Mamă

Am cunoscut-o într-o situaţie nefericită. Amândouă eram internate cu cei mici pentru diverse probleme. Nefericirea mea şi a altor mămici de acolo era trecătoare. La ea era un mod de viaţă. „Ştii, când am născut, copilul avea cordonul ombilical înfăşurat în jurul gâtului, asta l-a afectat.” Copilul are 4 ani şi 6 luni. Nu merge, nu vorbeşte, este total dependent de mama sa. Noi, celelalte mame, ne mai supăram din cauză că băieţelul meu ţipa prea tare şi le enerva pe asistente, că un alt coleg de salon nu prea vrea să pape sau cine ştie ce altă şme­che­rie de-a lor.

Ea se uita cu jind la ei, avea lacrimi în ochi dar niciodată, nici măcar o dată nu arătat că „iubirea ei”, Găbiţu, care nu mănâncă singur, nu merge, plânge şi nu ştii de ce, ar fi deranjat-o cumva. Atât de mult şi de des îl strângea în braţe şi îl săruta, atât de mult îl alinta şi ştiu că ar fi dat lumea toată în schimbul sănătăţii copilului său. Atunci am văzut cum arată disperarea: „Ştii, unii oameni din ţara asta, dacă ar putea, ne-ar extermina pe noi şi pe copiii noştri!”. Le este foarte greu. Li se pun piedici şi nu le sunt date informaţii care le-ar uşura suferinţa. Aş vrea să o ajut, dar încă nu ştiu cum...