Oligarhia dialectică şi istorică

Potrivit regulilor acestei industrii locale, oligarhul e un om cu bani, care face politică impotriva lui Traian Băsescu. Sau face politică, şi bani impotriva lui Traian Băsescu - rămăne de găndit. E uşor de observat că avem de-a a face cu o infracţiune pur romănească, ca o contribuţie neaoşă la istoria universală a dreptului penal. Pentru că numai noi il avem pe Băsescu şi nu avem de gănd să-l impărţim cu nimeni. Una peste alta, e clar pentru toată lumea că oligarhul e duşmanul de serviciu. Cantitativ, el seamănă mult cu apostolii din zicala populară.

Te-ai aştepta ca şi cei obişnuiţi cu umblatul prin porturi să considere oligarhia un fel de boală venerică. Nu e chiar aşa. Eu cunosc un marinar care crede că, de fapt, oligarhia e o infracţiune foarte gravă, demnă de introdus in Codul Penal al Monicăi Macovei. Cine comite oligarhie, in viziunea aceasta, trebuie pedepsit cu inchisoare pe viaţă, cu un spor de pănă la trei ani pentru că vorbim de o infracţiune continuată (mă găndesc că e greu să fii oligarh numai din greşeală, la un moment dat, o oră sau două pe zi).

Vorba in cauză a stărnit vălvă in ultimele săptămăni. Intelectuali subţiri şi-au dat seama că e rost să inlocuiască "baronul PSD" cu ceva nou şi util in procesul mereu complicat de autoexplicare a lumii. Oameni simpli şi-au dat seama din cauza cui nu plouă indeajuns. Comentatorii independenţi au aflat impotriva cui să-şi ascută tastaturile. Demiurgul acestei idei fertile, Traian Băsescu, a incercat inutil să explice doct, de mai multe ori, conceptul. A frunzărit DEX-ul in faţa mulţimii, s-a răţoit victimizant in faţa oamenilor de afaceri. Ce greşeală! E ca şi cum ai incerca să explici Mona Lisa pe inţelesul tuturor.

E vulgar de inutil să formulăm in Romănia de azi o definiţie ştiinţifică a oligarhului, valabilă şi aici, şi la Copenhaga. Noi, romănii, nu trăim in realitate, trăim ca să confecţionăm zi de zi o lume nouă. Potrivit regulilor acestei industrii locale, oligarhul e un om cu bani, care face politică impotriva lui Traian Băsescu. Sau face politică, şi bani impotriva lui Traian Băsescu - rămăne de găndit.

E uşor de observat că avem de-a face cu o infracţiune pur romănească, ca o contribuţie neaoşă la istoria universală a dreptului penal. Pentru că numai noi il avem pe Băsescu şi nu avem de gănd să-l impărţim cu nimeni.

Una peste alta, e clar pentru toată lumea că oligarhul e duşmanul de serviciu. Cantitativ, el seamănă mult cu apostolii din zicala populară. Pe drumul dintre Cluj şi Piteşti au dispărut vreo doi, semn că ştiinţa ţine cont şi de negocieri de culise. De fapt, din acest punct de vedere, problema poate fi inţeleasă mai uşor, dacă aplicăm

principiul lui Băsescu privind conservarea oligarhiei: oricăt de mulţi ar fi, oligarhii sunt unul singur: Dinu Patriciu.

Intr-un moment de rătăcire, părintele oligarhismului romănesc l-a introdus pe listă şi pe Ion Iliescu, ceea ce a fragilizat din punct de vedere ştiinţific construcţia. Iliescu nu face bani impotriva lui Băsescu. El e doar impotriva lui. Pur şi simplu. Dar asta, desigur, nu-l face oligarh (dacă ar fi aşa, am avea căteva milioane de oligarhi in Romănia).

In finalul acestei comunicări ştiinţifice, aş dori să transmit un semnal de incurajare membrilor PD care luptă cu oligarhia şi care par a fi timoraţi de orice strănut care vine de la Bruxelles. Ei au făcut un gest eroic plantănd ţepe impotriva oligarhilor şi nu are rost să se umilească făcăndu-se că nu au fost ei. Sau, şi mai grav, susţinănd, cum mi-a fost dat să aud, că ţepele erau, de fapt, piramide. Asta ar insemna că Vodă Ţepes a fost faraon şi că Nilul insuşi e pămănt romănesc.

P.S. In intămpinarea unor posibile intrebări pe forum, declar, căt se poate de ferm, că cei care se ocupă cu studiul oligarhiei nu se numesc oligofreni.