Moş Nicolae e un Sfânt

Sfântul ierarh Nicolae, care s-a năs­cut în a doua jumătate a secolului al treilea în oraşul Patara din Asia Mică. Şi care la primul Sinod Ecumenic, de la Niceea, din anul 325, episcop fiind, i-a tras o palmă, în plen, ereti­cului Arie, care contesta natura divină a lui Iisus Hristos. Moşul nu umbla cu dulcegării când era să fie vorba despre Adevăr. Nu era vreun bunic slab de genunchi şi ezitant. Episcopul Nicolae nu era vreun mărturisitor al Mântuitorului la gura sobei, depă­nând poveşti de adormit copii. Nu. Moşul Nicolae îţi cârpeşte o palmă peste obraz de nu te vezi când ţi-e credinţa mai dragă şi mai străină de cele sfinte.

Ghete şi reportaje tv năroade. Care nu reuşesc să prindă în obiectivul rece şi impersonal al camerelor de luat vederi nici măcar faptul că amărâtele de încălţări nu mai sunt scuturate de praf în aşteptarea Miracolului. În schimb, ziariştii frenetici descoperă măicuţe însărcinate şi le zugrăvesc imaginea profană în icoane ale profesionalismului jurnalistic. Găsesc preoţi rătăciţi cu minţile în lupta cu răul, căruia fiecare dintre noi îi cădem pradă, clipă de clipă, şi îi răstignesc pe crucea de vată a unor speculaţii ieftine, care nu valorează nici măcar trei arginţi. Sunt oameni vii, supuşi Judecăţii, vremilor şi legilor, care nu au nici o zecime din frenezia iudeilor patronaţi de Caiafa.

Moş Nicolae s-a ascuns printre rafturile hipermarketurilor şi e căutat cu reflectoarele televiziunilor, ca un bătrânel nevolnic, prăbuşit la podea cu jucăriile şi dulciurile în braţe. E nevoie de un tată patron, de o mamă vedetă pentru a-i suplini neputinţele. Moş Nicolae este fratele mai sărac al lui Moş Crăciun, nu-i aşa, stimată domnişoară reporter teve? Greşesc eu, carecumva, domnule redactor? Sunt prost informat, stimate moderator? Moş Crăciun e baza! Iluzia. Acolo e pomana porcului! Luminiţe aprinse isteric, aidoma veseliei vomitate în mijlocul străzii. Brazi retezaţi din rădăcina înfiptă adânc, în pământul în care toţi ne vom întoar­ce, pentru a fi împopoţonaţi ca nişte curve scoase la produs în propria sufragerie.

Naşterea Mântuitorului. A, da, OK. E o chestie fumată, cine n-o ştie? Misterele sunt ascunse în preţurile cu reduceri, special concepute pentru a celebra Imaculata Creaţie. Miracolul se află în spatele tejghelei pe care tronează un moş aureolat cu descendenţa din atotpu­ternica şi omniprezenta Coca-Cola. Fericirea este ascunsă într-o pungă de cadouri. Mântuirea e scrisă într-un cont bancar. Catedrala Mântuirii Neamului? Un moft. Costă prea mult. E ca şi cum ai face de Moş Nicolae cadourile pe care se cuvine să le faci de Moş Crăciun. Ziariştii ştiu cel mai bine. Mai ales cei care sunt puşi în slujba unui dumnezeu care priveşte oamenii prin teleobiective şi care dă lumină lumii din tuburi fluorescente.

În felul ăsta noi suntem cei  pironiţi pe o lume umplută cu măicuţe gravide, preoţi care greşesc omeneşte şi catedrale mausoleice. Aşa ajungem să bântuim ca nişte stafii ale unor portofele, printre Moşi caraghioşi şi inutili, care ne pun la cheltuială. Cumpărăm fericire de calitatea întâi, a doua sau a treia, în funcţie de cât ne permite buzunarul şi în funcţie de Moşul la care ne raportăm. Ca întotdeauna, mai scumpă e iluzia, holograma, gadgetul, brand-ul internaţional cu mai mare impact.

Ierahul Nicolae a fost un om blând care l-a pălmuit pe ereticul Arie cel care nu vedea dumnezeirea din Iisus Hristos, aşa cum noi, astăzi, nu vedem sfinţenia din Moş Nicolae, harul din preoţi, călugări şi măicuţe, lucrarea Domnului din biserici şi ca­tedrale. Reci şi nevrednici de ortodoxia care ne-a dat un spaţiu vital şi un prilej al Mântuirii. De la Moş Nicolae a primit fiecare câte ceva sau nimic. De la Sfântul Nicolae toţi am merita să primim o palmă.