Miracole

Decembrie, aşa îmi place să cred, este luna miracolelor. Acum o sută de ani, două miracole au fost lăsate pe pământ: Teatrul Odeon (Atunci Comoedia) şi Maria Lătăreţu. Este un miracol faptul că teatrul, inaugurat de Crăciun, a rezistat atât timp şi nu a fost demolat. Au trecut peste el două răz­boa­ie, şi comunismul, şi re­vo­luţia. Şi clădirea, ridica­tă la 1911 special pentru a ser­vi arta spectacolului, a ră­mas acolo, paznic şi ga­rant al altei minuni care este tea­trul.

Ce­lă­lalt miracol: Maria Lă­tăr­e­ţu. Toată via­ţa sa a bucurat oamenii cu cântecul său. Vocea sa nu a avut şi nu are concurent.  Nimeni nu poa­te cânta ca o zbatere de ari­pă de fluture, ca o petală de trandafir, ca o pădure de ste­jari, pe soare sau pe furtună. Doina „Mă uitai la ră­săr­it”, în interpre­ta­rea Ma­riei Lătăreţu, a fost desemnată de specialiştii în folclor unul dintre cele mai fru­moa­se cântece din lume. S-au împlinit o sută de ani de la naşterea „Privighe­to­rii”. Nora sa, doamna Ioana, s-a luptat şi a reuşit să scoa­tă pe piaţă albumul omagial: „Cântă, cântă, Gorju­le!”, cu piese mai puţin cu­nos­cute, dar interpetate cu marele său har de inegalabila Maria Lătăreţu.