Prin urmare, se poate! Toţi cei care şi-au permis să ia peste picior echipa naţională trebuie să-şi fi muşcat limba după superba victorie obţinută de tricolori în faţa arţăgoasei echipe a Luxemburgului. Toţi detractorii au putut vedea o echipă a României puternic mobilizată, capabilă să întoarcă rezultatul în faţa oricărui adversar. Pentru că, s-a văzut şi marţi seară, formaţia din Ducat a venit la Piatra Neamţ croită să alerge şi să se apere cum poate ea mai bine. Maeştrii defensivei au fost îngenuncheaţi de cei 14 băieţi îmbrăcaţi în roşu, caractere puternice, prin al căror sânge a curs în mod evident patriotismul ce lipseşte ziariştilor ori suporterilor, care şi-au permis să scandeze „Demisia” la 0-1. România a dovedit o adevărată stare de spirit şi a învins din nou într-un meci oficial după doar un an şi cinci luni, ultima victimă fiind tot un adversar de calibru, şi tot la Piatra Neamţ, şi tot un 3-1, cu Feroe! Ceea ce nu e deloc puţin. Să nu uităm că tot aici, pe tărâmul fermecat al lui Pinalti, bravii noştri jucători au mai smuls un 1-1 în faţa puternicei formaţii a Albaniei, care, întâmplător, are mai multe puncte decât noi în această grupă de calificare!
Despre echipă ce-am putea zice? Doar cuvinte de laudă. Să remontezi un 0-1 în faţa Luxemburgului nu stă la îndemâna oricui. Am asistat la un joc încântător, cu faze luminoase, în care s-a evidenţiat briliantul nostru neşlefuit, bunul nostru de cel mai mare preţ, Adrian Mutu. Au fost suficiente două momente de genială inspiraţie, astfel că problema învingătorului nu s-a mai pus. Nu trebuie ignorat ajutorul divin venit de la acest uriaş talent neînţeles, viitorul lider al echipei naţionale pe care se bat deja marile forţe ale fotbalului european, Gabriel Torje. „Putem să învingem Luxemburgul”, declara micuţul dinamovist înainte de meci. Şi iată că vorbele lui au avut acoperire în fapte!
Nu putem încheia această relatare fără a-l pomeni pe cel care ne ţine mereu trează speranţa! E vorba despre selecţionerul Răzvan Lucescu, cel care nici o clipă nu abdică de la teoria succesului. „Am terminat cu meciurile grele de afară, acum vin adversarele la noi”, este cheia dezvăluită de Răzvan. Abia acum începe treaba. Nici nu mai contează că din respectivele deplasări, trei la număr, am luat doar un punct! Concluzie: calificarea la Euro a devenit o simplă formalitate. Hai, România!

Mi-a placut tableta-satira oferita. Si la mai multe.
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
wall-street.ro




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

