Portretele viscolului

Nu ştiu dacă la cei 96 de ani ai săi este cel mai bătrân om din ţara noastră. Ştiu însă că este cel mai răsfăţat bătrân. Merge la bazinul de înot, dansează, vorbeşte la radio şi scrie cărţi în care vorbeşte, mai cu seamă pe înţelesul celor tineri, despre istorie, de aici şi succesul de care se bucură acestea. Câteodată se întâmplă să dea interviuri, în care, spre deosebire de cărţi, abordează teme din istoria prezentă. Ca de exemplul modul în care îşi fac treaba guvernanţii de azi ai României. Reiese că bine, chiar foarte bine! Despre guvernaţi, adică despre popor, despre cei care n-au avut de unde să se întoarcă în ţară în ’89, deoarece erau aici, şi erau pentru că trebuia construit şi nenorocitul ăla de comunism cu cineva, iar istoria, chiar istoria aia din cărţile domniei sale, i-a ales, fără să-i întrebe, pe ei, despre cum o duc toţii aceştia, despre umilinţa care le îngenunchează sufletele atunci că trebuie să-şi împartă banii din pensie între mâncare, cheltuielile de întreţinere şi medicamente, domnul Djuvara, căci dumnelui este răsfăţatul cu pricina, nu scoate o vorbuliţă! Taman când să arunce o privire spre bătrânii ce sunt cu douăzeci-treizeci de ani mai tineri ca dumnealui, i se aburesc ochelarii, colorându-se, ca să vezi grozăvie istorică, în portocaliu! Altminteri, mare pişicher boierul! Să-i dea Dumnezeu sănătate şi sponsori pe măsura osârdiei cu care slujeşte adevărul!

Pe Simion Gârlea nu prea-l răsfaţă presa, deşi ar merita. S-a scris de câteva ori despre el chiar în ziarul acesta. Prea puţin însă pentru cât de multă suferinţă a putut să încapă în viaţa unui om de 94 de ani! N-a scăpat niciuna, dar niciuna din zilele celui de-al doilea război mondial! Le-a petrecut pe toate pe front. N-a scăpat niciuna, dar niciuna dintre nenorocirile care i se pot întâmpla unui om! Şi-a pierdut mai întâi tatăl, iar o dată cu el şi satul natal, pe care marea Uniune Sovietică i-a vrut pentru sine, pe primul trimiţându-l în Siberia, de unde nu s-a mai întors niciodată. Satul a rămas pe loc, dar Simion Gârlea n-a putut să se mai înapoieze  acolo. I-a rămas un loc pe hartă, pe care l-a însemnat cu panglică tricoloră. Aşa îi este lui dor, în trei culori! Mai apoi, şi-a pierdut fiul cel mic, iar la puţin timp după asta, nevasta. Trăieşte de mai bine de şaizeci de ani în comuna Vităneşti, din judeţul Teleorman. Mă sună şi-l sun din cînd în când. După revelion l-am rugat să nu-i vină cumva ideea să lase neterminat anul în care abia intrasem. Cum să-l las, mi-a spus, sunt obişnuit să termin ce-am început! Ştiindu-l singur, l-am sunat săptămâna trecută să-l întreb dacă are probleme cu viscolul. N-avea! Tocmai se întorsese de la poartă, unde curăţase podişca de zăpadă. Doamne, ce prostie şi pe mine! Cum să aibă Simion Gârlea probleme cu viscolul? Au copilărit împreună! L-a ţinut unul pe celălalt de mână în lungii anii în care trecut dintr-un veac în altul, fără să-şi dea seama că trec prin istorie.

În loc de concluzie, o scurtă poveste despre un om tânăr. Am să spun doar că o cheamă Ioana. E o femeie care are mulţi prieteni. Recent a fost ziua ei de naştere. Le-a cerut tuturor celor care au venit s-o felicite ca, în locul obişnuitului cadou, să depună nişte bani într-un cont, urmând ca din suma adunată să se asigure plata unei burse pe toată durata liceului pentru două fete sărace, dar cu drag de carte, din Moldova. Au ieşit trei burse, în loc de două! Sărut mâna, Ioana! Cu oameni ca tine sunt sigur că nu ne-ar putea îngenunchea nici un viscol!