderea restaurantelor), cei care au ajutat statul în perioada cea mai complicată a crizei sunt complet ignorați și excluși de la prevederile OUG90/2020.

Ministerele implicate pe ,,traseul” actului normativ - Ministrul Economiei (care are un departament pentru turism), Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii nu pot da, de zile bune, un răspuns la întrebările legitime ale patronatului și ale angajaților care se văd în postura de „sancționați” pentru fapta de a fi ajutat statul. Condițiile restrictive și lipsa oricăror corecturi la prevederile OUG 92 pun compania în cauză să nu beneficieze de decontarea unei părți din salariul angajaților, suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj în cota de 41,5 la sută din salariul da bază corespunzător locului de muncă ocupat. Ce răspuns dă doamna ministru Violeta Alexandru celor care întreabă de ce sunt excluși de la suportul statului tocmai cei care au susținut statul în perioada stării de urgență? Poate aflăm rațiunea acestui regim sancționatoriu care ia tot ce poate de la agentul economic și nu-i dă nici când poate aceluiași bun contribuabil... 
 

×