O listă a demnităţii?

În ultimii douăzeci de ani, "listele ruşinii" au făcut epocă în România. Din când în când, cu îndreptăţire sau fără, cineva dădea publicităţii un şir de nume al unor oameni care au distrus, au trădat, au complotat, au fost de cealaltă parte a baricadei, au rostit blasfemii, au purtat culori ideologice nepotrivite vremurilor etc. "Lista ruşinii" e o formulă viabilă pentru o ţară în derivă, pentru un vapor cu motoare stricate, împins de vânt de colo colo. Uneori, în situaţii-limită cum e cea de acum, stâlpul infamiei poate fi necesar ca să demonstrăm că trebuie să existe o limită în iresponsabilitate, în servilism, în inconştienţă.

Acum însă numai un cu totul alt fel de listă ne va scoate din situaţia în care am ajuns. Avem nevoie de un lung şir de nume al unora capabili să scoată ţara din blazare, din neîncredere, din lipsa de speranţă, fără ridicări din umeri, fără privirea în pământ. Ar fi o "listă a demnităţii" despre care vorbeam la începutul săptămânii. Sau a responsabilităţii. Cum vreţi...
Pe o astfel de listă îşi are locul orice român dispus să facă ceva pentru el şi pentru locul unde s-a născut. De la alegătorul care îşi presează alesul să se comporte responsabil până la judecătorul de la Curtea Constituţională pe care nimic nu îl poate obliga să nu constate, de pildă, că tăierea pensiilor este neconstituţională.

Există, în aceste zile, mulţi oameni politici care parcă şi-ar dori să fie pe ambele liste. Cu ruşinea, de teama şefilor - cei mari. Cu demnitatea, din cauza cetăţenilor - cei mulţi. Adevărul e că structura actualei Puteri nu a fost niciodată concepută pentru un asemenea deznodământ. Oamenii din jurul lui Traian Băsescu se află acolo ca să obţină privilegii şi să împartă promisiuni mieroase, să mai repare când şi când un pod sau o şcoală. La momentul electoral oportun. Nu să taie salarii şi pensii şi să răspundă bărbăteşte pentru asta. De asta ei nici nu răspund. Ridică din umeri şi arată cu degetul spre ceilalţi. Opoziţia, de la Burebista la Tăriceanu, e vinovată de adâncirea crizei şi de sărăcia galopantă.

Iar primul bărbat al crizei, Traian Băsescu, trage de timp şi caută soluţii de partid. Ideea unei disocieri imagologice a PDL de actul de guvernare prin alţi purtători de mesaj e o şmecherie de maidan. Cu alte cuvinte, această guvernare, fără majoritate reală, devine absolut a nimănui. Guvernează, la Palatul Victoria, Boc şi îl critică, din Modrogan sau de la Bruxelles, să zicem, Cristian Preda. Iar la toamnă nu m-ar mira ca însuşi Băsescu să spună liniştit că şi-a dorit mereu să scape de "pacostea" de Boc şi să numească, în sfârşit, un guvern responsabil al PDL.

E evident că nici unul din aceşti oameni nu-şi găseşte locul, nici ca supleant, pe o listă a demnităţii. Am ajuns aici pentru că, de şase ani,  s-au mimat, câteodată convingător, onoarea şi responsabilitatea. Criza e momentul când fardul se desprinde şi cade, precum tencuiala de pe o casă cu igrasie. Hai să facem o listă reală, nu pe hârtie, ci din fapte imposibil de măsluit. Poate începem lista cu decizia Curţii Constituţionale din 24 iunie.