Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Să zicem că domnul Mihai Eminescu și-ar întrerupe pentru câteva zile eternitatea, apărând ca om viu printre noi! Ar curge breaking newsurile în neștire pe micile ecrane, iar specialiștii în învieri ai televiziunilor de știri, aceiași cu cei de la înmormântări, ar transmite în direct de la fața locurilor. Căci n-ar fi un singur loc, ci mai multe. Nimic de mirare la o putere a minții atât de mare, astfel încât Eminescu să învie în mai multe locuri deodată, ceea ce ar face ca toate televiziunile să aibă dreptate.
În privința locurilor, nu însă și în cea a motivelor, deoarece fără un motiv anume e greu de crezut că și-ar fi părăsit fiul căminarului din Ipotești veșnicia sigură și confortabilă pentru o vremelnicie atât de puțin ispititoare. Părerile diferă de la o televiziune la alta. Unii spun că pentru a-l ruga pe Patapievici să-i arate dulapul în care s-a lăudat că-i ține scheletul. Alții că pentru a-l cunoaște personal pe Cărtărescu. Câțiva sunt de părere că pentru a da foc palatului Cotroceni, din pricina faptului că acolo a suferit prima criză de nebunie, vrând să-l împuște pe rege, care nu se afla în momentele acelea înăuntru, așa cum nu se afla nici dumnealui, Eminescu, înuntrul firii sale în acele clipe. Mai ieșea câteodată din el însuși însinguratul nostru poet. Celor ce-l vedeau în astfel de momente li se părea c-ar fi nebun. Dar greșeau în mod fundamental. Nu era. Doar că fugea pentru scurtă vreme din realitate. Clădea cu imensa putere a minții sale o realitate numai a lui.
Poate ca să vadă ce-o mai fi cu liberalii și conservatorii, s-ar înlumi Eminescu din nou. I-a lăsat inamici politici și acum i-ar găsi împreună! În orice caz, ar cam trebui să se ferească să dea ochii cu scena politică domnul Eminescu. Ca să nu fie nevoit să rescrie Scrisoarea a-III-a de la capăt, invocându-l cu ceva mai multă hotărâre pe Țepeș Vodă!
Noroc cu apariția la televiziunea publică a domnului academician Simion, care ne-ar demonstra că Eminescu n-a plecat niciodată dintre noi. Că s-a aflat tot timpul aici, și că numai patapievicii îl cred mort, iar cărtăreștii egalul lor. Iar dacă nu ne spune profesorul, îmi iau îndrăzneala să spun eu că Eminescu se simte strivit de atât de multă eternitate, așa c-o împarte cu fiecare dintre noi. Zău că așa stau lucrurile! N-aveți sentimentul că măcar o zi pe an sunteți nemuritori, iar ziua aceasta cade de fiecare dată pe 15 ianuarie?
