Civilizaţia chineză este singura care a străbătut istoria în învelişul politic al aceluiaşi stat. Ea s-a impus europenilor în postura fascinantă a Imperiului de mijloc.
Ca orice imperiu, China a asociat renta imperială cu mesajul universalist. Cea dintâi consta în contribuţia populaţiilor integrate în reţeaua statală la buna funcţionare a ansamblului. Cel de-al doilea era garanţia că inclusiv supuşii de la periferie vor accede la modelul de viaţă al centrului.
Caracteristica Imperiului de mijloc, în contrast cu imperiile europene, a fost refuzul expansionismului. China s-a izolat de lume în încercarea de a realiza armonia celestă în interiorul graniţelor sale terestre. Marele zid exprimă o asemenea opţiune, argumentată teoretic de confucianism.
Abolirea imperiului nu a făcut loc unui stat-naţiune în sens european. Pe de o parte, naţiunile imperiale europene nu au adoptat tactica destructurării ţesutului multicultural chinez prin transferul forţat al modelului naţional european (aşa cum au făcut-o cu Imperiul otoman sau habsburgic), preferând soluţia colonizării şi protectoratului (când în concurs, când în înţelegere cu Japonia).
Pe de altă parte, Rusia sovietică, chiar atunci când a preferat să susţină naţionalismul Guomintangului, a avut în vedere promovarea agendei sale internaţionaliste. Imperiul multinaţional sovietic nu era interesat de o naţiune imperială chineză la frontiere.
China naţionalistă a fost doar o încercare marcată de frustrări, umilinţe şi dezbinare, toate întreţinute şi din exterior. Ea a făcut rapid loc Chinei comuniste; de fapt un confucianism aplicat manu militari al cărui internaţionalism proletar a fost un alt fel de universalism mandarin. Acest comunism alternativ ("de margarină" - cum îl numea Stalin), cu toate excesele lui, a pregătit China pentru "revoluţia deschiderii" spre a deveni un protagonist - încă emergent - al ordinii globalismului real - încă în embrion.
Vocaţia Chinei de superputere este indiscutabilă. Nu este clar, însă, ce fel de superputere va fi. De dorit este să fie o superputere universalistă ghidată de mitul arhetipal al armoniei, solidarităţii, includerii, echilibrului pe care să le aducă în ordinea globală. Încercarea de a opri ascensiunea ei şi de a o umili reproşându-i inferioritatea civilizaţiei chineze faţă de cea euro-atlantică a democraţiei, statului de drept şi drepturilor omului, va redeştepta în China amintirea înjosirilor trecute şi o va ispiti să îşi caute identitatea pornind de la acest trecut cu miturile sale tribale şi de la legitimarea revanşei; adică ispita îmbrăţişării naţionalismului exclusivist de tip euro-atlantic. Aceasta cu atât mai uşor cu cât atuurile de putere actuale par a-i permite confruntarea.

Comentarii
Naţionalism în Imperiul de mijloc!
4 comentarii

rizoaicad.arges
Pentru ca acest comentariu este pro-Romania, rog ingaduinta de a fi postat la orice articol si pe orice blog! Multumesc anticipat pentru intelegere! Mesajul inaintasilor nostri din razboiul 1916-1918, inscriptionat pe Monumentul “Leu” din Bucuresti, glasuieste: “Spuneti generatiilor viitoare ca noi am facut suprema jertfa pe campurile de batalie, pentru intregirea neamului!” Mesajul meu, ...
Citeşte întreg comentariul

qHNLTnVAQKNqV
tXr9P9 tcfenlvltxpv, [url=http://nwmjghcnjftt.com/]nwmjghcnjftt[/url], [link=http://pfmpxoewpuko.com/]pfmpxoewpuko[/link], http://ksaopvwvtubl.com/

eras
Roata vietii sa intors din nou si e randul lor sa conduca aceasta planeta, pacat ca ai nostri luminati lideri nu sunt in stare sa prevada viitorul politic al lumii si refuza sa serveasca interesul nostru national..

Cimitirul vesel
Foarte bine ca natiunea chineza a ales aceasta cale. Altfel era o doar tara de mana a saptea, piata de desfacere si furnizoare de forta de munca ieftina pentru Occidentul imbuibat. Chinezii acum pun mana pe resursele naturale din tarile sarace din Africa si America Latina. Si ghici ce, chiar mai si fac ceva in schimb ridicand un pic nivelul de dezvoltare al tarii respective. Sunt pragmatici. Nu ...
Citeşte întreg comentariul
-
Primul album de studio al grupului Cap De Craniu apare joi, 9 februarie, în cadrul concertului de lansare ce se desfăşoară în Club Fabrica. Înregistrat de Mihai Ionescu (ex-Days Before Disappearance) – voce, Călin Răduţă (H8, Hang Him, ex-Crize, ex-Kendo) – chitară, Paul Nicolae (ex-Days Before Disappearance,... -
Video Ieri, a fost inaugurată în oraşul marocan Tanger, situat foarte aproape de sudul Spaniei, cea mai nouă uzină a grupului Renault, o unitate în cadrul căreia se vor construi modele Dacia, capacitatea anuală putând ajunge la 400.000 de unităţi. Uzina a stârnit controverse şi îngrijorări în Franţa, temerile fiind că... -
Galerie Foto Potrivit Sky News, oamenii s-au dezlănţuit pe străzile Atenei, existând confruntări între protestatari şi jandarmi. Grecii sunt furioşi din cauza măsurilor de austeritate luate deja de autorităţile elene şi cer ca Guvernul să nu mai taie din nou salarile sau să concedieze oameni în sectorul public. Grecia a primit ieri un...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Cum se trăieşte din arta „underground”
Spectacolele pline de fast, cu bugete colosale şi reprezentaţiile de stradă sau cele improvizate ...
Citește articolul

Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (60)
13 martie 1987În fine, cel mai aşteptat moment, acela în care vorbeşte însuşi ...
Citește articolul
13 martie 1987În fine, cel mai aşteptat moment, acela în care vorbeşte însuşi ...
Citește articolul
Talentele pleacă, angajatorii se uită
Scandalurile provocate în ultimii ani de migraţia talentelor noastre către ţări care plătesc ...
Citește articolul
Scandalurile provocate în ultimii ani de migraţia talentelor noastre către ţări care plătesc ...
Citește articolul
Urşi asasinaţi şi iobagi cu buzunare de interlop
Din când în când, prea des din păcate, îmi ajung la urechi jalnice ...
Citește articolul
Din când în când, prea des din păcate, îmi ajung la urechi jalnice ...
Citește articolul
Lapte de la sâni anormali
Pe bună dreptate se zice: „Laptele de la sfântul sân al mamei!”. Nici cele ...
Citește articolul
Pe bună dreptate se zice: „Laptele de la sfântul sân al mamei!”. Nici cele ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
O importanta zona comerciala, bancara si industriala, Lyon este si un oras ... Citeste articolul
Abordarea dura pentru care Fondul Monetar International este recunoscut poa ... Citeste articolul
Nu mai putin de 40% dintre americani declara ca serviciul este extrem de st ... Citeste articolul
Zona Carol este una aparte în peisajul imobiliar bucurestean. Vilele ... Citeste articolul
Alte ştiri
- Lyon, oraş cu proprietăţi imobiliare considerabil mai scumpe decât alte regiuni din Franţa
- România se poate îndrepta către dezastru, împinsă de exigenţele FMI, atenţionează ...
- Top 10 – Cele mai stresante joburi în 2012
- Zona Carol, locul în care se fac tranzacţii de aproape un milion de euro înainte ca oferta ...
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită