Moţiunea întregului popor

Când scriu aceste rânduri, eu nu cunosc ceva ce dumneavoastră aţi aflat deja: rezultatul moţiunii de cenzură. Şi nu e un amănunt lipsit de importanţă. Pentru prima oară, o moţiune nu are ca obiectiv principal schimbarea cuiva aflat la putere. De rezultatul ei depinde însă ceva legat direct de viaţa oamenilor: se vor micşora sau nu pensiile şi salariile?

Pe de altă parte, moţiunea politică din Parlament e doar un aspect al problemei. De mai bine de o lună, a mai fost depusă o moţiune, o moţiune socială, semnată om cu om, iscălită cu privire încruntată, cu pumnii strânşi, cu buzunare golite, cu riduri apărute peste noapte. Criza politică e dublată de o uriaşă criză de încredere. Moţiunea cetăţeanului e votată cu ouă, cu brânciuri, cu dansul pinguinului. Oamenii au ales "varianta neîncrederii" faţă de Guvernul Boc.

Un castel de cărţi de joc s-a prăbuşit peste noapte. Mă refer la sistemul politic al lui Traian Băsescu, un sistem iraţional, bazat pe încredere oarbă. Şefului i s-a iertat orice: dansuri cu lăutarii, furtul de telefoane, libaţiile cu fotbaliştii, căpătuiala familiei, generaţia spontanee de bugetofagi şi bugetofage. Cu condiţia subînţelesă că T. Băsescu va avea grijă de poporul lui. Doar aşa spunea mereu. Nu există luare de cuvânt în care să nu rostească semeţ vorbele "popor" şi "românii". Când "părintele" naţiunii şi-a anunţat copiii că nu mai are nici un leu, copiii au început să-şi aducă aminte de toate. Brusc, omul obişnuit a aflat pe propria piele ce preţ au lacrimile prezidenţiale.

În mod normal, nu mai poţi guverna, pe un fond total de neîncredere, nici la Palatul Victoria şi nici la Cotroceni. Nu e doar o problemă constituţională sau politică. E o chestiune care pune în pericol dezvoltarea, ieşirea din criză, viitorul imediat. Actuala Putere nu mai poate mobiliza, nu mai stârneşte nici un imbold la acţiune. Chiar şi pionii ei din centru sau din teritoriu, civili sau mai puţin civili, o părăsesc oră de oră, stau în expectativă, aşteptând inevitabilul. Din afară nu mai vine decât, cel mult, vreun nor vulcanic. Dacă, prin absurd, Guvernul de azi ar găsi şi ar anunţa o soluţie miraculoasă pentru criză, nu l-ar auzi nimeni. Nu l-ar lua în serios nimeni. Nimeni nu ar pune în mişcare nimic.

Într-un fel tragic, dar nu mai puţin adevărat, situaţia de azi poate fi, paradoxal, şi un nou - necesar - început. Dacă nu vom uita ce s-a petrecut în anii din urmă, am putea refuza mai uşor în anii care vin vorbele goale, demagogia deşănţată, grobianismul şi populismul fără limite, capcane de genul "noua clasă politică", "Parlamentul unicameral", "votul uninominal". Am putea selecta mai bine pe cei care fac - pe gospodari - de cei care vorbesc, cântă şi dansează. "Dansez pentru tine" nu rezolvă problemele ţării. Dar pentru asta e foarte important ca cetăţeanul să creadă în moţiunea lui şi să nu uite cum s-a ajuns aici. "Moţiunea întregului popor", expresie cu mult parfum de odinioară, ar putea schimba nu doar o putere politică, dar şi un set de moravuri păguboase care păreau instaurate aici până la sfârşitul lumii.