Monarhia salvează democraţia

De la „Jos Băsescu!” s-a ajuns repede la „PDL şi USL, aceeaşi mizerie”, permiţându-le Elenei Udrea şi lui Emil Boc să arunce „solidar” nemulţumirea străzii asupra întregii clase politice. Din fericire, problema prinsă din mers de capii PDL are o rezolvare, care soluţionează şi chestiunea „Jos Băsescu!”: monarhia.

Haideţi să detaliez pe baze pragmatice la ce mă refer. Pentru ca politicienii să nu mai fure cât nu putem produce – după cum reclamă strada – e bine să nu mai aibă nici o legătură cu banii publici. Bineînţeles că banii trebuie administraţi, dar pentru asta e suficientă angajarea unor guvernanţi cu contract. Din păcate însă, un guvern de tehnocraţi nu poate deveni funcţional dacă politicienii îi refuză un cadru legal adecvat pe motiv că le lezează interesele. Şi atunci singura autoritate morală ce poate permite cabinetului de tehnicieni să-şi respecte contractul, indiferent dacă deranjează partidele, este regele. 

Încă un motiv pentru care România are nevoie de instituţia monarhică este traseismul politic. Aleşii se regrupează sub o anumită „umbrelă” imediat după scrutin, ceea ce distorsioneză dorinţa electoratului şi invalidează, practic, actul demo­cratic. La vot uninominal s-a ajuns ca urmare a creşterii puterii baronilor locali, care au oferit sume din ce în ce mai mari pentru obţinerea unui scaun de parlamentar, dar, în acelaşi timp, s-a alterat grav calitatea Legislativului. Într-un asemenea context, regele vine şi dizolvă Parlamentul ori de câte ori e necesar.

Poate cineva să-şi mai cumpere postul?! Principala deosebire dintre un rege şi un preşedinte ales este că cel de-al doilea nu poate să reziste dacă nu împarte privilegii unor „sponsori” care l-au adus la putere, pe când monarhii  n-au cum să-şi păstreze credibilitatea dacă îşi pierd echidistanţa.

Arhimede spunea – vă amintiţi – ,”daţi-mi un punct de sprijin şi răstorn Pământul”, dar în România e atât de multă corupţie, încât schimbarea nu se poate produce decât cu ajutorul unui element de susţinere din exterior: monarhia. E singura autoritate ce poate face Parlamentul să funcţio­neze pe bază de luptă de idei şi nu de interese de grup. Oare ce s-a fi întâmplat cu Roberta Anastase şi numărătoarea ei dacă ţara era condusă de un „obraz” regal?! Iar ceea ce a făcut preşedintele Camerei Deputaţilor nici măcar nu-i o noutate. E limpede că forul legislativ are nevoie de o cheie de control, o autoritate morală, care să funcţioneze pe bază de conştiinţă şi bun-simţ, menită să dezlipească gândirea Parlamentului de politicianism.

Un Parlament creat să funcţioneze doar în condiţiile unei forţe politice dominante, ce se blochează acum în interesele divergente ale mai multor partide. Care poate fi punctul de încredere? Regele.

Sigur că şi monarhia poate avea problemele ei. Ea poate face sistemul să funcţioneze, dar acest lucru să fie dependent de o anumită persoană şi apoi să revină la starea iniţială. Aşa s-a întâmplat după Carol I, care a an­ti­cipat involuţia în caracterizarea pe care i-a făcut lui Carol al II lea: „åsta e român get-beget. Fumează, bea şi joacă cărţi”. Totuşi, probabilitatea ca un monarh să fie mai viciat decât clasa politică românească este extrem de mică. Asta pentru că îşi poate ţine rangul numai dacă-i echidistant.