Minciuna, singurul antrenament nerefuzat în fotbal

Pauza de sarma şi veselă paranghelie a intersecţiei de caledar s-a cam dus dracului. Dulcea amăgire ne abandonează sever în haltele tristelor repetiţii la care ne înhama viaţa de zi cu zi. Fotbalul, n-are încotro, se reuneşte şi el, mai agale sau mai zorit, în obişnuinţele antrenamentelor de sezon.

Grăbiţii au dat deja cu mahmureala de pământ. Steliştii şi dinamoviştii au furat pri­mii startul. Mai pe la munte sau mai pe la şes ei şi-au cam despletit cearcănele. Dar hărniceala steliştilor şi a dinamoviştilor nu poate fi categoristă ca monopol exemplar. Trebuie să privim nuanţat viaţa. Pentru că, iată, surprinderea ne este forţată la acest început de an şi de rapidistul Rui Duarte. Cel care, deşi declară că vacanţa a fost prea puţină, a scurtat totuşi întârzierile cu care, în mod obişnuit, se prezenta la reunirea lotului. Iar generozitatea la efort de care rapidistul dă dovadă în 2012 nu se rezumă doar la chestiuni de program şi punctualitate. Rui Duarte se şi angajează exemplar. El a declarat ritos că se află la Bucureşti pentru a ajuta Rapidul să câştige cupa şi campionatul. Doar atât! Pentru restul de glorie nu au decât să se bată, după cum le-o fi putirinţa, ceilalţi micuţi ai campionatului.

Aşezarea programatică a lui Duarte nu era de lepădat. Promisiunile sale, altfel reconfortante pentru giuleşteni, s-au consumat însă prea repede. Invitaţia lui Răzvan Lucescu la primul antrenament de la Pro Rapid a fost tratată cu regret. Fotbaliştii au refuzat uniformele de serviciu. Căpitanul lor, Marcos Antonio, a motivat gestul, vorbindu-i lui Răzvan Lucescu despre restanţele financiare pe care clubul le înre­gistrează faţă de jucători. Răzvan Lucescu a vorbit, la rându-i, cu George Copos. Iar Copos s-a prezentat la Pro Rapid şi cercul a fost închis prin dialogul patron-jucători.

Din nou promisiuni, din nou consum de îngăduinţă, din nou o pace relativă. La cel de-al doilea antrenament al zilei refuzul a fost trecut în rezervă şi lucrurile au intrat în aşezarea lor aproape firească.

Dificultăţile financiare sunt de înţeles. Au justificare în această situaţie de criză generală pe care o traversăm. Rapidul nu este singura echipă care se confruntă cu astfel de probleme. Zvon de revoltă se insi­nua şi dinspre Vaslui. Acolo unde se vorbea că fotbaliştii lui Hizo ar cam refuza plecarea în cantonament din aceleaşi motive. Restanţe financiare. De fapt nu cred că este vreo echipă din prima ligă la care jucătorii să-şi fi primit drepturile băneşti la zi. Şi, după cum spuneam, situaţia este de înţeles.

Dar tocmai această disponibilitatea la înţelegere ne face să ne întrebăm de ce mai sunt personaje care, în discursurile lor, apelează totuşi la minciună. Şi apelează la minciună cu o seninătate maximă. Chiar domnul George Copos declara, cu doar câteva zile înainte de incidentul de la Pro Rapid, că domnia sa nu are nici un fel de restanţe faţă de jucători. Asemeni lui George Copos, şi alţi conducători, conducători ai cluburilor de primă mână, practică minciuna cu dezinvoltură. Iar antrenamentul în min­ciună creează obişnuinţe, creează dependenţă. De minciună devine dependentă, la un moment dat, chiar competiţia în sine. Iar minciunile competiţiei sunt reclamate vehement tocmai de mincinoşi. Acesta este singurul antrenament din fotbalul nostru pe care nimeni nu-l refuză.