Pledoarie pentru un an, cu adevărat, nou

În consecinţă, 2010 a fost şi anul în care cinismul a înlocuit aproape total demagogia populistă cu care actualii guvernanţi ne obişnuiseră pe vremea când scriau lozinci cu oi pe dealuri. Pentru cei care conduc, oricine e vinovat de actuala situaţie, mai puţin ei: toate guvernele anterioare, clasa politică (în ansamblu), cei 20 de ani scurşi de la Revoluţie, opo­ziţia, pensionarii care parazitează bu­getul, sinistraţii care stau cu mâna în­tinsă la stat, mogulii care conduc presa mincinoasă, profesorii care nu muncesc destul sau dorul democra­tic de ducă — cel care ne lăsa fără me­dici şi asistente. Oricât ar fi de greu de crezut, înşiruirea de mai sus e reală. Pe parcursul anului, Traian Băsescu a „fundamentat” toate aceste teorii.

Şi tot 2010 a fost anul în care ne-am pregătit să nu intrăm la timp în spaţiul Schengen. O diplomaţie practic inexistentă la nivel înalt, subfinanţarea iresponsabilă a sistemelor de justiţie şi ordine publică, neîn­deplinirea unui set de angajamente din tratatul de aderare — despre care am mai vorbit aici — sunt cauzele esenţiale ale acestui previzibil eşec. Vom afla, evident, în lunile care vin de la Traian Băsescu şi cine sunt „vinovaţii oficiali”. Poate şoferii din ambasade, poate fotbaliştii. Cu si­guranţă, opoziţia şi mogulii, posibil mamele cu mai mult de doi copii.

Ne pregătim să terminăm simbo­lic un an pierdut pentru România. Nu ne-am îndeplinit obiectivele, nu ne-am protejat cetăţenii şi, poate mai rău ca orice, aceste politici irespo­nsabile au născut un uriaş sentiment de teamă şi îngrijorare faţă de ziua de mâine şi de neîncredere în cei care conduc. Vineri seară intrăm în 2011, dar nu şi într-o nouă eră. Nu deschidem un alt capitol. În afara unei cifre, nu se schimbă încă nimic. Şi Băsescu, şi Boc, şi prietenii lor sunt, în continuare, la posturi în instituţiile centrale şi locale. 2011 ar trebui să aducă o schimbare reală în planul politicilor promovate de România şi în rândul celor care îşi asumă credibil aceste poli­tici. Doar o asemenea evo­luţie ar fi în sensul normal al istoriei. Altfel, peste 12 luni vom vorbi despre un alt an pierdut. Ne mai putem permite aşa cevaĂ La mulţi ani!