Pe cine deranjează Parlamentul bicameral?

Iată un fapt semnificativ, deși, în aceste zile, după ce am  sărbătorit Crăciunul, cinstim,astăzi, ziua Sfântului Ștefan, în spațiul public, au apărut primele luări de atitudine față de ideea Ancăi Dragu, proaspăt aleasa președintă a Senatului, de a constitui o comisie parlamentară comună care să  pună în aplicare votul de la Referendumul din 2009 pentru un legislativ unicameral.

Fapt iarăși surprinzător și semnificativ, una dintre cele mai categorice reacții față de această inițiativă nu a venit din partea opoziției ci de la un parlamentar PNL! De la domnul Daniel Gheorghe, care a taxat-o ca fiind „o trăznaie populistă”. Apreciere pe care o împărtășesc fără rezerve,atâta vreme cât, așa după cum am încercat să arăt într-un text apărut aici, în coloanele jurnalului, inițiativa Ancăi Dragu nu se bazează pe argumente oferite de specialiști în drept constituțional, ci doar pe un curent de opinie generat și întreținut, mai întâi de propagandiștii fostului președinte Traian Băsescu și a cărui frazeologie este reluată de agit-prop-ul pseudo-președintelui Klaus Iohannis. Foarte adevărat, serioasele și îndreptățitele rezerve pe care opinia publică le are în ceea ce privește activitatea  unora dintre cei pe care i-am ales în legislaturile precedente  să ne reprezinte în cele două camere trebuie să dea de gândit și să ducă la o reală creștere a eficienței activității parlamentarilor aflați la început de mandat. Numai că aici este vorba despre modificări de substanță, iar acest lucru nu se poate face luând măsuri pompieristice, de fațadă, între care sloganul „parlament unicameral=parlament eficient”, este doar un clișeu din arsenalul propagandei populiste.

 Am amintit mai înainte de faptul că ,până acum, doamna președintă a Senatului, nu a adus în sprijinul inițiativei sale argumentele și contra-argumentele specialiștilor în drept constituțional, dar cred că este corect să adaug că și în perioada premergătoare Referendumului  din 2009 au fost trecute sub tăcere analizele temeinice care aduceau obiecții de fond proiectului unui parlament unicameral. Am în față, de exemplu, textul publicat pe portalul Fundației Friederich Ebert,România, de către Christian Chiscop, din care rezultă o seamă de obiecții majore și foarte solide față de demersul fostului președinte Traian Băsescu. Pe care îl vedem preluat de către doamna Anca Dragu, cadru de nădejde al USR-PRO, noul partid de suflet al domnului Klaus Iohannis. Text pe care îl recomand spre lectură celor interesați de această temă și din care rețin un anumit argument:un parlament unicameral este mai ușor de controlat și nici nu va mai avea putere de  control asupra celorlalte puteri ale statului.După care nu pot decât să comentez în termenii binecunoscutului adagiu:orice asemănare cu fapte și persoane din actualitate nu este câtuși de puțin întâmplătoare…

Pe bună dreptate, cred, în discuția despre dilema „parlament bicameral sau unicameral?”, s-a ajuns și la o analogie  între ultima variantă cu Marea Adunare Națională. Analogie deloc forțată dacă ținem seama că, în perioada regimului  politic monopartid, s-a produs o brutală ruptură cu tradiția regimului democratic din România, care are la bază instituția Parlamentului bicameral fondat în 1864 în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Idee care s-ar prea putea să nu fie agreată  de către partizanii unei anumite Românii, aceea despre care niște voci autoritare declară că trebuie să mai cedeze încă  vreo câteva dintre atributele suveranității.

 Drept pentru care nici nu m-aș mira dacă ideologi ai noului model-unic mă vor acuza de „naționalism” sau  mai rău de „naționalism-comunism”. Așa că îmi permit să le atrag atenția domnilor sorosisto-globaliști că în multe state-fanion ale democrațiilor avansate există parlamente bicamerale și nu avem semnale că din mediul politic sau universitar au fost inițiate demersuri pentru înlocuirea acestuia cu un parlament unicameral. Repet și întăresc, este vorba despre state cu democrații consolidate și cu un mare potențial economic, ceea ce le și conferă dreptul de a avea un cuvânt hotărâtor de spus în Europa și, desigur, nu numai aici. Le reamintesc, în schimb, freneticilor susținători ai parlamentului unicameral că, deloc întâmplător, în literatura de specialitate acest model este considerat compatibil cu statele mici, cu interese limitate.

 Așa încât îi invit pe cei care se vor ralia șocantei inițiative a doamnei Anca Dragu să acorde ceva atenție și acestor subiecte. După care s-ar prea putea să aibă un răspuns mult mai apropiat de realitate la întrebarea:” pe cine deranjează parlamentul bicameral?”