Oameni de seamă, aşa cum ne-ar fi plăcut să-i cunoaştem

n) Un domn în etate, al cărui nume nu-mi spune nimic, publică, sub titlul "Cum i-am cunoscut", un memorial al împrietenirilor lui cu marii dispăruţi din anii 1970-2000. Cartea e scrisă cu talent evocator, cele povestite în ea pot fi întărite şi de alţii, iar faptul că autorul procedează ca într-un jurnal precizând ziua, ora şi circumstanţele în care s-au petrecut întâlnirile sale cu marii oameni de cultură ai epocii face textul nu numai credibil, ci şi exact.

Cititorul se simte martor la scenele şi dialogurile volumului. Totul e aşa cum trebuie să fie într-o scriere de acest gen, doar că autorul n-a avut niciodată nici un fel de relaţii cu subiecţii săi. Totul s-a petrecut numai în mintea lui. Un critic, la curent cu literatura memorialistică, spune într-un comentariu demascator că s-a interesat la urmaşii somităţilor şi că aceştia nu-şi amintesc de numele persoanei. Nici fotografia de pe coperta a patra a cărţii nu-i convinge.

Cartea e un fals, spune criticul, dar unul care nu poate fi dovedit. De fapt, nu merită efortul, mai ales că evocările sunt mai mult decât smerite şi elogioase. Omul putea pur şi simplu să facă undeva o specificaţie de genul "români de seamă, aşa cum aş fi vrut să-i cunosc şi nu mi-a fost dat", iar cartea sa ar fi fost şi mai provocatoare. Ar fi putut fi comentată ca o specie literară inovatoare, în teritoriul realităţilor virtuale.

O ficţiune, dar cu personalităţi ce-au existat. Povestitul e o formă de eliberare, iar eliberarea e un mod suprem al creaţiei.

n) Mă bătea gândul într-o vreme să scriu povestea unei vieţi de căminist. Socoteam că cei zece ani petrecuţi în cămine îmi asigurau material, dar când să-mi iau la amănunţire amintirile, am realizat că mi-a rămas doar o stare, fără repere, fără evenimente. Starea de cămin.

În cămin, îţi ascunzi simţămintele, iar dacă petreci mulţi ani în cămine, reuşeşti atât de bine să le ascunzi, că nu le mai găseşti niciodată. În anii de liceu militar şi de şcoală de ofiţeri, dormitorul comun de 80 de persoane dispunea de un grup sanitar cu numai cinci chiuvete şi cinci cabine de toaletă. Mă întreb cum dracu' ne spălam şi ne făceam igiena de dimineaţă 80 de cătane în cele numai zece minute din programul zilnic?

E ceva ce încă de pe atunci am dorit să nu-mi mai amintesc niciodată şi uite că am reuşit. Parcă ar fi vorba de altcineva, nu de mine, de un om a cărui viaţă de cămin nu mă interesează. Acesta e adevărul: viaţa mea din cămine şi cantine n-are nici o legătură cu viaţa mea, cu partea controlată şi construită de mine. Mi-au impus-o alţii şi n-am nici un motiv să mă întorc prin scris în neantul ei.

n) După ce Zoe Ceauşescu a murit, s-au înmulţit dintr-o dată cei dispuşi să se mărturisească drept intimi de-ai decedatei. Trecând timpul, multe din cele care odinioară însemnau o ruşine sau un secret stânjenitor încep să însemne blazon.

Un vecin, care are nostalgia frizeriilor de altădată, a "Higiene"-lor, spune că unii frizeri în vârstă, care încă mai profesează în nişte spaţii improvizate din mărginime, i s-au lăudat că îl bărbiereau pe Ceauşescu, că având şervetele la gât acesta era foarte prietenos şi că se consulta cu ei în unele treburi importante ale ţării. Cu cât sunt mai morţi, cu atât mai de treabă sunt Ceauşeştii!