Moştenirea lui Havel nu încape în bănci

La începutul anilor ’90, numele său se identifică, firesc, cu drepturile omului văzute fără încrâncenare, dintr-o berărie veselă pragheză. Sigur că lupta cu sistemul comunist nu a fost nici o clipă o vânătoare elegantă de fluturi, chiar dacă au existat dife­renţe serioase între comunismul lor şi al nostru. Dar revoluţia de catifea şi dulcea Cehie de după sunt, fără îndoială, rezultatul acţiunii intense a acestui om profund şi iubitor de viaţă. Pe atunci, Cehia (Cehoslovacia, mai întâi) era pentru Europa de Est o definiţie a speranţei. În fond, vorbim despre preşedintele care şi-a pus re­pu­­taţia în joc ca să-i aducă pe Rolling Stones la Praga. Nu are legătură cu reformele economice, dar spune multe despre stilul de care vorbeam.

Tragic e că nu numai Havel s-a stins, dar pare pe ducă şi acest fel mândru, nobil, destins şi iubitor de oameni de a face politică. Nu vreau neapărat să repet ce am spus de curând, dar trebuie să aduc aminte măcar un lucru. Intrăm în Europa contabililor. Sigur că rigoarea cifrelor e necesară la vremuri de restrişte, dar cum rămâne cu valori simple şi sigu­re, cu drepturile omului, cu viaţa însăşi şi culorile ei? Europa de acum tinde să devină un spaţiu în care rigoarea bugetară poate acoperi abuzul politic. Poate înlocui solida­ritatea socială.

Ce ar fi spus Havel dacă i se cerea să înlocuiască drepturile omului cu drepturile euro? Să nu speculăm. Să ne amintim mai bine ce a zis preşedintele ceh la 1 ianuarie 1990, într-un moment crucial şi pentru ţara sa, şi pentru Europa: „Trăim într-un mediu moral corupt. Moralmente suntem bolnavi, căci ne-am deprins să afirmăm altceva decât gândim. Ne-am învăţat să nu credem în nimic, să nu ne luăm în seamă unii pe ceilalţi, să fim atenţi doar la propria persoană, la nimeni altcineva. Au fost pervertite înţelesul şi specificul unor concepte precum iubirea, prietenia, compasiunea, modestia sau iertarea care, pentru mulţi dintre noi, mai înseamnă doar ciudăţenii de natură psihologică sau sentimente caracteristice unui timp revolut, oarecum ridicole, la urma urmelor, în epoca navelor spaţiale şi calculatoarelor.”

E un discurs valabil şi astăzi. Asta nu înseamnă că omul politic Havel a pierdut lupta. Doar că prea puţini au înţeles importanţa ideilor sale. Aşa că lupta continuă. Ca să nu ajungem să fim conduşi de roboţi înarmaţi cu abace.