Ne putem amesteca şi noi în problemele noastre interne?

Întrebarea din titlu nu este o figură de stil. Observ că, pe zi ce trece, nu mai avem loc în zona respectivă. Când vine vorba despre economie şi finanţe, FMI-ul dă sentinţe, verifică bonurile de casă şi facturile, scrie cu pixul pe marginea bugetului toţi indicatorii care trebuie respectaţi, după care pleacă, spunând că nu se bagă, suntem suverani, deciziile sunt treaba noastră. Între timp, agenţiile de rating ne dau şi ele note, cercurile bancare de aici şi de "afară" (acum e cam acelaşi lucru) insistă să-şi facă singure legislaţia prin care să fie protejaţi şi clientul, şi statul, iar marii distribuitori de medicamente ţin morţiş să menţină un sistem în care statul e marele client, la preţuri pe măsură. O dată pe an vine la noi şi Viktor Orban şi ne descrie viitorul Transilvaniei, al relaţiilor interetnice, al învăţămân­tului şi culturii.

Diverşi ambasadori străini, care nu ştiu – probabil – unde este sediul Ministerului român de Externe, oferă, în direct, lecţii de dirigenţie. Comisia europeană acoperă, în rest, tot ce nu au reuşit să controleze cei citaţi mai sus şi alţii ca ei. O dată pe an ne eva­luează sistemul de justiţie, de pildă, cu instrumente de măsură populare şi noi trebuie să luăm notiţe şi să aflăm de la ei cum merg parchetele sau judecătoriile noastre. Aerul curat, sistemele de telecomunicaţii sau piaţa auto au parte de aceeaşi grijă. Mai e loc şi pentru noi? Mai grav, încă: încearcă cineva să-şi facă loc?

Nu scriu toate astea dintr-o pers­pec­tivă naţionalist furibundă. Sunt perfect conştient şi de ideea de mondializare, şi de imposibilitatea autarhiilor şi de ceea ce presupune aderarea la UE. Nu cred nici măcar în acele predicţii cum că această criză va retransforma sistemul mondial în unul al naţiunilor. Cele mai multe probleme sunt colective şi vor avea soluţii colective sau deloc. Vreau să spun însă că dezvoltarea unei ţări ca România, cu sisteme esenţiale care se prăbuşesc, nu poate fi rezultatul unei ocupaţii intelectuale străine. Trebuie gândită aici. Trebuie dezbatută aici. Unde am mai putea face asta? Parlamentul nu mai are aproape nici un rol. N-a fost lăsat nici măcar să discute acte esenţiale cum sunt codurile civile sau penale.

Ţara e condusă de doi uşieri, Băsescu şi Boc. Deschid poarta în faţa delegaţiilor străine, le poftesc înăuntru, raportează, notează şi ne comunică şi nouă ce şi cum. Există multe domenii în care reglementarile ar trebui să ţină de noi şi doar de noi. Şi există suficient spaţiu de manevră în interes naţional şi în domeniile în care UE are regulile ei. Ţări comparabile cu noi, cum ar fi Polonia, Cehia şi chiar Bulgaria, au găsit asemenea spaţii şi asemenea reglementări. Uneori şi-au enervat partenerii europeni, dar au câştigat mereu respect. Nu bacşişul politic datorat uşierilor care ştiu să zâmbească frumos.