Naţionalism în Imperiul de mijloc!

Civilizaţia chineză este singura care a străbătut istoria în învelişul politic al aceluiaşi stat. Ea s-a impus europenilor în postura fascinantă a Imperiului de mijloc.

Ca orice imperiu, China a asociat renta imperială cu mesajul universalist. Cea dintâi consta în contribuţia populaţiilor integrate în reţeaua statală la buna funcţionare a ansamblului. Cel de-al doilea era garanţia că inclusiv supuşii de la periferie vor accede la modelul de viaţă al centrului.

Caracteristica Imperiului de mijloc, în contrast cu imperiile europene, a fost refuzul expansionismului. China s-a izolat de lume în încercarea de a realiza armonia celestă în interiorul graniţelor sale terestre. Marele zid exprimă o asemenea opţiune, argumentată teoretic de confucianism.

Abolirea imperiului nu a făcut loc unui stat-naţiune în sens european. Pe de o parte, naţiunile imperiale europene nu au adoptat tactica destructurării ţesutului multicultural chinez prin transferul forţat al modelului naţional european (aşa cum au făcut-o cu Imperiul otoman sau habsburgic), preferând soluţia colonizării şi protectoratului (când în concurs, când în înţelegere cu Japonia).

Pe de altă parte, Rusia sovietică, chiar atunci când a preferat să susţină naţionalismul Guomintangului, a avut în vedere promovarea agendei sale internaţionaliste. Imperiul multinaţional sovietic nu era interesat de o naţiune imperială chineză la frontiere.

China naţionalistă a fost doar o încercare marcată de frustrări, umilinţe şi dezbinare, toate întreţinute şi din exterior. Ea a făcut rapid loc Chinei comuniste; de fapt un confucianism aplicat manu militari al cărui internaţionalism proletar a fost un alt fel de universalism mandarin. Acest comunism alternativ ("de margarină" - cum îl numea Stalin), cu toate excesele lui, a pregătit China pentru "revoluţia deschiderii" spre a deveni un protagonist - încă emergent - al ordinii globalismului real - încă în embrion.

Vocaţia Chinei de superputere este indiscutabilă. Nu este clar, însă, ce fel de superputere va fi. De dorit este să fie o superputere universalistă ghidată de mitul arhetipal al armoniei, solidarităţii, includerii, echilibrului pe care să le aducă în ordinea globală. Încercarea de a opri ascensiunea ei şi de a o umili reproşându-i inferioritatea civilizaţiei chineze faţă de cea euro-atlantică a democraţiei, statului de drept şi drepturilor omului, va redeştepta în China amintirea înjosirilor trecute şi o va ispiti să îşi caute identitatea pornind de la acest trecut cu miturile sale tribale şi de la legitimarea revanşei; adică ispita îmbrăţişării naţionalismului exclusivist de tip euro-atlantic. Aceasta cu atât mai uşor cu cât atuurile de putere actuale par a-i permite confruntarea.