Prin mall, cu coşul gol

A venit din nou Moş Nicolae. Bine c-a venit! Nu ştiu ce gust i-o fi lăsat vizita pe la noi, dar sigur nu-l mai miră nimic de mult.

Am impresia că trăim într-o con­tinuă stare de euforie. Pe unde merg, pe unde mă duc, văd cum se ridică din pământ, din iarbă verde, mari magazine sau panouri pu­blicitare care trâmbiţează des­chi­derea unui nou mall. România vinde, România cumpără. De fapt, România a vândut cam tot ce putea vinde: petrol, păduri, aur (din subsol, care pentru noi s-a terminat, dar pentru străini – nu); România şi-a vândut energia, fabrici şi uzine, minerale, vitamine… Şi-a vândut pământul, agri­cul­tura, oamenii… aproape că şi-a vândut şi sufletul. Totuşi, România trebuie să cumpere. Pentru că PIB-ul ei se bazează doar pe consum.

În ajunul venirii lui Moş Nicolae, hipermarketul era, într-ade­văr, plin. Că moşul trebuie să pu­nă ceva în ghete, oricât ar fi criza de hâdă. La fructe, mare îm­bul­zeală pe Clementine, care, fiind cam stor­coşite, aveau un preţ mai bun de­cât merele. Alţi ciorchini greu de străbătut erau în dreptul raf­turilor de promoţii, unde, pe lân­gă bazaconiile inutile, dar ieftine, puteai lua ţeapă cu produse străine de promoţie, „rătăcite” pe-acolo fără preţul din dotare. La raionul de dulciuri n-aveai loc s-arunci un ac, dărămite să bagi un coş. Dar lumea nu se-nghesu­ia să-şi umple mâinile. Precauţi, cumpărătorii luau marfa numai după ce se asi­gurau că e varianta cu preţul cel mai bun. La jucării, o altă strâm­toa­re şi multe dureri de cap. Bucuria cumpărăturilor de Sărbători s-a transformat într-o intensă fră­mân­tare: „Oare asta o să-i placă? Nu pot să-i iau ma­şi­na aia de spionaj…”. Nici noi nu primeam cine ştie ce, dar nici nu eram invadaţi de publicitatea agresivă de pe ca­na­lele tv pentru copii.

La casă, coada lungă din faţa mea s-a topit repede. Coşurile erau aproape goale, că nici preţurile nu ţin cont de anemiata putere de cum­părare a românului – pe o ghea­tă de dulciuri se duce un mi­lion.

România vrea să vândă, Ro­mânia ar vrea să cumpere. România s-a obişnuit să vândă, dar nu mai poate cumpăra, că a vândut tot.