O victimă inocentă

Au apărut în ultimii ani, din raţiuni în cea mai mare parte comerciale, un soi neobişnuit de scriitori: autorii de opere postume. Nu, nu este vorba despre spiritism sau de cine ştie ce tehnică paranormală, ci de alianţe ale editorilor cu tot felul de condeieri dispuşi să continue opera unor maeştri ai genului. Aşa s-au născut nenumăratele romane moderne din seria James Bond (multe ieşite de sub pana mercenară a lui James Gardner) sau imitaţiile nu prea reuşite având ca model opera lui Robert Ludlum.

Merită pomenit şi Don Winslow, care a încropit un text de calitate mijlocie, „Satori”, bazat pe o încântătoare poveste, „Shibumi”, a lui Treva­nian. În fine, o altă surpriză, după un roman postum pare-se autentic, „Pirate Latitudes”, îşi face apariţia însuşi Michael Crichton, ajutat de un anume Richard Preston, cu un volum inspirat de nanotehnologie, cu titlul „Micro”.

În primele pagini, câţiva studenţi lucrează într-un laborator, unul dintre ei încercând să măsoare reacţiile unei plante. Descrierea expe­rimentului m-a aruncat în urmă cu mai bine de o jumătate de secol, pe când eram student la Cluj şi citeam (pe ascuns, autorul era interzis) „Trilogia valorilor”. Lucian Blaga se referea la experimentele unui strălucit savant de pe subcontinentul indian, Sir Jagadish Chandra Bose.

Poate că singurul termen care i se potriveşte acestuia este cel de polimat, în cel mai bun sens al cuvântului. Bose rămâne în istoria ştiinţei ca un remarcabil fizician, biolog, arheolog şi botanist, membru al Societăţii Regale din Londra. Pe lângă toate astea el este şi primul autor de SF în limba Bengali, un distins metalurgist şi unul dintre creatorii radioului, alături de Tesla, Marconi şi Popov.

Pe la începutul lui 1914, ziarul londonez The Nation îl descria ca pe un practicant al vivisecţiei, tehnica disecării unei fiinţe vii în scopul înţelegerii unor mecanisme fiziologice. Încă puţin, şi savantul ar fost numit torţionar. Ziarul se referea la su­fe­rinţele îndurate de o biată fiinţă ne­cu­vân­tă­toare, la „ţipetele mute ale durerii cumplite”.

Bose era absolut convins că plantele au, ca şi ani­malele, un sistem nervos central şi periferic. Ori­cine poate observa cum mimoza îşi strânge frun­zele la cea mai mică atingere, dar el credea cu tărie că orice plantă comunică, se supără şi su­fe­ră. Plantele iubesc şoaptele şi muzica liniştită, dar detestă urletele şi disonanţele, sunt deprimate de întuneric, reacţionează la droguri şi alcool. Moartea unei plante este însoţită de un spasm care produce electricitate, de exemplu un bob de mazăre aruncat în apă clocotită elibe­rază 0,5 volţi. Dacă ar fi legate în serie, cinci sute de astfel de boabe ar putea electrocuta gospo­dina. Un intelectual de talia lui George Bernard Shaw s-a declarat impresionat de „strigătul” unei foi de varză, înregistrat de Bose sub formă de potenţial electric, în clipa scufundării în saramură.

După ce a transformat fiziologia plantelor dintr-o simplă curiozitate într-un domeniu respectabil al cercetării ştiinţifice, Sir Jagadash Chandra Bose a trecut la studiul altor structuri. El stabilise încă din 1902 că pielea unor fiinţe precum broasca sau şopârla reacţionează într-un mod foarte asemănător cu cel al cojilor de roşii sau struguri. De aici până la studierea sensibilităţii rocilor şi metalelor nu mai era decât un pas. Bose s-a ocupat până şi de capacele cutiilor de conserve, mute, dar simţitoare. Un eminent fiziolog de la Universitatea Cambridge, Sir Michel Foster, a fost uimit de reacţiile unui astfel de capac la contactul cu o substanţă otrăvitoare!

Să ne întoarcem la plantele noastre. Ele au simţuri şi unii specialişti cred că au şi sentimente. O cercetătoare a Universităţii Caltech, specia­listă în planta Arabidopsis, a descris aşa-zisele „canale mecano-sensitive” care reacţionează la atingeri, înţepături, tăiere şi zmulgere. Bose vorbea acum multă vreme despre nervozitate şi iritabilitate în lumea vegetală, azi ştim care este mecanismul acestor stări. Limita dintre fizic şi fiziologic devine din ce în ce mai neclară. Trebuie să avem mare grijă cum ne mâncăm salata şi cum ne purtăm cu furculiţa.

Începem să şi comunicăm. Tânăra muziciană Miya Masaoka compune muzică pentru şi despre plante. Folosind electrozi, un calculator şi un sintetizator, ea transformă reacţiile plantelor la tot felul de stimuli în sunete pe care le prelucrează electronic. Discul cu piese inspirate şi interpretate de vegetale a avut mare succes.

Oricum, e bine de ştiut că victima inocentă a vivisecţiei din ianuarie 1914 era un simplu morcov.