Povestea unui cântec

Cam toate cântecele care au devenit şlagăre îndrăgite prin timp au o poveste. Muza n-a venit aşa dintr-o întâmplare în clapele pianului compozitorului, în strunele chitării lui, n-a venit inspiraţia aşa dintr-o plimbare la cântăreţi, o poveste cu semnificaţie a atras muza în momentul compunerii şlagărului. Angela Similea a fost, este şi va fi o sentimentală cu trăiri  filtrate mereu prin inima ei. Mi-a povestit momentul de maximă tristeţe, de deznădejde pe care l-a trăit când l-a condus la aeroport pe singurul ei fiu. Acesta pleca definitiv în America. „Când am văzut cum avionul se pierde de tot în zare, m-a podidit un plâns ce nu-l puteam opri, deja de plâns aveam răni la pleoape. M-am dus acasă golită de idei mai încurajatoare şi m-am prăbuşit pe canapea. Peste zece minute a sunat telefonul, am auzit vocea lui Marius Ţeicu. Vioi, îmi comunica faptul că a compus în noaptea ce trecuse un cântec pentru mine, potrivit interpretării mele. Era entuziasmat de cum i-a reuşit melodia şi mă chema urgent la el să o aud, imediat. I-am explicat că nu mai am puteri în mine, dar era atât de insistent, încât m-am dus la el şi am ascultat cântecul proaspăt compus pentru mine: «Nu-mi lua iubirea înapoi, mai lasă-mă să cred în ea». Am avut amândoi mare succes cu melodia asta, s-a lipit imediat de sufletul românilor”! Un succes colosal l-a avut simpaticul Gil Dobrică cu melodia: „Hai acasă, hai cu mine”! Deseori îl cânta pe scenă ţinând în mână un geamantan. Sugera că invitaţia din cântec - „hai acasă, hai cu mine, ne aşteaptă mama, tata, fraţi, surori” - era adresată chiar valizei cu puţinele lucruri ale lui cu care revenea acasă din cele depărtări. Nostalgia inegalabilului „acasă”, sentimentul că numai acasă îţi poţi odihni şi reîmprospăta sufletul au făcut din cântecul acesta sentimental şi din Gil Dobrică, care-l cânta cu of, nişte culegători de aplauze şi bisuri.