Preşedintele-instalator, file de amurg

În aşteptarea intervenţiei cu poporul, care habar n-am cum se va desfăşura şi-i va consacra lui Traian Băsescu (în cărţile de istorie ale viitorimii) modificarea de statut de la preşedinte-jucător la cel de preşedinte instalator, Curtea Constituţională a decis că decizia de comasare a alegerilor e neconstituţională. Dincolo de faptul că nu cred, nici picat cu ceară, că decizia Curţii a fost dată fără (cel puţin) informarea prealabilă a preşedintelui, în orice ţară întreagă la cap, un Executiv care şi-a asumat în Parlament răspunderea pentru o lege declarată neconstituţională pleacă pe loc prin demisie-n bloc. Dar cine a zis ceva de integritatea capetelor noastre?

Am sentimentul – poate greşit, tot ce-i posibil – că, după toate protestele de stradă, va fi ultima cedare dintr-un şir aparent nesfârşit. S-a retras proiectul legii sănătăţii din dezbaterea publică, a fost (re)numit Arafat în funcţie, l-au dat afară pe Baconschi, au amânat cu un an taxa auto şi, acum, s-a respins comasarea alegerilor. Într-o succesiune logică, ar trebui să urmeze demisia guvernului, cea a preşedintelui şi declanşarea anticipatelor. Ar fi un amurg superb şi prea normal al unor mandate prezidenţiale nocive pentru România, dar am fost noi, vreodată, în perenitatea noastră pe acest pământ, vreo naţiune caracterizată de logică şi consecvenţă?