Cu cât data inaugurării parteneriatului estic se apropie, cu atât devine mai evidentă existenţa unui parteneriat postimperial ruso-turc susceptibil să funcţioneze ca o contrapondere a celui dintâi.
Rivalitatea imperiului ţarist şi a celui otoman a continuat şi după dispariţia lor, în contextul ordinii mondiale bipolare. În logica acestei rivalităţi, Turcia s-a plasat în tabăra euro-atlantică ca partener strategic al SUA.
În condiţiile în care pe frontul sovietic America avea nevoie de un avanpost constituit de un mare stat islamic, dar secular, democratic, dar disciplinat milităreşte, alianţa turco-americană s-a realizat cu sacrificiul progresului societăţii turce pe calea democraţiei liberale, în plan intern, şi al politicii de vecinătate a Turciei, pe plan extern. Răsplata geostrategică, aşteptată dar refuzată, în schimbul amintitelor sacrificii (cel puţin deocamdată) a fost integrarea în UE.
Indiferenţa, ipocrizia sau chiar ostilitatea cu care au fost tratate aspiraţiile europene ale Turciei au stricat echilibrul de tradiţie kemalistă între regimul politic intern şi orientarea politicii externe turceşti. Neputând scuza sau compensa stagnarea internă prin succese externe, "democraţia armată" a fost contestată în numele dreptului la libertatea credinţei.
Dezgheţul procesului democratic a fost impus chiar de islam, prin acţiunea politică a partidelor religioase. Garantarea laicităţii statului, nu de armată, ci de un Guvern civil de orientare ideologică musulmană a demonstrat că modernizarea nu este incompatibilă cu păstrarea sentimentului religios şi că musulman-democraţia este posibilă (pe linia convieţuirii interreligioase şi a separării între religie şi politică, practicate de islamul clasic).
Postkemalismul emergent a dus inevitabil la reconcilierea între identitatea geopolitică şi identitatea culturală. Turcia a redescoperit nevoia politicii de vecinătate şi relativa preeminenţă a acesteia faţă de acţiunea globală. Astfel, observăm o dublă piruetă turcă: cea care a dus de la secularismul militar la secularismul civil, apropiind Turcia pe planul valorilor de Occidentul euroatlantic, ca efect paradoxal al respingerii ei de acesta; cea care a întors politica externă a Turciei
cu faţa către Orient, ca efect normal al alienării impuse ei de amintitul Occident.
Spre deosebire de UE, Turcia a înţeles că impunerea influenţei sale în vecinătatea orientală nu se poate face decât în înţelegere cu Rusia. Trecerea de la confruntarea tactică la parteneriatul strategic cu Rusia, având ca scop sau măcar drept consecinţă stoparea expansiunii occidentale spre estul euroasiatic, este a treia piruetă turcă; urmare a primelor două.
Cu sprijinul Rusiei, Turcia poate contribui decisiv la soluţionarea diferendelor sale istorice cu Armenia, punând capăt totodată conflictului azero-armean, izolând şi în cele din urmă eliminând regimul autoritar al lui Mihail Shakashvili din Georgia şi realizând, în cele din urmă, în întreg Caucazul de Sud, spaţiul de securitate, cooperare, libertate economică şi neutralitate militară pe care UE s-a arătat incapabilă să îl inspire şi SUA nedoritoare să îl accepte.
Cu sprijinul Turciei, Rusia poate bloca orice iniţiativă euroatlantică în Marea Neagră, consolidând un condominiu asupra acestei regiuni din care parteneriatul estic imaginat de UE încearcă utopic să le elimine.
Împreună, Rusia şi Turcia pot scoate Iranul din izolarea internaţională actuală şi garanta stabilitatea Irakului, schimbând echilibrul geopolitic în zona Golfului, precum şi aduce Siria la o pace durabilă cu Israelul, determinând o dinamică nouă în Orientul Apropiat.
Dacă o asemenea evoluţie va fi confirmată, perdantul nu sunt SUA, care, sub Administraţia Obama, vor găsi un nou limbaj de dialog atât cu Rusia, cât şi cu Turcia, corespunzător noii viziuni asupra ţintelor şi rolului lor în lume. Perdantul este UE, care va rata relaţia cu principalii săi vecini estici în folosul unui pseudoparteneriat impus de o dreaptă europeană turcofobă şi de o dreaptă nord-est europeană rusofobă care trag în prăpastie atât dreapta rusofilă sud-vest europeană, cât mai ales stânga democrată europeană. Este necesar ca viitoarele alegeri europene să aducă schimbarea salvatoare a acestui curent.
Comentarii
Pirueta turcă
un comentariu

Volkan Yıldırım
Te rog la Dumnevostra, tu citim editorial de Domnul Adriano Severin la edition de astazi Jurnalul National. Anul care trecut, eu am vrut explicat position de Türkiye versus UE. Eu spus ca Türkiye nu depindem de UE si UE trebuie tratam cu respect pe Türkiye, asa cum si Türkiye tratam cu respect pe UE. Eu spus la anul trecut Türkiye gasim aliat bun si la Russia, daca UE facem pe nebunul! Unii ...
Citeşte întreg comentariul
-
Primul album de studio al grupului Cap De Craniu apare joi, 9 februarie, în cadrul concertului de lansare ce se desfăşoară în Club Fabrica. Înregistrat de Mihai Ionescu (ex-Days Before Disappearance) – voce, Călin Răduţă (H8, Hang Him, ex-Crize, ex-Kendo) – chitară, Paul Nicolae (ex-Days Before Disappearance,... -
Video Ieri, a fost inaugurată în oraşul marocan Tanger, situat foarte aproape de sudul Spaniei, cea mai nouă uzină a grupului Renault, o unitate în cadrul căreia se vor construi modele Dacia, capacitatea anuală putând ajunge la 400.000 de unităţi. Uzina a stârnit controverse şi îngrijorări în Franţa, temerile fiind că... -
Galerie Foto Potrivit Sky News, oamenii s-au dezlănţuit pe străzile Atenei, existând confruntări între protestatari şi jandarmi. Grecii sunt furioşi din cauza măsurilor de austeritate luate deja de autorităţile elene şi cer ca Guvernul să nu mai taie din nou salarile sau să concedieze oameni în sectorul public. Grecia a primit ieri un...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Cum se trăieşte din arta „underground”
Spectacolele pline de fast, cu bugete colosale şi reprezentaţiile de stradă sau cele improvizate ...
Citește articolul
Spectacolele pline de fast, cu bugete colosale şi reprezentaţiile de stradă sau cele improvizate ...
Citește articolul
Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (60)
13 martie 1987În fine, cel mai aşteptat moment, acela în care vorbeşte însuşi ...
Citește articolul
13 martie 1987În fine, cel mai aşteptat moment, acela în care vorbeşte însuşi ...
Citește articolul
Talentele pleacă, angajatorii se uită
Scandalurile provocate în ultimii ani de migraţia talentelor noastre către ţări care plătesc ...
Citește articolul
Scandalurile provocate în ultimii ani de migraţia talentelor noastre către ţări care plătesc ...
Citește articolul
Urşi asasinaţi şi iobagi cu buzunare de interlop
Din când în când, prea des din păcate, îmi ajung la urechi jalnice ...
Citește articolul
Din când în când, prea des din păcate, îmi ajung la urechi jalnice ...
Citește articolul
Lapte de la sâni anormali
Pe bună dreptate se zice: „Laptele de la sfântul sân al mamei!”. Nici cele ...
Citește articolul
Pe bună dreptate se zice: „Laptele de la sfântul sân al mamei!”. Nici cele ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE



jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

