Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ieri, Liviu Dragnea a făcut, la postul România TV, o declarație peste care nu cred că ar trebui să trecem prea. Spunea,așadar, președintele PSD că, la un moment dat, a fost sunat de către ,,ambasade ale unor state străine’’ care doreau să îl întrebe despre disputele care aveau loc, în teritoriu, între organizațiile PSD și cele ale USR. Menționând, cu același prilej, faptul că distinsele personalități diplomatice acreditate la București manifestau un interes cu totul aparte în ceea ce privește oportunitatea plângerii penale depuse de către Ana Maria Pătru, la acea data Președinta Autorității Electorale Permanente, pe un subiect extrem de sensibil și anume proveniența fondurilor folosite în campania electorală de către partidul al cărui lider și vedetă mediatică era Nicușor Dan. Împrejurare din care Liviu Dragnea pune o întrebare punctuală:,,S-a mai întâmplat ceva cu plângerea penală făcută pe finanțarea ilegală a USR-ului?’’ După care răspunde scurt:,,Nimic!’’ și conchide:,,Dacă era vorba de noi…’’ Firește, de PSD!
Dacă asemenea declarații ar fi fost făcute numai ieri, când opinia publică era curioasă foc să afle ce mai face Cristian Pomohaci și care sunt noile episoade ale telenovelei despre o cântăreață și un prosper om de afaceri, atunci, poate, că ar fi putut să existe oarece explicații pentru slabul lor ecou în mentalul nostru colectiv. Numai că, Liviu Dragnea, a mai făcut, nu cu multă vreme în urmă, alte declarații pe același subiect sensibil, cum ar fi cele referitoare la ,,îngrijorările’’ pe care ambasadele la București ale unor state le-au dat publicității după ce ministrul Tudorel Toader, a prezentat principalele modificări ce vor fi aduse legilor justiției. ,,Și eu sunt îngrijorat - spunea,atunci, Liviu Dragnea - atunci când ambasadorii merg la miniștri în fiecare zi să promoveze interesul unor companii străine’’.
Declarații care, după cum lesne se poate constata, au rămas la arhivă și au toate șansele să se piardă în negura uitării. Ce-i drept, în ultima vreme, vorbărețul domn ambasador Hans Klemm a luat o pauză , ceea ce ar putea însemna că, după discuția avută cu ministrul Justiției, Tudorel Toader, motivele de îngrijorare au început să dispară, asta putând reprezenta un salutar exemplu și pentru alți membrii ai corpului diplomatic, și ei foarte activi în declarații și trageri de urechi a autorităților de la București. Cu predilecție a celor provenind de pe o anumită parte a eșichierului politic.
Până atunci,se pune întrebarea: dacă și cine anume dintre autoritățile statului de drept se va sesiza în ceea ce privește declarațiile lui Liviu Dragnea? Asta cu atât mai mult cu cât domnia sa este atât președintele PSD, cât și președintele Camerei Deputaților,ceea ce înseamnă că ele trebuie citite într-o cheie cu totul specială. Motiv pentru care nu pot decât să îmi exprim nedumerirea ( ca să nu spun altfel) față de tăcerea totală pe care entități ale societății civile- altminteri foarte vocale ori de câte ori a fost vorba să denunțe ingerințe ale factorului politic în actul de justiție- nu scot o vorbuliță și întorc capul, cu feciorelnică sfială, atunci când li se cere părerea în legătură cu asemenea practici care încalcă flagrant normele și uzanțele diplomatice.
La urma urmei, nici nu prea văd de ce m-aș mai mira așa de tare?! Păi nu fac unii dintre vectorii de imagine ai prestigioaselor organizații coadă la anumite reprezentanțe diplomatice, în special la cele care, mai mult sau mai puțin întâmplător, au pus mormane de coronițe de laur pe fruntea zeiței anti-corupției, alias Laura Kovesi?
Mi se va replica, poate, că nu există suportul oficial pentru asemenea luări de poziție. Cu riscul de a dezamăgi, țin să aduc aminte că există o declarație a ministrului de Externe,Teodor Meleșcanu, prin care se cere diplomaților străini acreditați în România să își prezinte punctele de vedere, observațiile și criticile asupra unor demersuri, acțiuni sau proiecte legislative ale instituțiilor statului român, în primul rând Ministerului Afacerilor Externe, renunțând la declarații de presă. Iar, dacă memoria nu mă înșeală(și nu cred că mă înșeală!) , până în prezent șeful diplomației române nu a comunicat, pe canale oficiale, că s-ar fi dezis de această luare de poziție.
Dacă, tot am început să discutăm despre posibile rezerve sau motive de respingere a unor delimitări, elegante dar ferme, față de unele încălcări ale normelor diplomatice, ar fi posibil ca unele personalități ale elitei social-civice să ne reproșeze că noțiunea de Interes Național- în numele căreia s-a pronunțat și Liviu Dragnea- este una de natură ,,naționalist comunistă’’ și, ca atare, aparține, definitiv și irevocabil, trecutului! Asumpție pe care a lansat-o, cu un sfert de veac în urmă, unul dintre ideologii și strategii GDS-ului. Că respectivul este una și aceeași persoană cu singurul gazetar din presa de tineret în care organele de partid și de stat au avut încredere să îl trimită la Brașov cu misiunea de a înfiera cu mânia proletară mișcările de protest din 1987, asta este altă veste-poveste…
Mai cu folos ar fi, cred, să luăm în calcul și faptul că, atunci când și-au exprimat, de fapt și-au reiterat!- ce-i drept, în termeni nu prea amiabili!- refuzul de a primi România în Spațiul Schengen, personalități ale vieții politice din Germania, Austria, Ungaria și Olanda au făcut-o având, în primul rând, în vedere interesele statelor lor. Și, deloc în ultimul rând, pe cele ale mediilor de afaceri din aceste state. Împrejurare în care nu mai văd nici-un motiv major și solid prin care societatea civilă să se delimiteze – repet: în termeni politicoși dar fermi! – de acele declarații sau acțiuni ale unor diplomați aflați la post în România care reprezintă ingerințe flagrante în treburile interne ale României, stat acreditar. În fapt, declarați sau acțiuni care încalcă normele stabilite prin Convenția de a Viena, din 18 aprilie 1961, pe baza propunerilor Comisiei pentru drept internațional a ONU.
Este de la sine înțeles faptul că între reacția instituțiilor statului, susținute și promovate de către mediul academic, de afaceri sau de entități reprezentative ale societății civile față de asemenea situații nedorite și refuzul de a primi sugestii sau chiar critici despre ceea ce se petrece, aici și acum, la noi, este o deosebire ca de la cer la pământ. Cu atât mai puțin despre întoarcerea la un comportament autarhic și la refuzul dialogului sincer și corect. După cum, însă, aceeași fantoșă nu mai poate fi invocată ca pretext pentru politica struțului. Mai pe românește zis, pentru a scoate de la naftalină păgubosul dicton despre capul plecat pe care sabia nu îl taie.
Iată de ce, fără a stârni furtună într-un pahar cu apă, cred că recentele declarații ale lui Liviu Dragnea, de la care am pornit în însemnările de față, trebuie să fie citite cu toată atenția. Și, dacă nu este cu bănat, cu aceeași doză de bună credință cu care au fost făcute. Eventualitatea unui răspuns, corect și la obiect, nefiind, nici ea, zic eu, chiar una de domeniul așteptării infinite…
