Arhiva
Editorial.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Muntele, râul, căsuţa...

20 august 2010
În secolul al XIX-lea, Europa s-a umplut de tablouri şi tablouaşe înfăţişând toate un munte cu vârful în depărtare înzăpezit, un pârâu rostogolindu-şi în prim-plan apele printre pietre mari acoperite de muşchi şi undeva, în dreapta sau în stânga apei, într-o poeniţă însorită, o căsuţă. Zeci, dacă nu sute de pictori au semnat conştiincios această imagine, fără nici unul din complexele tematice ale creatorilor din veacul următor.

Artişti de primă mână, pictori mărunţi de provincie, artizani de bâlci, toţi au produs, conform cu cererea, acelaşi tablou care prin inventarul imaginii îl convingea pe proprietar că fericirea are un chip, şi încă unul banal. Bogaţii cumpărau de la meşteri tabloul reprezentând muntele cu coama acoperită de nea, râul cu apă rece şi curată, clipocitul ei printre stâncile prăvălite în albie, pădurea protectoare şi poiana verde cu căsuţa uitată de Dumnezeu în micul Paradis Terestru, iar săracii cumpărau şi ei de la pictorul modest, din târguri şi iarmaroace, varianta neacademică a peisajului şi toţi se simţeau bine avându-l. Nu contau prea mult autorul şi nici măiestria cu care era pictată pânza, ci visarea.

Criticii şi istoricii artei din secolul al XX-lea, când vor să incrimineze plăcerile mic-burgheze, dau ca exemplu de micime a spiritului, de blocaj estetic, de închistare ideatică şi de tot ce-i mai rău în cultură producţia de serie a tabloului, în care găseşti întotdeauna muntele, pădurea, râul, pietrele răzleţite în şuvoi şi căsuţa cu acoperişul roşu. În ciuda acestora, în Piaţa Obor şi în alte târguri din lumea largă apar din când în când nişte zugravi de peisaje ieftine, care se vând imediat. Şi nu fiindcă sunt ieftine, ci pentru ce îi spun ele omului de rând că fericirea are un chip.

Din păcate, ceea ce în secolul al XIX-lea era un ideal accesibil multora, nu doar bogaţilor, în secolul următor şi în vremurile noastre e însăşi utopia, ceva ce se întâmplă mai des în tablouri. Câtă vină au în degradarea unor idealuri simple, dar la îndemâna unor oameni de toată starea, criticii şi istoricii artei e greu de spus, dar o vină au, pentru că strâmbă din nas la aproape tot ce-i natural, simplu şi bun şi se dau în vânt după tot ce-i obscen, complicat, obositor, masochist şi excentric. Dar nu numai criticii şi superrafinaţii obişnuiesc să strâmbe din nas la imaginile din veacul al XIX-lea ale unei existenţe epicureice, tihnite, fără acele convulsii şi supărări care te lasă sufleteşte infirm, ci şi unii oameni de gust care nu mai ştiu ce e bun şi ce e rău. Dacă nu cumva e rău ce le face bine şi bun ce le face rău.

Uneori, mă întreb de ce strâmbă atât din nas, la bucuriile definitive ale vieţii multe persoane influente din cultură? Răspunsul nu trebuie căutat prea departe. Dacă ne uităm la aceste persoane influente, vedem că toate s-au născut cu nasul strâmb şi că au tendinţa să strâmbe realitatea, până ce nasul lor începe să pară drept.
Taguri asociate:     editorial
Comentarii
Muntele, râul, căsuţa...
109 comentarii
(habar n-am de site-ul asta)
(habar n-am de site-ul asta)
22/08/2010 20:09:40 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Raj
Imi EJTI simpatic dar ii necesar sa mai schimbi si tu placa............. Dna Julia, Dvs. sunteti ? Va pup cu simpatie........... Imi place da Obama ca-i brunet. Pacat ca n-are firma ca a mea. Oricum ii incacat caci nici la americani nu mere treaba. Adeca iconomia....... Dna Freya, mai sunteti suparata ? O sarutare de mana virtuala. Salutari la unii, capete-ngura la altii, phule-ncur pe ici-colea
22/08/2010 11:45:24 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Bercea Mundialu pretenu lu excrocu zbanghiu
Piranda are 'phi'-ul maaaare, mare de tot. E asa de mare ca incape si un burlan. Pai Piranda lu Raj Kacuru a facut Franta mai multi ani si acolo este multi arabi care e morti dupa pirandele noastre. Lu Raj Kacuru ii place carasii cel mai mult.
22/08/2010 09:20:02 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
baubau
cum te-ai trezit ai si dat-o carmol .ai adormit cu sticla-n mana?
22/08/2010 09:07:25 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
baubau
Palme cu bocancii peste gura!
Gratis!
22/08/2010 08:17:13 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia.  MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO) UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul