O prostie: votul recunoştinţei faţă de Uniunea Europeană

Miercuri, 3 iunie 2009, înainte de a merge în Irak, pentru a-i mai arde un plâns, preşedintele Traian Băsescu a susţinut o declaraţie de presă în care s-a referit, printre altele, şi la scrutinul europarlamentar. Dând curs unei scheme deja clişeu, seara, domnia sa a dat fuga la TVR, pentru a spune mai pe larg ceea ce a prezentat pe scurt în discursul de la Cotroceni.

Deşi interviul de la televiziunea publică a fost unul dintre cele mai plicticoase din cariera domnului preşedinte (în nici un caz din vina moderatorului Luca Niculescu, şi de data asta la înălţime), el ar merita un comentariu special pentru opiniile în chestiuni de politică externă. Dat fiind că europarlamentarele domină prin actualitate orice alt subiect de politică, ne vom referi acum doar la poziţia lui Traian Băsescu faţă de participarea la scrutin, despre chestiunile de politică externă (situaţia din Republica Moldova, mai ales), rămânând să ne pronunţăm altădată.

Şeful statului a făcut un apel către români de a merge la vot. Un apel care a depăşit hotarele solemnităţii prezidenţiale pentru a trece în domeniul indicaţiilor didactice date atât alegătorilor, cât şi primarilor din staţiunile turistice. Alegătorilor plecaţi în minivacanţe de Rusalii (altă aberaţie şi născocirea unei noi zile legale de odihnă!) li s-a spus de şeful statului cum să lase crâşmele din staţiuni şi să dea o fugă până la secţia de votare. Primarii au primit măreaţa indicaţie de a realiza "un sistem de indicatoare care să-i îndrume pe turişti către secţiile de votare". Deşi sub puterea nevoii fiziologice, provocate de consumul de bere, turiştii vor beneficia astfel nu de necesarele indicatoare Spre WC, ci de indicatoarele prezidenţiale Spre Secţia de votare.

Îndemnul prezidenţial ca românii să iasă la vot n-ar trebui, în sine, să fie subiect de comentariu. Intră în fişa postului de şef al statului îndemnul de participare la vot. În plus, Traian Băsescu nu e un singuratic în acest gest. În ultimele zile dinaintea scrutinului, mai toată lumea a găsit de cuviinţă să facă un astfel de îndemn: politicieni, lideri de opinie, cititoare de prompter, simpli băgători de seamă. Televiziunile s-au întrecut în difuzarea unui spot publicitar de o imbecilitate greu de întrecut chiar şi de o reclamă publicitară la praful împotriva bătăturilor.

În cazul lui Traian Băsescu, apelul merită un comentariu aparte din cel puţin două puncte de vedere:

1) Al subiectului.

2) Al argumentelor aduse în sprijinul Apelului.

Dintre cele două formaţiuni în competiţie (PSD şi PD-L), PD-L are cele mai mari probleme cu electoratul dispus să meargă mai degrabă în staţiuni decât la urnele de vot. Apelul prezidenţial, mai ales în partea dedicată realităţii din staţiuni, poate fi văzut de răutăcioşi şi ca un gest în favoarea partidului prezidenţial. Cam acesta ar fi subtextul.

Lucrurile stau niţel mai complicat în privinţa argumentelor convocate în favoarea unei prezenţe substanţiale la vot. Din motive care-mi scapă, Traian Băsescu a ţinut să aducă în sprijinul îndemnului său de a se merge la vot alte argumente decât cele devenit deja clişeu.

Unul dintre acestea trimite la o viziune absolut originală asupra raporturilor României cu Uniunea Europeană. Esenţa acestei viziuni poate fi exprimată pe scurt astfel: Uniunea Europeană ne-a dat şi ne va da bani.

Mergând la vot, românii demonstrează recunoştinţa faţă de această dărnicie a Uniunii Europene.

Imaginea unei Românii reduse la un azil de bătrâni întreţinut de un bogătaş generos, mi se pare nu numai falsă, dar şi umilitoare. Din admiterea României în UE a câştigat nu numai România, ci şi Uniunea Europeană.

Banii daţi României nu sunt pe gratis. România contribuie şi ea cu bani la finanţarea Uniunii Europene. Înainte de aderarea de la 1 ianuarie 2007, politicienii români au înfăţişat aderarea ca un gest de milă din partea   ţărilor membre UE faţă de amărâta de România. Aderarea a fost prezentată astfel ca un moment în care, într-un cămin de copii, vine bogătaşul cu portocale. Această campanie prostească se continuă şi azi, la doi ani de la aderare. Întărită de Apelul prezidenţial, ea intră în conflict cu un proces absolut necesar pentru viitorul României: cel de conştientizare de români că ţara noastră e membră egală în drepturi cu celelalte ţări ale Uniunii Europene.

Ne revoltăm când câte un parlamentar occidental de doi lei ca importanţă în ţara lui îşi permite să ne trateze ca pe nişte cetăţeni europeni de mâna a doua. Numai că şi noi, prin preşedintele nostru, ne complacem în situaţia umilitoare de a ne considera astfel.