La aniversară, doi magiștri ai științei și ai conștiinței românești

Printr-o fericită împrejurare, acum, la mijlocul lunii februarie, sărbătorim doi eminenți cărturari, străluciți exponenți ai științei și ai conștiinței românești, membri ai Academiei Române, la împlinirea a 90 de ani. Mâine, 20 februarie, va fi sărbătorit matematicianul și diplomatul Mircea Malița, după ce, la 15 februarie, a fost aniversarea istoricul Dinu C Giurescu.Mai presus,însă, de aceste circumstanțe de timp și spațiu, între cele două proeminente personalități există afinități statornice, de substanță, susținute de un sistem convergent de valori și de opțiuni morale, politice și sociale. Valori și opțiuni care, cred, pot să reprezinte o lecție de înțelepciune, de moderație și de dreaptă măsură în judecarea oamenilor și evenimentelor, veritabile, trainice repere de care societatea noastră,acum atât de tensionată și de divizată, are vitală nevoie.

Expresiaacestor consonanțe ideatice o reprezintă, în felul său, cartea ,,Mircea Malița - Dinu C. Giurescu. Zid de pace, turnuri de frăție. Deceniul deschiderii: 1962-1972’’, apărută în anul 2011, la Editura Compania. Lucrare care inserează două partituri de excepție, veritabile construcții ideatice, temeinice și judicioase care, recitite în oglindă cu realitățile românești sau ale lumii de azi, își păstrează, în foarte multe privințe, substanța și actualitatea.

Prima învățătură pe care o putem dobândi din acest dialog al celor doi înțelepți este ceea  care privește modul  în care ne raportăm la trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat. Nu pot decât să îi dau dreptate confratelui Dan Constantin care, tot aici, în coloanele ,,Jurnalului Național’’, formula asemenea severe observații:,,Pe falia dintre trecut și prezent nu se poate construi ceva temeinic. Podurile sunt greu de proiectat și nu au puncte stabile de prindere între cele două epoci’’. Pentru a pune degetul pe rană:,,Filonul istoric este bun de scos la lumină doar pentru a striga lozinci cu anatema <>’’.

În acest sens- mai bine spus, și în acest sens-, lecția unui necesar și firesc echilibru între antiteze pe care ne-o oferă Dinu C.Giurescu și Mircea Malița este absolut memorabilă. Astfel, Mircea Malița parcurge, din studenție, succesive etape ale unei cariere publice de excepție, pe când Dinu C. Giurescu va cunoaște, împreună cu familia sa (în care îi aflăm pe străluciții istorici Constantin Giurescu și Constantin C. Giurescu), grelele persecuții și prigoana așa-zisului regim de democrație populară.

 Ar fi fost de așteptat ca, pe de o parte, Mircea Malița ,,să albească’’ regimul politic al cărui sfârșit l-a marcat Revoluția din decembrie 1989, în vreme ce Dinu C.Giurescu să blameze în bloc același regim. Numai că, în spiritul dreptei măsuri despre care avem o bună învățătură încăde la clasicii Greciei Antice, acești doi adevărați cercetători ai adevărului istoric, adoptă o poziție obiectivă și nuanțată, demersul lor convergent reconstituind, atent și documentat, momente esențiale ale afirmării diplomației românești în deceniul 1962-1972. Perioadă în care, prin diplomați de mare valoare și de certă vocație, România s-a remarcat ca o prezență curajoasă și dinamică în abordarea, atenuarea și, în anumite cazuri, în soluționarea unor grave și multiple conflicte locale sau zonale. Este meritul profesorului și diplomatului de excepție Mircea Malița acela de a fi făcut cunoscute anumite documente diplomatice, despre care, în lucrarea despre care discutăm, domnia sa a menționatcă,, nu sunt publice’’ sau că vor putea să  rămână ,,nescrise, tacite, ca înțelegerile dintre gentelmeni, secrete până la inexistență, utilizate și în alte cotloane ale relațiilor internaționale’’.  

