Una dintre condiţionalităţile principale din acordul cu FMI este adoptarea unei legi unitare a pensiilor. La aceasta a lucrat de mult o echipă sub coordonarea unui profesionist, dl Mihai Şeitan, bun cunoscător al realităţilor şi cerinţelor din sistemul public de pensii.
Proiectul elaborat de această echipă este unul corespunzător realităţilor şi cerinţelor şi ar putea fi adoptat chiar şi mâine! Din păcate, forţele politice din România, din cauza cărora sistemul de pensii a ajuns de mult în faliment, continuă să facă politichie şi ping-pong cu această lege, neconştientizând sau ignorând riscul real al opririi plăţii pensiilor.
Iritând peste măsură toţi opozanţii politici, PD-L-ul dlui Băsescu, după ce într-o demonstraţie de forţă a obligat PSD să iasă de la guvernare, s-a trezit pus în inferioritate în Parlament. Ca urmare, Guvernul Boc, rămas minoritar după plecarea pesediştilor, a fost demis printr-o moţiune de cenzură. Simţind care va fi votul în moţiunea de cenzură, dl Boc a scos în grabă legea pensiilor din sertar, declarând că vrea să-şi asume răspunderea guvernamentală pe aceasta.
Ştia că nu mai are nici timp, nici posibilităţi să-şi asume această răspundere, dar a făcut-o pentru a putea trâmbiţa că dărâmarea Guvernului domniei-sale printr-o moţiune de cenzură ar avea drept motivaţie blocarea adoptării legii pensiilor, care, între altele, elimină pensiile speciale "nesimţite". Opozanţii dlui Băsescu vizau însă nu legea pensiilor, ci pe dl Băsescu.
De unde şi votul în moţiunea de cenzură! Dar, prin votul din moţiunea de cenzură, legea pensiilor n-a mai putut fi asumată de Guvernul Boc şi a rămas în aer. Pentru a nu fi penalizaţi electoral, opozanţii dlui Băsescu au iniţiat imediat în procedură de urgenţă o schimbare în statutul parlamentarilor prin care să fie eliminate pensiile "nesimţite" ale acestora. Ceea ce, în caz de aprobare, rezolvă însă doar o părticică din pensiile speciale şi nu reprezintă nici măcar o picătură din oceanul de schimbări obligatorii ce trebuie întreprinse printr-o nouă lege a pensiilor.
Situaţia este deosebit de gravă. Şi nu numai pentru că eliminarea pensiilor speciale - pentru care statul cheltuieşte anual peste un miliard de euro - nu este rezolvată! Ci şi pentru că politicianismul abject continuă! Cele două forţe politice opozante, confundând economia cu capul dlui Băsescu, au pus deja securea pe cea mai importantă prevedere a "legii Şeitan". Nu ştim care sunt intenţiile PSD şi PNL în privinţa pensiilor speciale (căci nu este vorba doar despre cele ale parlamentarilor, ci şi despre cele ale magistraţilor, militarilor, angajaţilor în serviciile secrete), dar aceste forţe politice au declarat clar că se opun decuplării pensiei medii de salariul mediu.
Or, aceasta este cheia problemei! Dincolo de pensiile speciale, nesustenabilitatea actualului sistem de pensii publice este determinată pe fond tocmai de cuplarea iresponsabilă - prin votul unanim al întregii clase politice - a punctului de pensie de valoarea salariului mediu. În condiţiile în care la un pensionar revine un salariat, este imposibilă finanţarea unui punct de pensie stabilit la 45% din salariul mediu, când de la un salariat se ia în medie drept contribuţie pentru pensii numai 29%. Este împotriva matematicii.
Dacă se vrea să se instituţionalizeze contributivitatea ca principiu de bază al sistemului de pensii - adică pensia să fie stabilită numai şi numai pe criteriul contribuţiei -, atunci trebuie recunoscută imposibilitatea matematică a acestei cuplări a cuantumului pensiei cu salariul mediu. Consecinţa este inevitabila neplată în curând a pensiilor! Ori se elimină această cuplare, ori se stabileşte această cuplare la nivelul procentului luat în medie din salarii drept contribuţie pentru pensii (respectiv vreo 29%). Restul sunt baliverne politice.
Nu te pot apuca decât ameţeala şi revolta să auzi foşti minştri ai Muncii, precum dl Marian Sârbu de la PSD şi dna Câmpeanu de la PNL, susţinând cuplarea actuală la nivelul de 45%. Rolul unor asemenea persoane - care ştiu despre ce este vorba - este absolut nefast şi înfiorant, pentru că, atunci când pensiile nu vor mai avea din ce să fie plătite, oamenii îi vor lua de gât pe cei aflaţi în funcţii atunci, şi nu pe aceşti adevăraţi artizani actuali ai dezastrului!
Şi să fie clar că FMI doreşte alte reglementări în domeniul pensiilor nu din vreun motiv de echitate socială, ci numai din acela de a coborî, şi încă serios, cheltuielile cu pensiile, ajunse la 9% din PIB. De a le scădea, pur şi simplu, pentru că nu sunt finanţabile! Avându-se de a face cu personaje precum Marian Sârbu, Mariana Câmpeanu sau Adriean Videanu, care ameninţă că, dacă nu vin tranşele de la FMI, nu mai sunt bani de pensii, cheltuielile cu pensiile au crescut, din motivaţii politice electorale, cu trei pătrimi în doar doi ani, ceea ce reprezintă o sporire în termeni reali (adică peste inflaţie) de mai mult de 60%! Aşa ceva, din punct de vedere financiar, nu este sustenabil!
Din cauza legii adoptate fără temei economic în 2008, pensiile au crescut în 2009 cu peste 16%, într-un an când salariile, care finanţează pensiile, au scăzut şi când economia, care trebuie să susţină salariile, s-a prăbuşit cu aproape 9%. Aceasta este explicaţia pentru care nu mai sunt bani de pensii, ajungându-se a se miza pe tranşe de la FMI pentru a le plăti în continuare. Ameninţarea cu neplata pensiilor dacă nu vin banii de la FMI este o diversiune! Pentru că nu banii de la FMI sunt problema. Pensiile trebuie plătite din bani reali existenţi, nu din împrumuturi. A le plăti din împrumuturi este sigur
că, dintr-un anumit moment, pensiile nu vor mai putea fi plătite!

Comentarii
Pensii din împrumuturi înseamnă dezastru!
32 comentarii

alex nicuclea
Traian Băsescu şi Guvernul Boc au minţit în legătură cu împrumutul de la FMI. În primă instanţă s-a spus că ne împrumutăm pentru a stabiliza, pentru a menţine cursul leului, şi că nu vor intra aceşti bani pentru salarii şi pensii. S-a intrat, după aceea, pentru salarii şi pensii aşa de tare, încât premierul Boc şi oamenii săi spuneau "am asumat răspunderea pe aceste legi, în special pe cea ...
Citeşte întreg comentariul

dan
Omul asta ,Ilie Serbanescu ,are o obsesie,.are ce are cu pensiile si pensionarii ,adica cu cei mai amarati.Sa-i fie rusine.

Mihai Avramescu
Inca o zi, inca o decizie proasta din partea papusilor marinarului. Acest om a provocat numai haos in aceasta tara. Dupa 20 de ani avem dreptul sa normalitatea si bun-simt, Crin Antonescu este omu care poate aduce acestea in Romania.

silviu
Liviu Negoita este doar o jucarie..
Basescu si-a mai tras inca o marioneta pe care o tine in atentia presei vreo 10 zile dupa care uita de ea..Asa a facut cu Boc si Croitoru,asa va face si cu Negoita...Si situatia asta de criza ii convine de minune ca la final sa para el salvatorul poporului...

Ion Ion Futac
@Ion, comentariul 26: alea sunt toate sisteme contributive, ba, pomanagiule! V-ati obisnuit la pensii grase cu contributie ZERO! E normal?
NUUUUUUUUUUUUUU!!!!!!!!!!!!!!!!
NUUUUUUUUUUUUUU!!!!!!!!!!!!!!!!
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârlefus, astrolog, trainer spiritual, ...
Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ...
Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ...
Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ...
Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ...
Citește articolul
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
Alte ştiri
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită