Decembrie, aşa îmi place să cred, este luna miracolelor. Acum o sută de ani, două miracole au fost lăsate pe pământ: Teatrul Odeon (Atunci Comoedia) şi Maria Lătăreţu. Este un miracol faptul că teatrul, inaugurat de Crăciun, a rezistat atât timp şi nu a fost demolat. Au trecut peste el două războaie, şi comunismul, şi revoluţia. Şi clădirea, ridicată la 1911 special pentru a servi arta spectacolului, a rămas acolo, paznic şi garant al altei minuni care este teatrul.
Celălalt miracol: Maria Lătăreţu. Toată viaţa sa a bucurat oamenii cu cântecul său. Vocea sa nu a avut şi nu are concurent. Nimeni nu poate cânta ca o zbatere de aripă de fluture, ca o petală de trandafir, ca o pădure de stejari, pe soare sau pe furtună. Doina „Mă uitai la răsărit”, în interpretarea Mariei Lătăreţu, a fost desemnată de specialiştii în folclor unul dintre cele mai frumoase cântece din lume. S-au împlinit o sută de ani de la naşterea „Privighetorii”. Nora sa, doamna Ioana, s-a luptat şi a reuşit să scoată pe piaţă albumul omagial: „Cântă, cântă, Gorjule!”, cu piese mai puţin cunoscute, dar interpetate cu marele său har de inegalabila Maria Lătăreţu.

-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
wall-street.ro





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

