Preşedinţia de la un mal la altul

Obişnuit cu înjurături ale unor autori care nici măcar nu s-au ostenit să-mi citească editorialul, am fost plăcut surprins descoperind, la comentariul de luni, intitulat România a devenit fără s-o ştim Republică prezidenţială, această postare: "Maestre, Dă-mi voie să aduc în discuţie un soi de parabolă pe care am construit-o acum câţiva ani. Unii înclină să vadă limitele constituţionale ale mandatului preşedintelui ca un soi de sârmă subţire ce traversează un canal navigabil peste care trece, făcând o echilibristică măiastră, preşedintele însuşi.

Eu cred că limitele trebuie văzute ca fiind canalul însuşi. Pe unul din maluri se află conceptul republicii parlamentare, pe celălalt cel al republicii prezidenţiale. Legiuitorul (care, în măreaţa lui gândire, a născocit constituţia noastră după paternul tradiţional românesc "nici cal, nici măgar") a vrut să îl ţină pe preşedinte ocupat, într-o barcă, pe acest canal... Unul dintre cârmacii bărcii (E. Constantinescu) s-a speriat şi a căutat să ţină barca mai aproape de malul cel mai liniştit, cel «parlamentar».

Altul (I. Iliescu) a căutat să ţină barca cât mai aproape de mijlocul canalului, apropiindu-se astfel de intenţia originală. Ultimul (T. Băsescu) a preluat barca de la mijloc şi a tras-o grăbit spre malul republicii prezidenţiale. A ţinut-o extrem de aproape de mal. Atât de aproape, încât unii, mai răutăcioşi ar zice că deja a debarcat pe acest mal. Eu unul nu cred asta. Pentru că bănuiesc a fi înţeles nu gândurile, cât atitudinea actualului preşedinte.

Grija sa e una singură: cu o excelentă minte de avocat, pe el nu îl interesează atât respectarea Constituţiei, cât mai ales să nu o încalce. Şi deocamdată îi reuşeşte excelent.

P.S.: Maestre, am fost îndrumat spre site-ul JN de V. Ciutacu. Motivul sunt sigur că îl bănuieşti... Nu înţeleg însă de ce nu intervii, intrând în dialog cu cei care postează. Cu aceia cu care şi ai ce dialoga...".
Textul, reprodus de mine în extenso, deoarece abordează, cu inteligenţă, una din marile probleme ale României post-decembriste - aparţine lui Alphas, cel căruia, într-un număr anterior, i-am furat o observaţie interesantă postată pe blogul lui Victor Ciutacu.

Parabola menită a defini felul în care preşedinţii din ultimii 20 de ani au interpretat conceptul de republică semiprezidenţială e mai mult decât interesantă.
Eu însă cred că şi cei doi preşedinţi anteriori lui Traian Băsescu - Ion Iliescu şi Emil Constantinescu - au ţinut barca tot pe lângă malul republicii prezidenţiale. E drept, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu n-au fost pe faţă, asemenea lui Traian Băsescu, lângă malul republicii prezidenţiale.

În realitate însă, altfel spus, în practica de zi cu zi, cei doi s-au manifestat ca şefi de republică prezidenţială. În primul mandat, Ion Iliescu l-a desemnat premier pe independentul Nicolae Văcăroiu, deşi PDSR câştigase alegerile şi-ar fi avut dreptul să propună un premier din rândurile sale. Prin Nicolae Văcăroiu, Ion Iliescu a condus practic guvernul între 1992 şi 1996. Din multe puncte de vedere, Nicolae Văcăroiu semăna la vremea respectivă cu Emil Boc de azi. La fel de puţin spectaculos mediatic, Nicolae Văcăroiu a fost etichetat ca un ins obedient lui Ion Iliescu, lucru pentru care - s-a spus la vremea respectivă - preşedintele l-a preferat ca premier.

Contrar aparenţelor, Emil Constantinescu a avut cuvântul hotărâtor în soarta premierilor din mandatul său. L-a pus şi l-a dat jos pe Victor Ciorbea, l-a dat jos pe Radu Vasile, l-a pus pe Mugur Isărescu.
Deşi Adrian Năstase s-a afirmat ca un premier pe cont propriu, totuşi, Ion Iliescu şi-a impus oamenii săi în guvern.

Tendinţa către republica prezidenţială îşi are cauza într-o aiureală a Constituţiei. Preşedintele e ales direct de popor. Scrutinul prezidenţial, aşa cum s-a văzut şi în acest an, scoate la urne şi români care refuză să meargă la parlamentare, ba chiar şi la locale.
Traian Băsescu a pus capăt ipocriziei reprezentate de republica semiprezidenţială. Ceea ce antecesorii au făcut-o discret, domnia sa a făcut-o cu zgomot.

Dacă în primul mandat însă, a fost oarecum mai prudent în a se manifesta ca preşedinte de republică prezidenţială, după scrutinul de la 6 decembrie 2009 o face pe faţă. Tot ce-a făcut Traian Băsescu în ultimele zile ţine de concluzia trasă din scrutinul prezidenţial: Coaliţia politico-mediatică a dus o campanie înverşunată pe tema Traian Băsescu dictator. Şi românii l-au votat. Au votat un dictator?

Nu. Au votat un Traian Băsescu aşa cum a fost în primul mandat şi, mai ales, aşa cum a promis că va fi în următorul. Românii au văzut în el un şef de republică prezidenţială.