Manifest muzical

Vă mai amintiţi de volumul „Vechituri” scris de Radu D. Rosetti? Ei bine, „vechitura” mea mi-a mai dat o lecţie. În paginile ei am descoperit o mică istorioară despre Hora Unirii: „Hai să dăm mână cu mână/ Cei cu ini­ma ro­mâ­nă/ Să-nvârtim hora frăţiei/ Pe pământul României”.

Versurile sunt scrise de Alecsandri. Me­lo­dia a fost compusă de Alexandru Flechten­macher cu doi ani înainte de în­făp­tuirea actului is­to­ric, dar a şi luptat ală­turi de boierii ţării pentru iz­bân­di­rea visului, învăţând lăutarii munteni şi mol­do­veni s-o cânte şi s-o răspândească, chiar în pofida Domnitorului Mihalache Sturza, care, după cum se ştie, era pentru „status quo”.

Adică, pentru Unire, printre alte metode de luptă s-a fo­lo­sit şi acest Manifest muzical. Sentimentul nevoii de a fi toţi românii laolaltă a fost crescut încet, încet şi pe la sindrofiile boierilor, prin câr­ciumi (oare?), pe la nunţi sau pe la baluri. Parcă şi văd taraful lui Ochi Alb (foarte frumos redat de artistul Carol Pop de Szathmary, într-o acuarelă pe la 1860) mergând prin Târgul Bu­cu­reştilor, pe la vreo reuniune şi cântând cu drag Hora Unirii Principatelor.