Apropos de "Totul e să nu fie suprastimulată, prin credit, cererea, ca pe piaţa imobiliară, pentru că România are nevoie de o creştere economică sănătoasă." - mi-am amintit un banc vechi:
Invidioasa pe colegele de serviciu, ce-si schimbau des toalelele, Maria isi anunta sotul ca daca mai vrea sex va trebui sa plateasca! Apoi, in trei zile, a dat gata chenzina sotului. A ...
Citeşte întreg comentariul
Made in Romania
Degeaba fabrică nemţii maşina care consumă trei litri de benzină la sută, noi compensăm lipsa industriei grele cu cea uşoară: Alina din Botoşani, Mălina din Bârlad şi Sabrina din Bolintin
Autor: IONUT BALAN
5 ianuarie 2012
M-am uitat de câteva ori la televizor în perioada Revelionului şi mi-am amintit imediat spusele lui Tudor Octavian: "Nenumărate emisiuni tv, atât la canalele private, cât şi la cele publice, fac când ocolit, când la modul direct, oferte de curve, doar că le zic vedete". Tot el observa că: "Scandalurile cu acoperire naţională, în care nu e vorba şi de curvuliţe cu tupeu naţional, sunt atât de rare, încât nici nu mai sunt socotite scandaluri, ci reflexe ale europenizării. Rare sunt, de asemenea, şi situaţiile de interes general, în care nu-s invitate să exprime o opinie, spre cunoştinţa întregii ţări, prostituatele cu tarife mari. Cu toate acestea, nu ştiu cum să scriu despre înmulţirea şi tupeul curvelor şi despre rolul hotărâtor jucat de curve în societatea românească de după 1990. Poate şi pentru că ar trebui să aibă un statut sigur definit, prin legi profesionale, de relaţie şi fiscale".
Ei, exact aici e problema. Guvernul consideră cafeaua o marfă de lux şi o accizează – cum n-o mai face aproape nimeni în Europa – în loc să liberalizeze prostituţia. La prima vedere, am putea zice că o astfel de iniţiativă s-ar îmbina perfect cu Programul "Prima Casă", fiindcă tinerele practicante au nevoie mai întâi de un spaţiu unde să-şi desfăşoare activitatea. Numai că reluarea finanţării imobilelor n-ar face decât să scoată un timp scurt economia din impas pentru a o afunda şi mai tare, pe când stimularea serviciilor poate relansa creşterea economică, ce dă semne de încetinire. Serviciile nu necesită mult capital, se lucrează în general cu materialul clientului şi resursele sunt abundente, deci ieftine – creşterea de PIB obţinută în condiţiile unor sporuri de productivitate ar genera şi dezinflaţie. Iar încrederea în disponibilitate şi potenţial ar putea îmbunătăţi inclusiv CDS-urile.
Ca să detaliem, industria a pierdut teren în favoarea imobilelor. Produsele agroalimentare autohtone au fost substituite cu importuri. Iar, în cele din urmă, atât construcţiile, cât şi comerţul cu bunuri din import au căzut pradă întreruperii fluxurilor internaţionale de capital. În momentul de faţă, economia nu mai are nici un motor de creştere. Noroc că România a produs un număr suficient de gherţoi, care au generat un spor impresionant de curve. Iată cum "simbioza" gherţoi-curve poate deveni viitorul motor de creştere a economiei, ce va reface finanţele publice ale ţării.
Dar aici apare o întrebare. Cum vor fi redistribuite taxele? Se vor da cu banii de la curve pensii şi salarii? Dacă ne uităm cum s-a procedat cu taxa pe viciu, care n-a respectat principiul ca veniturile colectate să acopere strict cheltuielile pentru combaterea fumatului – se pare că da. Mergând pe acest model, făcătorii de biruri ar putea avea ideea nu doar să impoziteze prostituţia, ci s-o şi accizeze. Cu riscul ca scoaterea prostituţiei din economia subterană să o derentabilizeze şi să o transforme în marfă de export. Dar tot răul spre bine: dacă nici măcar cherestea nu mai suntem în stare să exportăm, va mai exista ceva pe care să scriem Made in Romania.
A mai rămas un singur punct de abordat. Piaţa prostituţiei trebuie structurată în conformitate cu standardele europene. Iar dacă structurile există deja, e bine ca ele să devină transparente, pentru ca şi pe această piaţă să se poată calcula indicatori de performanţă. Şi cadrul impune, firesc, o autoritate de reglementare – cum există pe piaţa bursieră, pe cea monetară sau a asigurărilor – care să apere patrimoniul naţional şi să supravegheze cu atenţie produsele derivate ce pot apărea şi prolifera dacă se legalizează căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. Totul e să nu fie suprastimulată, prin credit, cererea, ca pe piaţa imobiliară, pentru că România are nevoie de o creştere economică sănătoasă.

Comentarii
Made in Romania
4 comentarii

Inca ceva
Iata intregul articol al lui Tudor Octavian: http://www.jurnalul.ro/editorial/vedete-vedete-cum-s-ar-zice-tot-curve-544620.htm. Parerea mea sincera este ca cele doua texte - unul din punct de vedere stilistic, celalalt economic - se completeaza foarte bine

Mie mi-a placut
In special paragraful asta: Cadrul impune, firesc, o autoritate de reglementare – cum există pe piaţa bursieră, pe cea monetară sau a asigurărilor – care să apere patrimoniul naţional şi să supravegheze cu atenţie produsele derivate

Omicron
I.B. a vrut sa fie spiritual. Nu prea i-a iesit.
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Peste 125.000 de pelerini de Rusaliile catolice, pe muntele Şumuleul Mic
Peste 125.000 de pelerini asistă, sâmbătă la prânz, la slujba de Rusaliile catolice ...
Citește articolul
Anti-Viagra! David Hasselhoff: Cu galeza mea fac cel mai bun sex
Are 59 de ani şi iubeşte o tânără cu 28 de ani mai tânără ca el, dar asta nu îl ...
Citește articolul
Un labrador e erou în SUA, după ce şi-a salvat familia dintr-un incendiu (VIDEO)
O familie din Illinois, SUA, a fost salvată de câinele lor dintr-un incendiu. Peyton, un ...
Citește articolul
Lucian Bute îl bate pe Froch prin KO la casele de pariuri. Vezi ce spune presa internaţională despre român
Meciul pentru centura mondială IBF la categoria supermijlocie, între britanicul Carl Froch şi ...
Citește articolul
Şoc la Helsinki: „Breivik” de Finlanda a împuşcat nouă oameni în această dimineaţă
Un tânăr de 18 ani a împuşcat nouă oameni, în această dimineaţă, de pe acoperişul ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Tarile cu cele mai multe credite nepeformante. Romania este in top
Criza economica si financiara a determinat in ultimii trei ani o crestere alarmanta a creditelor ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită