x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Napoleon și comisia doamnei primar

Napoleon și comisia doamnei primar

de Serban Cionoff    |    17 Dec 2020   •   10:11
Napoleon și comisia doamnei primar

Mă uit cu o crescândă îngrijorare pe calendar și constat că nu mai sunt nici zece zile și Moș Crăciun nu va avea cum să ajungă pe la casele noastre, ale celor care locuim în sectorul 1 al Cetății lui Bucur. Asta nu pentru că ne-ar fi îngropat munți de zăpadă sau că ne-ar secera viforul. Motivul este mult mai simplu, rușinos de simplu și anume mormanele de gunoaie care au ocupat străzile, bulevardele, spațiile verzi și ce mai găsesc  neocupat pe aici. Și nu doar că ocupă, dar amenință să rămână acolo până la Sfântul Așteaptă. Asta fiindcă există un foarte păgubos și, mai ales, păgubitor, conflict între doamna primar Clotilde Armand și firma ROMPREST, care are obligația contractuală să strângă gunoaiele. Conflict care, după cum ne dau de înțeles părțile aflate pe poziții categoric ireconciliabile, nu are mari șanse să se încheie prea repede.

 Pentru a-mi susține afirmația,ar trebui să prezint pe scurt evoluția conflictului, diacronia lui, dar renunț pentru că totul cade sub incidența absurdului. Așa încât, fiind și eu cap de locuitor al sectorului 1, nu am cum să mă detașez de eveniment sau, poate, ca să îmi mai treacă supărarea, făcând haz de necaz. Adică imaginându-mi cum ar fi scris despre povestea asta clasicii umorului absurd francez, de la Jarry la Eugene Ionesco. Ca să nu mai vorbim cum i-ar fi încondeiat pe protagoniștii isprăvii eternul și fascinantul nostru Caragiale…

 Cu toate acestea, aleg să vă rețin atenția cu câteva subiecte mai prozaice, vreau să spun informații despre cum mai stă, la ora asta, treaba cu gunoaiele din sectorul 1. Mă refer la decizia luată în ședința Consiliului sectorului din 15 decembrie privind constituirea unei comisii care, peste 15 zile, trebuie să propună doamnei  Clotilde Armand soluții pentru ridicarea gunoiului. Aceeași comisie va încerca să ajungă la o înțelegere cu ROMPREST. Trec peste întrebarea: „dar, până atunci, ce facem cu gunoaiele?’’și vă atrag atenția că termenul „peste 15 zile’’ însemnă fix data de 30 decembrie! Zi în care, nu pentru că ne-am aminti că, până acum  31 de ani, se sărbătorea ziua republicii, dar chiar că nu prea văd cine, de la primăria sectorului1, ar veni la birou ca să studieze informarea și,încă, să se apuce să îi pună în aplicare soluțiile. Așa că,treaba rămâne pentru la anu* și la mulți ani!

 Pornind de la aceste constatări, am putea să invocăm mult mai multe argumente pentru a pune la îndoială valabilitatea și seriozitatea acestei soluții. V-aș propune, totuși, să amânăm subiectul până când va fi dată publicității informarea pe care o va prezenta, până cel târziu pe 30 decembrie, comisia de la primăria sectorului 1. Până atunci, să ne amintim o maximă atribuită lui Napoleon Bonaparte și care ar putea să ne ofere un bun criteriu de apreciere a inițiativei edilului-șef  și a consilierilor locali de la sectorul 1. Citez: „Vrei să nu faci ceva? Fă o comisie!’’

 Maximă pe care, de vreme ce Napoleon însuși a contrazis-o, numind, în anul 1800, o comisie de patru eminenți juriști care au redactat faimosul Codul civil francez care îi poartă numele, publicat în 21 martie 1804, nu văd de ce ar fi obligată să i se conformeze conaționala sa, doamna Clotilde Armand! Cu atât mai mult cu cât nu este vorba decât de un material de lucru despre cum ar trebui să li se asigure cetățenilor, tot dintr-un fel de arondisment, de data asta al Micului Paris, condiții civilizate de trai și un mediu sănătos în care să locuiască.

×
Subiecte în articol: Clotilde Armand