În ordinea logică a demonstrației, era de neevitat să se ajungă la cea de a doua învățătură pe care ne-o transmit acești doi veritabili magiștri. Mă refer, mai întâi, la strategiile avansate de către Mircea Malița, strategii pe care le consideră dezirabile pentru ca diplomația românească să poată contribui la schimbarea a ceea ce domnia sa consideră că ne-a fost dat ,,prin situarea în istorie, în geografie sau în structuri internaționale ostile’’. În relație directă cu aceste adevărate,,puncte de interes și de încredere’’ (folosesc atât de sugestiva expresie a profesorului Mircea Malița)reținem și paradigma enunțată de Dinu C.Giurescu:,, În era  globalismului economic, dar și cultural, crește sensibil rolul diplomației în menținerea și apărarea unor atribuții fundamentale ale statului’’ Și, mai departe:,,Anii din urmă fac cu totul necesară afirmarea pe plan diplomatic a României față de Uniunea Europeană, de Federația Rusă, de China, de Statele Unite. O afirmare care se lasă așteptată’’.

 Afirmație cu care, de principiu nu putem decât să fim de acord, făcând, totodată, mențiunea că, de la data la care  aceste constatări erau enunțate, adică în anul 2011,atunci când această carte vedea lumina tiparului, diplomația românească înregistra, în funcție de programele de guvernare, dar și de titularii portofoliilor ministerului de externe, respectiv a echipelor cu care aceștia au lucrat, perioade ascendente, de stagnare sau de regres ale căror consecințe erau luate în calcul de către distinsul istoric Dinu C.Giurescu. Pentru ca, acum, să putem vorbi despre o relansare a demersurilor diplomației românești, demersuri a căror confirmare sperăm să o vedem  cât mai curând.

Cea de a treia învățătură pe care o transmit prin același dialog Mircea Malița și Dinu C.Giurescu ar fi, cred, aceea care l-ar putea viza, în mod direct, pe cel care și-a asumat și are datoria să exercite mandatul instituit prin Constituția României de a reprezenta statul român și de a fi garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării. În această ordine de idei, aș menționa semnificativul consens la care ajung Mircea Malița și Dinu C.Giurescu asupra ideii că, atâta vreme cât Nicolae Ceaușescu a ,,mers pe mâna’’ unor oameni cu adevărat pricepuți în tainele diplomației, adică a unor abili negociatori, cu o perspectivă clară asupra dinamicii demersurilor geopolitice și a confruntărilor de interese din arealul european și internaționale(Ion Gheorghe Maurer, fostul premier până la jumătatea anilor *70 fiind numele cel mai des invocat), diplomația românească a avut numai de câștigat. Dimpotrivă, atunci când Nicolae Ceaușescu a căzut în capcana auto-amăgitoarei sale posturi de ,,Geniu al Carpaților’’, adjudecându-și exclusivitatea demersurilor de politică externă ale statului, profesioniștii diplomației s-au văzut marginalizați sau chiar excluși, iar diplomația românească nu a avut decât de pierdut.

 Iată, așadar, o constatare care trebuie să revină, neîntârziat, în spațiul public, date fiind anumite tentative, deocamdată manifestate doar ,,pas cu pas’’, de instaurare a unui regim autocrat și voluntarist,mult prea receptiv, în unele ocazii, la ceea ce doresc anumite entități externe și, nu întotdeauna sau în suficientă măsură, conectat la ceea ce însemnărespectarea, promovarea și apărarea Interesului Național.

 Acestea sunt doar câteva dintre învățămintele pe care exemplarii noștri magiștri, Profesorul Mircea Malița și Profesorul Dinu C.Giurescu, ni le încredințează cu o admirabilă dăruire și pentru care, acum, la acest ales ceas aniversar, le exprimăm recunoștința și prețuirea noastră.

La mulți ani, domnule Mircea Malița!

La mulți ani, domnule Dinu C.Giurescu!