Măncarea numită măncărică

Imi place să gătesc, insă n-am să scriu cărţi de bucate şi nici n-o să apar la televiziune ca maestru bucătar. Măncărurile, pe care pot să le prepar din aproape orice, n-au nume. Nu ştiu să fac de două ori acelaşi fel. Nu am in vedere nişte reţete şi nici nu intreb pe nimeni cum trebuie procedat cănd simt că mi-ar mai trebui o legumă sau o mirodenie şi n-am. Cel mai mult imi place să gătesc o măncare din orice, care se cheamă măncărică. E foarte apreciată de cei care se intămplă s-o aibă in farfurii, mai ales cănd mor de foame. De multe ori, felul doi imi iese la fel de zemos ca felul intăi, şi-n schimb, in ciorbă poţi să infingi lingura şi să stea dreaptă. Tot ce contează e ca măncărica să fie bună la gust, chiar dacă, atunci cănd pun apa la fiert şi uleiul in tigaie, cămara şi frigiderul sunt goale.


Cel mai reuşit fel de măncare l-am creat din gheare şi gături de pui, intr-o vreme cănd aproape toate frigiderele din Romănia erau goale, iar ca alternativă exista doar măncărica din picioare de porc, numită "tocană de Adidaşi". Nu trebuie să fii neapărat meşter mare, ca să faci o măncărică de gături şi gheare perfectă. Totuşi, talentul nu-i de ajuns. E nevoie de ceva in plus, şi anume de dragostea pentru cei care aşteaptă de la tine o minune. Găturile şi ghearele de pui nu imbie pe nimeni la gătit, iar la pungi, amestecate, sunt de-a dreptul scărboase.


In 1970, in timpul foametei din China, am văzut intr-o piaţă din Beijing o grămăjoară de maţe de raţă şi de pui. Mai rău de atăt nu se poate, i-am spus ataşatului de presă de la ambasadă, care se uita indiferent la sărăcia de pe tarabe. Omul văzuse probabil prea multe ca să mai fie impresionat de ideea unei ciorbe de maţe. După un timp, a spus: "Se poate şi mai rău".


Partea proastă cu măncărurile astea de om sărac e că dau dependenţă. Te obişnuieşti cu ele şi, cu timpul, cotletul de viţel la grătar şi somonul afumat iţi cad greu la stomac. Cunosc persoane care au măncat ani de-a răndul numai ciorbe de adidaşi şi mitocăniţă de gături şi gheare. Oameni, altfel de treabă, care regretă epoca şi spun că era mai bine. Nu că n-ar fi poftit şi la carne, dar măcar răbdau toţi, iar dacă ar fi fost s-o ducă şi mai rău, măcar n-o ducea nimeni mai bine.


Spre sfărşitul zilei, printre tarabele din Piaţa Obor pot fi văzuţi o mulţime de bătrăni care-şi umplu sacoşele cu resturile negoţului. Din tot ce se aruncă e intotdeauna şi ceva ce mai poate fi folosit: căteva frunze de varză, nişte roşii stălcite, un morcov, o ceapă, un ardei gras doar pe jumătate alterat. In hala de carne, măcelarii leapădă oasele pe care nu le cumpără nimeni in nişte lăzi. Dragii noştri bătrăni cu pensii de mizerie. Cu două oase

şi o fiertură de legume le iese o măncărică!