Pe Dumnezeul lui Băsescu îl cheamă cumva Aspazia?

La Viena, unde Avram Iancu cerea împăratului drepturi pentru românii ardeleni, iar Eminescu se împărtășea, așezând gaj geniul său, din izvoarele filosofice ale titanilor gândirii, românii și-au expus zilele trecute ultimul produs de notorietate. Persoana este, în grafica ei caricaturală, de sonerie gălăgioasă, a președintelui Băsescu, refugiat în galeria docilă a unui public de ambasadă, dator musafirului cu un zâmbet îngăduitor. Aici, suspendatul de la București a vorbit (pentru acasă!), într-un stil din care n-a absentat bășcălia și râsul gros, care iese din gât așa cum îl știm, ca un maț umplut cu tocătură, despre multe și, ca de obicei, despre nimic. N-aș acorda importanță fâțâielilor arendașului din Deal, scăpat pe un tăpșan păzit de huiduielile din patria natală, dacă, în voioșia lui nu l-ar fi luat aliat chiar pe Dumnezeu. Ăla de sus, zice Băsescu, vesel ca o găleată în care cineva a răsturnat tărie cu gheață, ține cu mine, mi-a pus palma pe ogorul cheliei și mă alintă. Așa am câștigat de două ori alegerile în Capitală, așa am scăpat, cu asociatul din  cer, de alungarea prin referendumuri.
Să-l iei pe Dumnezeu părtaș la o escrocherie mi se pare nu doar păcătos, ci și mârșav în sensul lumesc. Îmi aduc aminte că la ultimul referendum, acolo unde s-au înființat la urne 8,5 milioane de cetățeni, mult mai mulți decât jumătate din populația votantă reală găsibilă azi pe întinderile mioritice, arendașul a ieșit turtit rău. Adică 88 la sută din voturi au fost împotrivă-i, somându-l să plece acasă. N-a căzut niciun fulger pe crucea Cotrocenilor, n-a plouat cu broaște din senin și nu s-a arătat, mânios, dintre nori, Dumnezeu tatăl, mustrându-ne că nu l-am votat pe Băsescu. S-a petrecut altceva. Coliva preparată pentru demis a fost preschimbată în tort de nuntă de una Aspazia, de mână cu unul Zegrean, fost parlamentar PDL, pus șef peste curtea sau grădina cu micșunele a Constituției. Ei au schimbat apa în vin și au îmbătat Europa, prin paharnicul exersat în umplut carafe, Monica Macovei. Să fie ăștia dumnezeii la care s-a referit, amuzat nevoie mare, la Viena, reprezentantul nației? Să-l cheme pe Dumnezeul lui Băsescu, Aspazia? Zice că între el și ăl din cer nu există intermediari, beneficiind de fir scurt. Înseamnă că și generalul Opriș, de la STS, e amestecat în această ciulama care adună în același polonic îngerii din văzduh și aripatele de pe pământ. Am mai aflat, din solemna conferință de coridor ținută de Băsescu la Viena, că nu pleacă din politică. Firește că nu pleacă. El știe – poate din acest motiv râsul lui dă uneori în tuse și pare sabotat de crampe, de parcă i s-ar zvârcoli în burtă o tenie – că dacă pleacă din politică drumurile opțiunilor se rezumă la unul. Cel care duce la Jilava.

P.S. În dimeața asta am văzut prima imagine cu Udrea necoafată, cu părul prins într-o sfoară, ca o croitoreasă de țară care s-a grăbit să dea la găini pentru a avea timp să termine comanda unui combinezon. Îi prevăd ieșiri pe uliță în gumari. Stăpânul iubit a sfătuit-o cum să se arate în public și ea, biata, s-a executat fără crâcnire, aplicând o helancă modestă pe gât care i-a astupat defileul pectoral și prezentându-se integral ca o gospodină chinuită de nevoi.