Mărţişorul trimis la verificarea Dosarului de cadre

La nici o zi de la apariţia revistei pe piaţă, redacţia s-a pomenit pe cap cu anchete peste anchete: de la Uniunea Naţională a Femeilor, de la Partid, ba chiar şi de la Securitate.

Nae Petric, fotoreporterul ziarului, a developat, în fine, poza comandată de redactorul-şef în persoană pentru numărul special de Mărţişor. Pe fundalul macaralelor, care, vorba cântecului, râd în soare argintii, băiatul prinde pe pieptul fetei "Simbolul primăverii". Comentariul la această fotografie, prevăzută pentru prima pagină, urma să fie scris chiar de redactorul-şef. Tableta Simbolul primăverii a fost terminată, ba mai mult, a fost şi machetată. S-a mai aşteptat doar fotografia pentru care Nae Petric a cerut trei zile răgaz. Strânşi în biroul redactorul-şef, cei din conducere, dar şi câţiva dintre seniorii ziarului, o examinează, trecând-o din mână-n mână. Toţi sunt încântaţi. Nici nu se putea altfel. Nae Petric e ceea ce se cheamă brânză bună în burduf de câine. Umblă mai tot timpul beat. Ciupeşte de fund proaspăt angajatele, îşi permite chiar să spună bancuri riscante. Când vine vorba însă de făcut o poză ca asta, comandă specială, e maestru.

Vorba lui:

- Meserie te halesc!

Laudele îl fac pe Nae Petric să se umfle în pene. Nu degeaba se chinuise el o grămadă să găsească doi îndrăgostiţi reprezentativi pentru tânăra noastră generaţie revoluţionară. Să-i facă să stea în aşa fel încât să se vadă departe, în spatele lor, macaralele întinzându-şi braţele lungi deasupra blocurilor în construcţie, de parcă le-ar fi binecuvântat. Să alunge de la faţa locului nişte puradei care ţineau morţiş să scoată limba la aparat. Se zbătuse amarnic până când el reuşise să-i prindă pe piept Simbolul primăverii, fără a lăsa impresia că i-a pus mâna pe ţâţe. Şi, iată, că le potrivise. Băiatul avea înfăţişarea celui care o va lua de nevastă când Ea îi va mărturisi că e gravidă. Pentru a fi mai convingător, strângea din măsele şi se încorda de parcă i-ar fi intrat un cui în talpă şi n-avea cum să-l scoată. Fata se uita la el cu un aer atât de mirat că nu-ţi dădeai seama, privind-o, dacă îi pune în piept simbolul primăverii sau cumva îi cere să se culce cu el înainte de noaptea nunţii.

Femeia cu mărţişoarele - o ţigancă grasă, cu mânecile suflecate, căreia Nae Petric îi ceruse să se încheie la piept - îi privea pe cei doi surâzând cu toţi dinţii din faţă, dintre care unul era îmbrăcat. Să fie clar cititorilor că întreaga scenă o umple de duioşie, amintindu-i de vremea când era şi ea tânără! Redactorul-şef e mulţumit. Se pregăteşte să trimită poza la tipografie. Deodată, cineva din grupul strâns în jurul lui îşi dezvăluie cu voce tare o îndoială:

- Dar, oare, cei doi au fost verificaţi?

Dacă sunt nişte derbedei care chiulesc de la serviciu? Te pomeneşti că Nae Petric a dat de ei tocmai când o şterseseră pe poarta întreprinderii. Toţi ceilalţi rămân cu gura căscată. Fir-ar să fie! asta nu le trecuse prin cap. Mihai Stâlpea, secretarul general de redacţie, îi îngrijoră şi mai tare:

- Şi dacă tatăl lui a fost legionar, iar un văr de-al ei a rămas în Vest?!

Ar trebui să-i dăm în verificare înainte de a le publica poza! Mihai Stâlpea e cel mai în vârstă din redacţie. A debutat la ziarul volant al şantierului Bumbeşti-Livezeni. După închiderea şantierului, a lucrat tot ca secretar general de redacţie, la ziarul Canalului Dunărea-Marea Neagră. Intitulat Viaţă nouă, cotidianul era scris de deţinuţii politici şi se adresa, evident, tot deţinuţilor politici. şi cum la Canal fusese trimişi ziarişti, scriitori, publicişti, desenatori din perioada interbelică, Viaţa nouă ajunsese la un moment dat cea mai bună publicaţie din România. Se remarca mai ales prin cronica mondenă, ţinută de un jurnalist de la Independence roumaine, consacrată printre altele şi felului în care purtau deţinuţii uniforma vărgată. Cariera lui, dar mai ales, momentul de la Canal, îi dădeau un prestigiu ieşit din comun. Era singurul subordonat de care asculta redactorul-şef. Intervenţia sa îi tulbură pe toţi cei din biroul şefului. Într-adevăr, trebuie să-i dea pe cei doi în verificare completă. Altfel ar putea să iasă cu scandal, dacă nu chiar cu destituiri, cum se întâmplase la Femeia nouă. La rubrica Din viaţa nouă a femeilor patriei, apăruse un instantaneu foto cu o tipă care-şi cumpăra o basma. Totul păru în regulă la început. Femeia nu era nici urâtă, nici frumoasă, aşa cum trebuia să arate o tovarăşă de muncă şi viaţă, la care nu înfăţişarea conta, ci felul exemplar în care-şi îndeplinea sarcinile de plan. Nu era fardată. N-avea cercei. Cât despre basma, lucrurile erau clare. Cumpărătoarea fusese pusă de fotoreporter să ţină în aşa fel basmaua încât să se vadă eticheta care spunea limpede că era un produs sută la sută românesc.

La nici o zi de la apariţia revistei pe piaţă, redacţia s-a pomenit pe cap cu anchete peste anchete: de la Uniunea Naţională a Femeilor, de la Partid, ba chiar şi de la Securitate. Cineva recunoscuse în persoana din fotografie o tipă care divorţa de bărbatu-său, strungar fruntaş la o mare întreprindere din Bucureşti, pentru un profesor de dans şi bune maniere. Nae Petric nu le luase numele şi adresa. N-aveau cum să-i dea în verificare. Redactorul-şef îi înapoie fotografia. În locul ei, urma să fie pus desenul unui mărţişor de tip nou.

- Ce să-i faci? îşi spuse Nae Petric, asta-i viaţa!

Drept pentru care luă fotografia acasă şi-o lipi pe peretele din cămară, alături de altele, respinse din motive identice, dar cu care Nae Petric se mândreşte ori de câte ori se uită la ele. Printre aceste fotografii se numără şi cea a unui zidar fruntaş pe ramură la pusul cărămizilor după metoda sovietică Scorovski-Ivanov. Redactorul-şef nici n-a vrut să audă de publicarea ei.

- Tu nu vezi ce bine arată zidarul! Păi, dacă o publicăm, cititoarelor noastre le va sta gândul nu la depăşirea planului, ci la cum să se culce cu el!