Preţul aurului de la Roşia Montană

În timp ce atenţia opiniei publice este deturnată de petardele ANI, care descoperă zilnic câte o virgulă suspectă prin declaraţiile de avere ale demnitarilor, Cabinetul Boc-Băsescu ne pregăteşte o moştenire cu adevărat grea: un lac de cianuri în inima Apusenilor. Exploatarea aurului de la Roşia Montană, proiect introdus în programul de guvernare al PD-L, nu este doar o bombă cu ceas ecologică şi un atentat împotriva patrimoniului nostru istoric şi cultural. Este şi o afacere foarte proastă pentru statul român.

Nu voi insista acum asupra riscurilor pe care le presupune crearea unui uriaş bazin cu ape reziduale pe Valea Cornei, la doar câţiva kilometri în amonte de oraşul Abrud. Sau asupra faptului că procedeul tehnologic nu eliberează din rocă numai aurul, ci şi metale grele, extrem de toxice. Experţii avertizează că asemenea exploatări miniere impun de regulă îngrijiri perpetue, aproape la fel ca în cazul depozitelor de deşeuri radioactive. Fiindcă primejdiile nu dispar o dată cu metalul preţios. Ele vor persista mult timp după ce investitorii îşi vor fi cheltuit deja profitul obţinut de la Roşia Montană.

Vor dispărea, însă, munţi întregi, localităţi cu tot cu cimitire, biserici şi clădiri de patrimoniu, dar şi vestigii romane unice în lume. Ce câştigă statul român pentru a-şi asuma asemenea pierderi şi asemenea riscuri?

Investitorul străin - Roşia Montană Gold Corporation - promite 4 miliarde de dolari, locuri de muncă şi dezvoltarea durabilă a zonei. Evită, însă, cu obstinaţie să precizeze termenii exacţi ai contractului. Care, surpriză, este secretizat! Criticii proiectului, printre care se numără şi Academia Română, susţin că statul va încasa redevenţe de numai
2% din valoarea aurului exploatat. Halal afacere.  

Lucrurile sunt, însă, mult mai clare când vine vorba despre "salvarea unei regiuni defavorizate". Ai zice, ascultându-i pe responsabilii RMGC şi pe politicienii care le cântă în strună, că proiectul Roşia Montană va rezolva instantaneu problema şomajului măcar în toată Ţara Moţilor. În realitate, compania promite doar 1.600 de locuri de muncă şi asta în perioada de construcţie a minelor (în cea de exploatare rămânând numai 600). Parcă nu e chiar un miracol socio-economic...

Despre dezvoltare durabilă nici nu poate fi vorba. Când exploatarea aurului se va încheia - în 17-20 de ani - localnicii vor rămâne fără nici o sursă de venit. Ar putea să încerce doar cu agroturismul lângă halda de steril, pentru amatorii de peisaje post-nucleare... "Beneficiile economice ale statului român sunt nesemnificative în raport cu consecinţele proiectului" - concluzionează raportul Academiei. De unde, atunci, tenacitatea promovării acestei aventuri absurde? Răspunsul este simplu: statul pierde, dar mulţi oameni de stat câştigă. Sunt tentată să pariez că fondurile alocate comisioanelor şi cheltuielilor secrete de "protocol" depăşesc nivelul redevenţelor de 2%.