Liiceanu şi Pleşu, comisarii glossy ai adevărului absolut

În campania electorală, candidatul Traian Băsescu anunţa, plin de emfază şi de năduf, că nu mai calcă în TVR - unde se cerea fără pic de jenă şi primea instant tribună de exprimare - , până nu se depolitizează. Hitul portocaliu al anului 2009, răcnit isteric de voci sinistre pe toate canalele de comunicare posibile, era că Alexandru Sassu, preşedinte al instituţiei la vremea respectivă, a închinat spaţiul de emisie opoziţiei şi că bietul luptător împotriva corupţiei nu mai are unde să-şi promoveze luminoasele planuri de reformare a unui stat inert pe care tocmai el îl conducea. "Condamnatorul” comunismului a câştigat alegerile, iar "politrucul” Sassu (fost coleg de partid cu Băsescu, de altfel, parte a puciului anti-Roman din Modrogan) a fost convins, prin forţa votului în Comisiile de Cultură, că rezistenţa lui în Pangratti e neprofitabilă.

Imediat după numirea în forţă a lui Alexandru Lăzescu în fruntea Consiliului de Administraţie al TVR, comisăreasa portocalie Rodica Culcer, butonul pe care se apasă în momentele tensionate, a fost reinstalată urgent la pupitrul de comandă. Subit vindecată de toate beteşugurile invocate când îi puţea să vină la slujba unde nu mai avea influenţă (cu excepţia ascuţitului de creioane pe-o leafă care bătea suta de milioane), activista preferată a Cotrocenilor a transformat postul public de televiziune în cea mai sinistră şi politizată unealtă mediatică a regimului Băsescu. Maxima performanţă de activism deşănţat a fost atinsă în momentul tragicului gest al lui Adrian Sobaru, când, dintr-o slugărnicie dusă la extrem, ignorând atât ştirea în sine, cât şi faptul că personajul principal al tragiediei era angajatul său, TVR a fost singura care a oprit transmisia.

Adulatori publici ai preşedintelui României, oameni care-l înjurau pe vremea lui Constantinescu şi ulterior şi-au mutat buzele calde pe alt dos rece, intelectuali mai mult sau mai puţin validaţi de activitatea lor culturală, dar degrabă semnatari ai tuturor apelurilor de Internet care circulă prin piaţa politică de idei şi foşti jurnalişti aflaţi pe statele de plată ale partidului-unitate militară din Modrogan au devenit invitaţi de bază ai tuturor emisiunilor care au (fie şi cea mai vagă) legătură cu politica. Execuţiile politice de la TVR au devenit, într-o complicitate greţoasă cu activiştii GDS, transformaţi peste noapte în analişti politici, parcă rupte din manualul micului stalinist. Ţintele puterii n-au nici măcar dreptul la apărare, ci doar obligaţia de a muri politic.

Ultimele achiziţii de marcă ale baricadei portocalii sunt filosofii glossy Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu. Băgaţi, pur şi simplu, cu de-a sila, cu motivarea puerilă că învăţătorii neamului nu trebuie atinşi nici măcar cu o floare. Doi oameni, e adevărat, cu operă şi imagine indusă de apostoli ai adevărului absolut, dar fără scrupule şi veşnic dispuşi să slujească (profitabil pentru ei) orice putere politică. Suficient de precauţi şi grijulii pentru viitorul lor la împărţirea tortului, când Geoană părea că scapase în câştigător al alegerilor prezidenţiale, s-au distanţat public, dar nu cu uşi trântite, de Băsescu. Cum n-au avut nici o greaţă să ia bani cu roaba de la Vântu pentru o emisiune despre nimic în care Băsescu ieşea mereu bine şi după aia să-i dea nişte flegme scârboase din fuga limuzinelor, comisarii adevărului absolut s-au întors rapid, fără să le crape de ruşine pingeaua obrazului, în dispozitivul de unde nu plecaseră niciodată cu adevărat. Girând, cu prestigiul lor, atâta cât mai e, cea mai oribilă maşinărie de propagandă politică din istoria postrevoluţionară a României. Onoarea n-are preţ. Pierderea ei e, însă, al dracului de scumpă...