Jean Constantin era glumeţ non-stop

Într-o emisiune a mea de la Antenă, Nae Lăzărescu, stâlpul revistei şi umorului spunea: „Cei mai trişti oameni sunt comedianţii”. Iată însă că teribilul Jean Constantin iese din această regulă. Dotat de Cer şi de mămica lui cu un haz irezistibil, Jean Constantin era tot timpul cu râsul pe buze, glumele lui n-aveau odihnă. De asta era şi foarte iubit. Adesea, stând la masă cu nişte cunoscuţi, de unde se auzeau mereu chicoteli de râs, intra în restaurantul din Constanţa o ţigancă grasă şi bătrână, o florăreasă care oferea flori spre cumpărare clienţilor din local. Jean Constantin îi cumpăra mereu un buchet şi îi dădea o sută de lei, spre mirarea comesenilor: „De ce i-ai lăsat aşa sumă mare?”.
Jean făcea cu ochiul şi răspundea: „Băi, fraiere, asta e maică-mea!”. Jean a profitat mereu făcând bancuri de părerea că e ţigan. Curgeau replicile nostime, dar el nici vorbă să fie ţigan! Mama lui era grecoaică şi el era brunet prin sângele lui de meridional. Este de record mondial hazul unui trio de vis al comediei, cei trei hoţomani, puşlamalele din seria BD interpretate de Dem Rădulescu, Jean Constantin şi Puiu Călinescu. Ce recital, ce replici, de improvizaţii de poante, de mimică, ce umor de situaţie! Jean Constantin era vestit şi pentru glumele făcute în timpul filmărilor. Juca într-un serial de televiziune, el era un pungaş anchetat de comisarul Ciripoi, interpretat de Toma Caragiu. Era o secvenţă în care poliţistul îi mai dădea şi scatoalce, pentru că găinarul jucat de Jean îl învârtea cu vorbele. Caragiu a vrut să-i facă o festă şi cerea mereu să se mai tragă o dublă, să se repete filmarea, ba că nu stătea bine pe el uniforma, ba că îi aluneca chipiul şi la fiecare reluarea a scenei îi cârpea două perechi de palme lui Jean. Iar Jean îl implora pe regizor să nu mai repete filmarea secvenţei: „Nu vezi că se distrează Caragiu, face antrenament la palme pe obrazul meu, îmi ţiuie urechile şi mi-a sărit o plombă de atâtea palme”! Tot Jean a destins atmosfera în „Nemuritorii”. Era o scenă în care câţiva oşteni de-ai lui Mihai, care se întorceau acasă, sunt chinuiţi de turci, îngropaţi până la gât în nisip, doar cu capetele afară, şi nişte armăsari alergau printre capetele lor. Primejdios, iar Sergiu Nicolaescu se temea şi el, nu numai actorii. Dar Jean Constantin a găsit motiv de glumă: „Nu mi-e frică de copite, dar mă tem să nu-mi scape un cal o balegă pe creştetul capului!”.