x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Mulţumim, Doamne, pentru bucatele de pe masă şi că ne-ai ferit de muncă şi astăzi!

Mulţumim, Doamne, pentru bucatele de pe masă şi că ne-ai ferit de muncă şi astăzi!

de Ionuț Bălan    |    09 Apr 2020   •   08:30
Mulţumim, Doamne, pentru bucatele de pe masă şi că ne-ai ferit de muncă şi astăzi!

Pentru ca din punct de vedere al menajelor să nu se simtă îndatorarea, ce intervine din modul în care guvernul ia măsuri, „mortul” se transferă sistemului bancar. Ceea ce nu-i foarte clar e impactul fiscal indus, prin transferarea din sectorul neguvernamental spre cel financiar-bancar a unor deficite.

Ar fi interesant de aflat dacă există vreun studiu de impact pe partea de colectare fiscală. De asemenea, este de așteptat ca restrângerea activității să determine o limitare a inflației și nu o mărire a ei. Însă chiar dacă inflația nu-și va arăta colții, accentuarea lipsei de performanță se va vedea în deflatorul PIB.

Marea problemă este că o astfel de abordare nu garantează reluarea activităţii economice. Şi la un buget proiectat deja cu deficit excesiv, oare la ce nivel va creşte costul finanţării, în paralel cu soldul negativ? În locul unor măsuri guvernamentale uşor de luat, care să stimuleze circulaţia facilă a banilor, se aruncă cocoaşa sistemului bancar, de parcă statul nu e poporul şi el se ocupă doar cu conservarea unor privilegii.

Într-adevăr, România avea nevoie de ofertă internă de bunuri, nu de controlul cererii agregate, dar nu era necesar un astfel de şoc ca să ne dăm seama de asta. Îngheţarea economiei este un lucru deosebit de periculos.

Coronavirusul este însă o „provocare” nouă, haideţi, dacă vorbim de deficite, să nu uităm de păcatul originar. Noi la ce ne raportăm? Stăm frumos cu terenul arabil, sol bogat, şi ne gândim: Ne apucăm să muncim? Nu încă, o mai putem trage pe deficite. Cât? Cât ne permite plapuma, îndatorarea. Problema este însă că atunci când vom fi nevoiţi să ne apucăm de muncă, fiindcă nu merge la infinit să ne pensionăm anticipat, e posibil să observăm că am uitat s-o facem. Oare de ce susţine propaganda amorţeala, vrea să conserve inconştienţa? Cine n-are bătrâni trebuie să-şi cumpere este o falsă perlă a înţelepciunii, câtă vreme cine are prea mulţi nu poate să-i vândă. Dacă ar fi voie, România ar inunda piaţa cu exporturi!

Şi într-o singură secvenţă nu se vede că a fost condusă ţara prost. În vreme de război! Atunci când se atinge un punct maxim de hazard moral şi selecţie adversă. Chiar asta sperăm să se întâmple, ca să nu se vadă nepriceperea conducătorilor?

Mardale are o caricatură în care spune: Mulţumim, Doamne, pentru bucatele de pe masă şi că ne-ai ferit de muncă şi astăzi!

×