Arhiva
Editorial.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Noiembrie 2012, noiembrie 1946

Cum alegerile nu înseamnă chiar toată viaţa noastră, am putea face din comasare un principiu de viaţă
14 decembrie 2011

S-a început cu comasarea şcolilor. Nu însă în măsura în care era necesar, deoarece se putea economisi mai mult dacă se desfiinţau toate şcolile elementare din mediul rural, ceea ce ducea în mod obligatoriu la reducerea numărului de licee pedagogice, nemaifiind nevoie de atât de mulţi învăţători. fii apoi la ce le mai folo­seş­te copiilor de ţărani şcoala primară, atâta timp cât sunt lipsiţi de putinţa materială de a merge la studii mai departe?! Simplă pierdere de vreme!

S-a continuat cu comasarea spitalelor, nici ea dusă până la capăt. Oare chiar să nu fi ştiut guvernanţii că dacă e şi bătrân, şi sărac, omul are o singură şansă să scape de boală? Popa şi groparii! Câţi preoţi aţi auzit să-şi caute de lucru în străinătate, spre deosebire de doctori care emi­grea­­ză într-o veselie? Başca faptul că există suficient loc pentru extinderea cimitirelor. Stau mii şi mii de hectare de pământ nelucrate. Li se poate da în felul acesta o întrebuinţare!

A urmat comasarea posturilor co­mu­nale de poliţie, consecinţă a co­ma­sării competenţei cu prostia la nivelul conducerii ministerului de Interne.

Putem spune că, în contextul dat, comasarea alegerilor vine aproape ca o necesitate istorică. Cât priveşte partea economică, socotim că nu este totuşi destul să comasăm doar alegerile care vor avea loc la anul. E prea puţin! Ar trebui să aruncăm o privire în viitor, descoperind c-ar urma să avem alegeri şi-n 2016, după care, în 2020 şi 2024. Vorbim de locale şi generale. De ce nu le-am comasa, măcar pe acestea, cu cele din toamna anului următor? N-ar fi rău să aibă aceeaşi soartă şi alegerile pentru Parlamentul european, precum şi cele pentru preşedinte. Iar din respect pentru tradiţie, pe toate acestea le putem comasa cu alegerile din noiembrie 46. fitiindu-se dinainte câştigătorul, ar avea de câştigat şi bugetul.

Cum alegerile nu înseamnă chiar toată viaţa noastră, am putea face din  comasare un principiu de viaţă. Cu avantaje certe pentru bunul mers al lucrurilor, în general, şi pentru noi toţi, în special. Pentru că tot vorbeam de şcoală, de ce n-am comasa, în definitiv, clasele primare cu liceul şi învăţământul superior? Vă daţi seama ce economii am face? Am putea, apoi, după acelaşi model, să comasăm vârsta copilăriei cu maturitatea şi bătrâneţea. Zău că nu este copilărie!

Lipsa autostrăzilor  s-ar putea rezolva comasându-se, printr-o simplă hotărâre de guvern, staţiunile de la munte cu cele de pe litoral! Până şi lunile anului se pot comasa. Chiar e de dorit să se întâmple asta. Oricum, cele mai multe dintre ele sunt pe cât de inutile, pe atât de compromise! Să luăm câteva exemple. Luna martie, la începutul căreia s-a născut Ion Iliescu, trebuie să dispară. La fel şi iunie, ca urmare a faptului că este luna de naştere a lui Năstase.

Pe luna octombrie ar putea-o salva revoluţia, marea revoluţie din Rusia, aşa cum este salvată ianuarie de Ceauşescu. Ce te faci însă cu naşterea regelui? Aşa că luna octombrie e musai să piară. Dar ce punem în loc? Noiembrie, punem noiembrie cât cuprinde. Este cea mai bună dintre toate lunile anului. Consultaţi data naşterii lui Traian Băsescu şi vă veţi convinge! Ar fi minunat să fie noiembrie în fiecare lună! Măcar pentru bucuria de a-l serba pe preşedintele nostru mai des decât o facem acum. Nu atât în interesul bugetului, cât al democraţiei!

Taguri asociate:     editorial
Comentarii
Noiembrie 2012, noiembrie 1946
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Peste 125.000 de pelerini de Rusaliile catolice, pe muntele Şumuleul Mic
Peste 125.000 de pelerini de Rusaliile catolice, pe muntele Şumuleul Mic Peste 125.000 de pelerini asistă, sâmbătă la prânz, la slujba de Rusaliile catolice ... Citește articolul
Anti-Viagra! David Hasselhoff: Cu galeza mea fac cel mai bun sex
Anti-Viagra! David Hasselhoff: Cu galeza mea fac cel mai bun sex Are 59 de ani şi iubeşte o tânără cu 28 de ani mai tânără ca el, dar asta nu îl ... Citește articolul
Un labrador e erou în SUA, după ce şi-a salvat familia dintr-un incendiu (VIDEO)
Un labrador e erou în SUA, după ce şi-a salvat familia dintr-un incendiu (VIDEO) O familie din Illinois, SUA, a fost salvată de câinele lor dintr-un incendiu. Peyton, un ... Citește articolul
Lucian Bute îl bate pe Froch prin KO la casele de pariuri. Vezi ce spune presa internaţională despre român
Lucian Bute îl bate pe Froch prin KO la casele de pariuri. Vezi ce spune presa internaţională despre român Meciul pentru centura mondială IBF la categoria supermijlocie, între britanicul Carl Froch şi ... Citește articolul
Şoc la Helsinki: „Breivik” de Finlanda a împuşcat nouă oameni în această dimineaţă
Şoc la Helsinki: „Breivik” de Finlanda a împuşcat nouă oameni în această dimineaţă Un tânăr de 18 ani a împuşcat nouă oameni, în această dimineaţă, de pe acoperişul ... Citește articolul
imopedia.ro
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Tarile cu cele mai multe credite nepeformante. Romania este in top
Tarile cu cele mai multe credite nepeformante. Romania este in top Criza economica si financiara a determinat in ultimii trei ani o crestere alarmanta a creditelor ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul