PIB pe bază de arierate

Produsul Intern Brut a crescut cu 0,5% în trimestrul I 2013 comparativ cu trimestrul IV 2012, cu 1,4% faţă de trimestrul I 2012, pe serie ajustată sezonier, şi cu 2,1%, pe serie brută. Şi, bineînţeles, că fiecare cifră are relevanţa sa. În timpul în care economia României avansa cu 0,5%, cea a principalului nostru partener comercial - Germania - creştea cu doar 0,1%, ceea ce ar trebui să-i determine pe analişti să nu mai pomenească nimic de influenţa factorilor exogeni. PIB-ul s-a majorat cu 1,4% pe serie ajustată sezonier în vreme ce economia UE a înregistrat un recul de 0,7%, ceea ce ar trebui să le sugereze noilor raportori de indicatori macroeconomici s-o lase mai moale, că nu suntem în campanie electorală. În fine, economia a urcat pe serie brută cu 2,1% ca să arate că preşedintele Băsescu e în măsură nu doar să prognozeze inflaţia la fel de bine ca BNR, ci să anticipeze şi PIB-ul calculat de INS.

Iar principala asemănare între inflaţie şi PIB  e aceea că profită deopotrivă de pe urma virării consumului spre economia subterană. La modul general, Produsul Intern Brut reprezintă suma valorii adăugate brute (VAB) realizate în principalele ramuri ale economiei, care, pentru a se transforma din PIB nominal, în PIB real, trebuie să se ajusteze cu deflatorul PIB - indicele care evidenţiază inflaţia din întreaga economie (nu doar pe aceea de la nivelul bunurilor de consum, ţintită de BNR). Cu alte cuvinte, creşterea economică poate fi impulsionată prin acumularea unei cantităţi mai mari de VAB, dar şi cu ajutorul unui deflator mai mic. Iar atunci când economia subterană creşte pentru că din ce în ce mai mulţi consumatori fug din calea taxelor şi cumpără marfă mai ieftină “la negru”, deflatorul se micşorează deoarece e mai puţin încărcat cu costuri fiscale. Asta face ca economia să avanseze, practic, pe seama scăderii colectării la buget, ceea ce dovedeşte că măsura majorării TVA a fost greşită.

Este sustenabil un astfel de “model” de creştere economică? Păi nu prea e, fiindcă din cauza colectării insuficiente se măresc arieratele, şi apoi vine  FMI să spună că nu încheie un nou acord dacă România nu soluţionează problema plăţilor restante către furnizori. Bine totuşi că intră fonduri europene, care-l fac pe Traian Băsescu să mizeze pe o creştere economică de peste 2%...

E firesc ca o economie sleită să reacţioneze după “perfuziile” cu bani europeni, dar pe termen mediu rezultatul e acelaşi: când se încearcă să se vândă infrastructura realizată de companii din fonduri comunitare se observă că beneficiarii nu plătesc. Iar băncile, care au ajutat companiile să acceseze finanţările şi au ajuns deja la 19% cu creditele neperformante, vor constata că din asemenea iniţiative, asociate cu insolvenţa pe bandă rulantă prin care companiile încearcă să-şi protejeze lichiditatea, se confruntă cu o cantitate mai mare de neperformanţă, ceea ce va  necesita mai multe provizioane. Bătălia cu arieratele, care arată că actuala secvenţă economică este defectuoasă ar trebui tranşată cu administraţiile din teritoriu, dar are cineva curaj să se pună cu baronii locali?!