Arhiva
SHOP

Panteonul din noi

10 noiembrie 2010
  
În 2008, Academia Română lansa ideea ridicării unui Panteon Naţional, un spaţiu în care să-şi găsească odihna de veci marile valori ale culturii şi vieţii publice din România. Franţa şi Italia au Panteoane celebre, iar la noi ideea vine de demult, încă din testamentul lui Carol I. Faptul că la o sută cincizeci de ani după formarea unui stat românesc un asemenea spaţiu nu există spune multe în sine.

Şi istoria, dar şi un anume fel de a fi ne-au făcut să dedicăm prea mult timp ostracizărilor şi reconsiderărilor culturale şi politice, plecând de la criterii dintre cele mai bizare. Am deshumat şi reînhumat într-un ritm prea alert, nu doar în cimitire, dar şi în manuale de şcoală sau în dezbaterea publică. Avem mare nevoie de o aşezare în acest domeniu, avem nevoie de o temelie care să transceandă, de la înălţimea unor decenii scurse, orice fel de partizanate.

Valorile culturale şi publice ale unei naţiuni există dincolo de stiluri, excentricităţi, culori politice sau slăbiciuni omeneşti. Ele sunt temelia pe care putem clădi mai departe şi sunt unul dintre elementele noastre identitare inevitabile.
Nu ştiu în ce măsură iniţiativa Academiei va găsi resursele şi se va concretiza într-un monument. E de sperat că da. Însă şi mai important e dacă reuşim să clădim şi să stabilizăm un Panteon în noi ca popor, un sistem de valorizare şi respect faţă de cei care au avut contribuţii majore într-un domeniu sau altul. Aceasta ar fi o moştenire adevărată de transmis generaţiilor noi, într-o lume tot mai uniformizantă şi mai confuză.

Evident, mă gândesc la toate astea pentru că ne-am despărţit de Adrian Păunescu. Şi în cazul lui, ca şi în alte situaţii, ne-am tot întrebat unde să fie locul în care ne luăm rămas-bun de la el, unde şi-ar putea găsi odihna mai potrivit. Pentru că nu am stabilit nişte reguli. Nu avem un "protocol cultural".

Personalitatea celui dispărut aproape incredibil m-a dus cu gândul la ideea de Panteon şi din alt motiv. Păunescu a fost un om vulcanic, cu exprimare necruţătoare, care iubea şi dispreţuia pătimaş. Dar, odată cu trecerea anilor, a reuşit să devină şi un surprinzător om de echilibru, un apostol al împăcărilor şi un partener de dialog de o decenţă rară în spaţiul nostru public. S-a comportat din ce în ce mai mult ca un om conştient de valoarea propriei opere, de importanţa unor sentimente fundamentale, de nimicnicia unor patimi de moment. Aceasta e atmosfera tutelară a ideii de Panteon, spaţiu în care Adrian Păunescu ar fi trebuit să-şi găsească locul.

E greu de spus dacă suntem pregătiţi pentru această construcţie. Imediat după ce Academia şi-a definit intenţia au apărut voci care o contestau după un principiu românesc clasic: "Şi cine decide care valori ajung acolo?". Aşa cum, la o zi de la moartea lui Păunescu, un personaj scria pe blog că nu poate înţelege de ce e valorizat pozitiv un om pe care el îl trecuse definitiv la categoria "aşa nu", într-un raport oficial, făcut la comandă. Asemenea oameni au panteoane proprii, de buzunar, mici şi nervoase. Vom face construcţia atunci când majoritatea dintre noi vor fi depăşit o asemenea stare de spirit.
Taguri asociate:     editorial
Comentarii
Panteonul din noi
3 comentarii
Mihai Moldoveanu
Aveti dreptate dar mi-ar fi placut sa aveti aceste ganduri cand erati la putere. Acum, Poetul a murit mâhnit, aşa cum de altfel a şi trăit în ultimii ani. Il citez.
"Trăiesc adânc, trăiesc mîhnit acest coşmar,
/ Şantajul de a fi iubit şi necesar,/
Nevoia celorlalţi de mine ca de apă,/
Nimic nu mă scuteşte, nimic nu mă mai scapă./
Copii mei mi-s ... Citeşte întreg comentariul
10/11/2010 11:16:47 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Pali
Ideea este buna dar cred ca, trebuie sa asteptam caderea regimului totalitar Basescu.Ei neavind aplecare sper cultura nu o sa sprijine ideea.
10/11/2010 07:44:17 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
pkly
D-le Prim ministru,cladirea exista,e goala(neocupata),un veritabil monument arhitectonic romanesc,a inceput sa se degradeze...este vorba de MAUSOLEUL EROILOR COMUNISTI.Respectuos,o replica fata de propunere!
09/11/2010 21:25:12 | Îmi place (14) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
ANM a emis avertizare de ceaţă pentru Bucureşti şi alte cinci judeţe din sudul ţării
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis miercuri seară o avertizare de ceaţă pentru ... Citește articolul
Becali vrea să ajungă preşedinte pentru a scăpa de prigoana procuraturii: "Fac paradis fiscal în România"
Becali vrea să ajungă preşedinte pentru a scăpa de prigoana procuraturii: "Fac paradis fiscal în România" Giovani Becali a explicat miercuri, la Realitatea TV, motivele ieşirii nervoase din sala de ... Citește articolul
Optimus Max, noul smartphone 3D de la LG
Optimus Max, noul smartphone 3D de la LG LG pregăteşte lansarea celui de-al doilea smartphone 3D, modelul Optimus Max.Susţinut de un ... Citește articolul
Dominique Strauss-Kahn a fost eliberat
Dominique Strauss-Kahn a fost eliberat Dominique Strauss-Kahn a fost eliberat miercuri seară, după ce fusese reţinut la Lille, ... Citește articolul
"Gypsy Gypsanu", agresorul lui Chauncey Hardy, condamnat la 5 ani de închisoare
"Gypsy Gypsanu", agresorul lui Chauncey Hardy, condamnat la 5 ani de închisoare Conform gsp.ro, tribunalul Giurgiu a hotărât ca Ionuţ Tănăsoaia, agresorul baschetbalistului ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
imopedia.ro
PUBLICITATE
PUBLICITATE
bannerhotelonline.gif
PUBLICITATE