La tv cu B. şi B
Foto: Cristian Marcu
Doi cunoscuţi oameni de stat discută la televizor problemele ţării. Pe fond, documentul nu conţine mari dezvăluiri. Dar e foarte interesant felul în care limbajul televiziunii ajunge să influenţeze limbajul de fiecare zi.
„Emil Boc (privind nemişcat la ştiri): în vreme ce guvernanţii muncesc la bugetul de anul ăsta, la împărţirea cât mai judicioasă a banilor la prietenii noştri, granzii din opoziţie strâng rândurile într-un adevărat asalt asupra Guvernului Boc! Adică asupra mea... Cum comentaţi?
Traian Băsescu (privind zâmbitor la ştiri): Emile, păstraţi legătura cu realitatea, mergeţi să vorbiţi cu oamenii în fabrici, pe ogoare, fiindcă nici nu ştiţi ce pierdeţi! Ţara e un adevărat şantier. Emil?
Emil Boc (cu ochii închişi): Domnule preşedinte, noi trăim în Guvern, şi asta ne ocupă tot timpul!
Încercăm să explicăm populaţiei că opoziţia şi cu Petromul au scufundat flota comercială a ţării, pentru că au pus ţiţei prea greu în rezervoare. Cum comentaţi?
Traian Băsescu: Păi, ţineţi aproape! Dacă nu puteţi să fiţi cei care ţineţi cu românii, fiţi măcar cei care ţineţi unii la alţii. Altfel o să fie urgie. Oamenii trebuie să scoată din buzunar tot mai mulţi bani pentru te miri ce. Nu mai au ce să pună pe masă. De pildă, o masă de Crăciun cu toate bunătăţile tradiţionale, cu cozonac, cârnaţi şi tobă de casă, a costat anul trecut... naiba ştie cât, că iar mi-a făcut aia mică ordine pe birou! Spune-mi tu cu EXACTITATE. Emil?
Emil Boc (schimbând canalul): Apropo de aceea mică, domnule preşedinte, e greu să mai ieşim printre oameni fără să arunce după noi cu elemente specifice din coşul zilnic. Sau ne vor sări în cap de la balcoane. Pentru că am luat bani de la micuţi...
Traian Băsescu (schimbând canalul la loc): De la mămici... Ştiu, ştiu. Acum, copilaşii sunt o problemă de buzunar, ca la canguri, haha! Emil?
Emil Boc: Mulţumesc pentru TOATE aceste informaţii. De vină este şi traFICUL, dar şi echipa. Nu mai avem o echipă de GALACTICI. Formăm însă o echipă de GALACTICE pentru dumneavoastră şi în interes naţional, care să modernizeze statul şi drumurile. Cum comentaţi?
Traian Băsescu: Păi, am tot comentat, Emile. Dacă nu poţi face copilaşi, nu cere de la stat să-ţi facă el.
Emil Boc (încercând să fure telecomanda): Acum, vremea pare să ţină cu românii. Dar dacă vin viscolul şi gerul în majoritatea regiunilor ţării şi nu putem scoate din buzunar banii pentru ajutoare, pe noi or să ne pună pe foc! Cum comentaţi?
Traian Băsescu (arătând telecomanda): Dacă mă mai întrebi cum comentez, te pocnesc cu asta! Mii de persoane se vor aşeza la coadă încă din zori, aşteptând să prindă o bucată de ministru, haha! E cod roşu la guvernare, haha! Câte sacoşe cu cod n-am mâncat la viaţa mea, cel mai bun e cu orez!”
E adevărat, stenograma se termină în coadă de peşte. Mie nu-mi rămâne de făcut altceva decât să vă urez în continare vizionare plăcută!

- De ce vrea Florian Walter să plece de la U Cluj la Petrolul. Primul pas e deja făcut
- Ilie Stan e "principal" azi :D » Cum a scăpat o zi de Gigi Becali
- Nici nu s-a stabilit bine programul primelor două etape, că există contestări: "Nu sîntem fraieri, vrem şi noi aceleaşi drepturi"
- Liga 1 joacă startul de "retur" în Antalya ;) » Programul meciurilor stabilite
-
Galerie Foto UPDATE 18:18 - Ultimul bilanţ al tragediei feroviare de miercuri arată 49 de morţi şi peste 600 de răniţi, anunţul fiind făcut de Nestor Rodriguez, comisiar al poliţiei federale argentiniene. Printre persoanele decedate se află şi un minor. ------------------ UPDATE 17:35 - Televiziunea argentiniană C5N a anunţat că "cel puţin" 40 de pasageri au... -
OMV Petrom şi ExxonMobil Exploration and Production România au anunţat astăzi o descoperire semnificativă la exploatările din Marea Neagră, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivalează cu de 3-6 ori consumul anual al României.Operaţiunile de foraj derulate de cele... -
Experţii sar la "gâtul" FMI: O instituţie nedemocratică, opacă, pradă intereselor unui grup restrânsFMI nu a fost capabil să prezică marea criză şi nici să o rezolve. Mai rău, deciziile sale au agravat-o. Cu toate acestea, Fondul condiţionează în mod nedemocratic ţările care stau la mâna sa. Începând cu Grecia, dar nu numai. Atunci, la ce e bun Fondul Monetar Internaţional? Revista L'Espresso a cerut părerea unor experţi...
Giovani Becali a explicat miercuri, la Realitatea TV, motivele ieşirii nervoase din sala de ...
Citește articolul
LG pregăteşte lansarea celui de-al doilea smartphone 3D, modelul Optimus Max.Susţinut de un ...
Citește articolul
Dominique Strauss-Kahn a fost eliberat miercuri seară, după ce fusese reţinut la Lille, ...
Citește articolul
Conform gsp.ro, tribunalul Giurgiu a hotărât ca Ionuţ Tănăsoaia, agresorul baschetbalistului ...
Citește articolul
Volumul total al investitiilor în segmentul imobiliar românesc ... Citeste articolul
Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a început procedur ... Citeste articolul
Dupa ce au epuizat jumatate din plafonul destinat Prima Casa în doar ... Citeste articolul
Bucurestenii par sa fie cei mai deschisi la ideea de depozite bancare, la n ... Citeste articolul
- Tot mai puţini bani pentru imobiliare. Nici românii, nici străinii nu mai sunt interesaţi ...
- RA-APPS scoate la licitaţie proprietăţi pe care le vinde mai scump decât preţul de piaţă
- Se termină banii pentru Prima Casă. BCR mai are fonduri doar pentru câteva luni
- Bucureştenii, cei mai dornici să îşi pună banii în bancă




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

