Milk e un film despre viaţa primului activist gay care a obţinut o funcţie de conducere în administraţia americană. Joi, filmul a fost de două ori în atenţia publicului avizat din România: a obţinut opt nominalizări la premiile Oscar şi a primit rating 18 de la CNC, fiind interzis minorilor.
Sunt multe filme care primesc rating 18, iar decizia nu deranjează pe nimeni. De altfel, nici nu-mi imaginez că tinerii sunt alungaţi de la intrarea în cinematograf, în cazul în care vor să vadă un film cu un astfel de rating. E prea mare nevoia de încasări pentru cinematografe, ca să fie respectată cu stricteţe această restricţie. Dar decizia e mai degrabă una despre mentalităţi şi e împotriva ideii acestui film.
În noiembrie am lucrat pentru prima publicaţie dedicată cititorilor gay care s-a distribuit mass market, la chioşcuri, în acest caz cu revista Tabu. Ca să fim siguri că scriem despre lumea gay cu cuvintele cele mai potrivite, prezentând nuanţele emoţiilor lor, am inclus în echipă câţiva dintre cei mai rafinaţi reprezentanţi ai comunităţii gay din Bucureşti.
A fost un prilej să înţeleg lucruri la care nici nu mă gândisem. Nu conştientizasem niciodată până la întâlnirea cu Tudor Kovacs, managerul programului “Eu sunt. Tu?” cât de importante sunt într-o relaţie gesturile mărunte prin care-ţi exprimi afecţiunea în public. Mi s-a cuvenit întotdeauna să mă ţin de mână cu iubitul meu pe stradă, să-l îmbrăţişez şi chiar să-l sărut. Am amintiri cu gesturi care se amestecă în parfumuri de străzi, cu priviri ale altor oameni, cu praf, soare sau picături de ploaie. Nu m-am gândit că ele sunt ca mortarul dintre cărămizile care construiau relaţia mea. Tudor mi-a explicat cum se erodează o relaţie gay, pentru că e nevoită să se desfăşoare mai ales în interiorul pereţilor unei case şi am văzut cu alţi ochi toate gesturile mărunte de care mă bucur în fiecare zi pe stradă, la cinematograf, în cafenea şi oriunde altundeva unde simt că vreau să împart cu iubitul meu ceva din ce trăiesc.
La câteva săptămâni, doi prieteni gay m-au sunat dintr-o cafenea. Era duminică, aproape de prânz, ei luaseră micul dejun şi se gândiseră să mă sune să vadă ce mai fac. Am pasat în trei, purtând discuţia despre nimicuri de la unul la celalalt. Am avut sentimentul că o familie sună, ca de week-end, să întreţină relaţiile cu prietenii. Ca-n vremurile părinţilor noştri, când conversaţia era importantă, pentru că punea mortar şi-n alte relaţii. M-am simţit bine şi m-am bucurat, pentru ei că pot fi împreună într-o cafenea şi pot avea asemenea momente.
CNC-ul cu decizia de a da rating 18 unui film care nu are sexualitate explicită, care nu e violent, ba chiar e exagerat de emoţional (pentru mine, un pic patetic) nu face decât să mai cureţe din puţinul mortar dintre cărămizile relaţiilor unor tineri care încearcă să spună pe bune ce orientare sexuală au. Uită că tinerii de 18 ani sunt cei mai curaţi la minte când e vorba despre exprimarea identităţii sexuale, că ei n-au resentimente comuniste şi beneficiază de internet. Probabil că o să-l folosească şi ca să pirateze filmul.
Comentarii
Milk, interzis minorilor de către CNC
2 comentarii

Bogdan
Mie imi inspira repulsie taranii!!

Marinel
Lasa-i acolo, intre patru pereti, sa faca ce-or vrea. Si nu zic asta fiindca as fi religios, ci fiindca a vedea doi barbati sarutandu-se inspira repulsie. La fel si lesbienele, cu multe dintre ele nu m-as bate parte-n parte. Au o gena stricata, asta e, ghinionul lor ca trebuie sa se pupe la domiciliu si nu in mijlocul strazii, ca noi ceilalti.
-
Primul album de studio al grupului Cap De Craniu apare joi, 9 februarie, în cadrul concertului de lansare ce se desfăşoară în Club Fabrica. Înregistrat de Mihai Ionescu (ex-Days Before Disappearance) – voce, Călin Răduţă (H8, Hang Him, ex-Crize, ex-Kendo) – chitară, Paul Nicolae (ex-Days Before Disappearance,... -
Video Ieri, a fost inaugurată în oraşul marocan Tanger, situat foarte aproape de sudul Spaniei, cea mai nouă uzină a grupului Renault, o unitate în cadrul căreia se vor construi modele Dacia, capacitatea anuală putând ajunge la 400.000 de unităţi. Uzina a stârnit controverse şi îngrijorări în Franţa, temerile fiind că... -
Galerie Foto Potrivit Sky News, oamenii s-au dezlănţuit pe străzile Atenei, existând confruntări între protestatari şi jandarmi. Grecii sunt furioşi din cauza măsurilor de austeritate luate deja de autorităţile elene şi cer ca Guvernul să nu mai taie din nou salarile sau să concedieze oameni în sectorul public. Grecia a primit ieri un...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Băsescu invită partidele la Cotroceni pentru a discuta funcţionarea Parlamentului şi tratatul de stabilitate
Preşedintele Traian Băsescu a trimis, duminică, o scrisoare preşedinţilor partidelor şi ...
Citește articolul
Catrinel Dumitrescu: „Mă apucă groaza când văd cum s-a răsturnat scara valorilor“. EXCLUSIV
Emil Hossu n-a mai apucat să scrie, pentru Jurnalul Naţional, textul privind protestele de stradă ...
Citește articolul
Emil Hossu n-a mai apucat să scrie, pentru Jurnalul Naţional, textul privind protestele de stradă ...
Citește articolul
Whitney Houston s-a înecat în cadă?
Trebuia să ne aşteptăm : informaţii, neconfirmate oficial pentru moment, au început deja ...
Citește articolul
Trebuia să ne aşteptăm : informaţii, neconfirmate oficial pentru moment, au început deja ...
Citește articolul
Bula demnitarului în lupta cu stihiile: „Se acţionează încontinuu, dar aparatura este îngropată în zăpadă” - Mihai Capră, secretar de stat în MAI
Conform MAI, în prezent sunt 81 de drumuri judeţene blocate, trei drumuri naţionale ...
Citește articolul
Conform MAI, în prezent sunt 81 de drumuri judeţene blocate, trei drumuri naţionale ...
Citește articolul
Guvernul „analizează” declararea stării de alertă în judeţul Vrancea
Secretarul de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), Mihai Capră, a precizat, ...
Citește articolul
Secretarul de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), Mihai Capră, a precizat, ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
O importanta zona comerciala, bancara si industriala, Lyon este si un oras ... Citeste articolul
Abordarea dura pentru care Fondul Monetar International este recunoscut poa ... Citeste articolul
Nu mai putin de 40% dintre americani declara ca serviciul este extrem de st ... Citeste articolul
Zona Carol este una aparte în peisajul imobiliar bucurestean. Vilele ... Citeste articolul
Alte ştiri
- Lyon, oraş cu proprietăţi imobiliare considerabil mai scumpe decât alte regiuni din Franţa
- România se poate îndrepta către dezastru, împinsă de exigenţele FMI, atenţionează ...
- Top 10 – Cele mai stresante joburi în 2012
- Zona Carol, locul în care se fac tranzacţii de aproape un milion de euro înainte ca oferta ...
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

