Planeta Moldova

Violenţele post-electorale din Republica Moldova oferă imaginea unui stat naţional lipsit de naţiune. O formă naţională fără fond. Aflat într-o criză cronică de identitate, statul moldav se prăbuşeşte în lipsa criteriilor de coeziune.

Moldovenii trăiesc în confuzie asupra trecutului lor. Singurul conflict "interetnic" în Republica Moldova este unul psiho şi pseudo cultural, izvorât din distincţia între români şi moldoveni. Conflict imposibil de rezolvat, întrucât adversarii nu pot fi definiţi. A afirma că moldovenii sunt altceva decât românii este insuficient. Majoritatea cetăţenilor Republicii Moldova sunt prizonieri într-un univers identitar kafkian. Vorbesc limba română, dar o numesc moldovenească. Scriu în grafie latină, dar li se sugerează că ar putea fi slavi. Ineptul dicţionar moldo-român adânceşte deruta într-o conştiinţă naţională ajunsă a fi exclusiv nominală. Limba nu este doar un mijloc de comunicare, ci şi un mod specific de gândire.

El se sintetizează în literatură şi se distilează în metaforă. Dacă naţiunea moldovenească s-a plămădit pe teritoriul principatului medieval al Moldovei, atunci cum se face că literatura originală creată în limba "moldovenească" acoperă un teritoriu care trece mult de linia Carpaţilor Orientali? Poezia, proza, filosofia moldave, limitate prin decizie politică la teritoriul Moldovei istorice, constituie doar un crâmpei de cultură în bună parte oprit din evoluţie în secolul al XIX-lea. Instinctiv areopagul Moldovei, nemurit în piatra statuilor din Parcul central al Chişinăului, include poeţi, scriitori, critici din Transilvania sau Valahia. Oricât de mare ar fi Eminescu, nu te poţi opri la el. Cum să explici însă că ardeleanul Lucian Blaga şi olteanul Marin Sorescu au contribuit la desăvârşirea culturii moldave, în timp ce Grigore Vieru, născut şi crescut în Moldova de dincolo de Prut, se considera român? Ca să nu mai vorbim de voievozii moldavi ale căror capitale şi ctitorii mănăstireşti principale se află pe teritoriul României. Cine eşti tu, dacă principala arie de înflorire a naţiunii tale culturale şi leagănul naţiunii tale civice se află în afara graniţelor statului tău "naţional", iar tu nici măcar nu te revendici de la ele?

Moldovenilor le lipseşte şi perspectiva viitorului. Un proiect naţional rezultă doar dintr-o dezbatere democratică. Naţiunea este un plebiscit cotidian. Pentru aceasta este nevoie însă de un spaţiu public în care membrii conştienţi, responsabili şi activi ai societăţii - adică demosul, comunitatea cetăţenilor - să-şi negocieze aspiraţiile, temerile, speranţele şi valorile, definind astfel o agendă naţională minimă. În Republica Moldova, acest spaţiu public lipseşte. Republica Moldova este o democraţie fără demos. Cu o presă controlată, cu o societate civilă firavă şi provincială, cu instituţii publice retrograde şi netransparente, democraţia moldavă este şi ea nominală;

o formă fără fond redusă la ritualistica festivităţilor electorale organizate cu ceremonialul sovietic. Principalii actori ai democraţiei reprezentative, partidele, nu sunt politice, ci geopolitice - adică purtători de mesaj ai unor agenţi externi de la apus sau răsărit. Dacă adăugăm sindromul constituţional al secesionismului transnistrean şi al autonomismului găgăuz - ambele motivate geopolitic - înţelegem de ce în Republica Moldova (la fel ca în Austria interbelică posthabsburgică) mai nimeni nu crede că acest stat are viitor.

Între trecutul confuz şi viitorul incert se deşiră un prezent marcat de sărăcie şi corupţie, ambele agravate de emigraţia elitelor şi revenirea acasă, sub presiunea crizei economice globale, a muncitorilor care îşi asigurau existenţa în occidentul european. Dincolo de manipulare, rebeliunea tinerilor moldoveni la Chişinău este puseul genuin prin care Moldova disperată - formată din elitele moderne, active, prooccidentale care au gustat din civilizaţia secolului al XXI-lea - contestă Moldova resemnată - adică masa inerţială şi conservatoare, blocată în securitatea iluzorie a agriculturii de subzistenţă şi modelele începutului de secol XX. Între cele două autoritatea politică interzice comunicarea. Nu o lovitură de stat ameninţă deci Republica Moldova, ci un război civil rece, care riscă să o transforme în protectorat (pred)nistrean. Săracă ţară a Moldovei!