Primele cioburi din era Clotildică

Bei o bere? Nu contează de ce o bei: de nervi, de draci, de supărare, de sete de răzbunare. Câte motive nu are omul să bea o bere zilele astea, în Sectorul 1! Ei bine, dacă faci asta, tocmai te amesteci într-o chestiune științifică foarte delicată. 

Totul pornește de la întrebarea: ce faci când termini sticla? Sau aluminiul, sau Polietilena Tereftalat – chestia aia la doi litri pe care, dacă o arunci azi, e ca nouă până în anul 2471. 

Sigur că n-o poți ține în casă, că ajungi ca în interviurile de la psihiatrie, cu ăia care adună tot:

• Unde locuiți?

• Locuiesc într-o garsonieră, împreună cu gunoiul meu de trei anișori. 

Deci ce e de făcut, după ce în tomberoanele din Sectorul 1 nu mai e loc să arunci o moleculă, dar Clotilde tot răpune la Clanul măturătorilor?

Păi, destul de previzibil: înfunzi străzile, acoperi Herăstrăurile și la urmă colmatezi metroul. Vedeți unde duce toată treaba?

Lumea crede că între Clotilde Armand și firma aia de gunoi e o încleștare economică, politică, penală. Aiurea!

Gândiți-vă că o sticlă de bere poate sta 4.000 de ani în intersecție la Banu Manta cu Titulescu. Vin arheologii, sapă ușor pe lângă ea și o mută în vitrină, la Muzeul lipsei de civilizație europeană, lângă un pocal de plastic și un sifon verde.

Și ăsta e doar începutul. Tot săpând, dau de un strat de cioburi adânc de un kilometru, cu urme de malț pe el. Chiștoacele, pamperșii, cojile de cartofi dispăruseră de mult. La fel și actele din care să rezulte care pe cine a furat în războiul gunoaielor. Presa se întreabă: să fie vorba de celebrul meteorit din siliciu și orz, care a dus la extincția firmei de salubritate din Sectorul 1, cu tot cu primărie și locatari?

Iată, deci, adevărata miză de la Sectorul 1. Clotilde nu vrea să intre în istorie. Vrea să intre în geologie.